Burse de merit pentru elevii cu medii sub 5: „Ridicăm la rang național o șmecherie”

Data:

Burse de merit pentru elevii cu medii sub 5: „Ridicăm la rang național o șmecherie”. Mii de elevi cu media sub 5 primesc burse de merit, în urma modificării criteriilor de acordare a burselor școlare elaborate de Ministerul Educației. Potrivit fostului ministru al Educației, Mircea Miclea, mesajul transmis către elevi este unul greșit, situație în care copiii nu mai sunt stimulați să învețe.

Noile criterii de acordare a burselor școlare au dus la situații incredibile în care mii de elevi cu medii mai mici de 5 au obținut burse școlare. Deși pare neverosimil, situația este acceptată de Ministerul Educației.  

Un mesaj „ruinător” pentru elevi

Potrivit profesorului clujean Mircea Miclea, fost ministru al Educației, prin modul în care s-au aplicat bursele școlare s-a transmis un mesaj greșit către elevi, potrivit căruia nu contează cât de mult muncești sau înveți, contează unde te plasezi. „Performanța înseamnă cam 15% din cei care sunt într-un grup anume. Prin urmare, cred că ar fi trebuit un prag. Pragul este în jur de 8-8,5 de acolo începe performanța.

Citește și Primarul sfidează instituțiile de control: deține un PFA, deși legea îi interzice

Prin modul în care s-au aplicat acum bursele acestea s-a transmis un mesaj care sună în felul următor: nu contează cât de mult muncești sau înveți, contează unde te plasezi. Dacă eu mă plasez într-o școală în care performanțele elevilor sunt slabe și sunt între primii 30% eu primesc o recompensă. Dacă tot eu m-aș duce la o școală unde performanțele colegilor mei sunt mai bune, eu nu primesc recompensă. Deci ce învăț? Să fiu mai degrabă atent unde mă poziționez, unde mă plasez și nu cât de mult muncesc și cât de mult învăț. Ori asta, din punct de vedere social e ruinător să transmiți mesajul că contează nu cât de mult înveți sau muncești ci unde te așezi. Exact ce face orice șmecher care nu ajunge unde ajunge prin performanțe, prin muncă și prin învățare ci prin plasarea lângă cineva undeva într-un post etc. Adică ridicăm la rang național o șmecherie”, a declarat profesorul Mircea Miclea pentru edupedu.ro

Citește și Cine sunt judecătorii care au ridicat sechestrul de 35 milioane de euro pe averea lui Ovidiu Tender

Zeci de elevi din Cluj cu medii sub 5, răsplătiți cu burse de merit

În județul Cluj, în 15 școli, peste 150 de elevi primesc bursă de merit deși au medii mai mici de 5, în anul școlar 2023-2024. Opt dintre aceste școli se află în Cluj-Napoca. Situația este una scandaloasă, în contextul în care în anumite școli, elevii cu medii mari nu primesc burse de merit, însă în alte școli, elevi cu medii sub 5 primesc bani pentru „meritele” lor. Acest lucru se întâmplă din cauza deciziei Ministerului Educației de a modifica metodologia de acordare a burselor școlare, în anul 2023-2024. Mai multe aflați din Monitorul de Cluj.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Cluj
Monitorul de Clujhttp://monitorulcj.ro
Monitorul de Cluj este cel mai important cotidian local din judetul Cluj, care apare in format tiparit si online din 1998. Ziarul tiparit apare in format standard 12 pagini, din care 4 color (luni-joi), si o editie de weekend (vineri-duminica). Continutul este preponderent comunitar (stiri si analize din domeniile administratie publica, sanatate, educatie), precum si pagini tematice (economie, mapamond, sport).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related