Turan Can Sonuvar a obţinut, în clasa a VIII-a, medalia de aur la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori 2026. Cu un an înainte, a ocupat locul I la Olimpiada Naţională de Matematică. Atunci când era în clasa a VI-a, a participat la Olimpiada Naţională de Matematică, unde s-a clasat pe locul III cu argint, la Olimpiada Naţională de Fizică, la care a obţinut medalia de bronz, şi la Olimpiada Naţională de Astrofizică, unde a luat menţiune cu argint. Spune că pasiunea sa pentru matematică a început natural şi că în clasa a V-a a realizat că matematica a devenit parte integrantă a vieţii sale. I se pare profund nedreaptă şi demotivantă preconcepţia conform căreia olimpicii sunt nişte tocilari. Am vorbit cu Turan Can Sonuvar despre cât efort presupune excelenţa în matematică, despre ce a sacrificat, despre competiţiile la care îşi doreşte să ajungă odată cu intrarea la liceu, la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa, precum şi despre disponibilitatea sa de a merge foarte departe – şi nu doar din punct de vedere geografic – pentru a face carieră în matematică. Un dialog care dă posibilitatea de a vedea cum se raportează un copil la pasiunea sa şi ce este dispus să facă pentru a reuşi în domeniul ales.
Ada CODĂU: Cum a început pasiunea ta pentru matematică?
Turan Can SONUVAR: Nu a existat un moment anume în care a început să îmi placă matematica. A fost ceva natural, a venit cu timpul. Cu cât am lucrat mai mult, cu atât am simțit că mă descurc mai bine, că îmi place mai mult și am continuat pe drumul acesta. Mi-am dat seama că îmi place matematica prin clasa a II-a, dar în clasa a V-a, datorită mentorului meu, a devenit o parte integrantă a vieții mele.
Ada CODĂU: Ce te motivează cel mai tare să faci performanţă în matematică?
Turan Can SONUVAR: Sunt foarte motivat de faptul că am depus deja foarte mult efort în matematică și, pe lângă faptul că îmi place, dacă m-aș opri, aș simți că aș irosi ani de muncă, ani de dedicație. Sunt foarte ambiţios în legătură cu matematica.
Ada CODĂU: Cât de mult contează modul în care explică profesorul, cât contează felul în care e concepută programa şi cât cântăreşte lucrul individual pentru un elev care vrea să aibă rezultate excelente în matematică?
Turan Can SONUVAR: Contează foarte mult modul în care explică profesorul. Dacă predă, dacă explică bine, până și niște concepte greu de înțeles pot fi reduce la nişte lucruri deja făcute, deja studiate, cu care elevul s-a întâlnit deja, cu care acesta are deja experienţă, dacă pot spune aşa. Dar profesorul trebuie să știe cum să lege aceste lucruri unul de altul, să facă o serie de conexiuni, astfel încât copilul să înțeleagă.
Legat de programă, şi aceasta contează mult, pentru că există unele aspecte începute devreme, în clasa a III-a, care, ulterior, nu mai sunt abordate până la o clasă mai avansată. În felul acesta, tot ce ai studiat la o clasă mai mică se uită și asta e o mare pierdere de timp. Nu mi se pare că programa e concepută foarte bine. Ar trebui să existe un mod de parcurgere mai natural al materiei, mai logic. Adică, să nu se studieze în primele clase chestii care sunt degeaba, variante basic ale unor exerciţii şi probleme care vor fi făcute abia ulterior. Cred că ar trebui ca lucrurile să decurgă mai natural.
În ce priveşte studiul individual, evident că e foarte important. Pentru că oricât de bun ar fi profesorul, oricât de bună sau mai puţin bună ar fi programa, fără lucrul individual nu reuşeşti să faci performanţă. Programa școlară nu acoperă nivelul acesta de competiții, deci contează munca individuală.
„Există o mare preconcepţie în România, anume că elevii care merg la olimpiade sunt tocilari”
Ada CODĂU: Care sunt – din punctul tău de vedere – obstacolele pe care le poate întâmpina pe parcurs un tânăr care vrea să facă performanţă în matematică, în România?
Turan Can SONUVAR: În opinia mea, sunt două probleme. În primul rând, este nevoie de susținere financiară pentru a participa la tot felul de cursuri, pregătiri, deplasări la concursuri.
Apoi, există o mare preconcepţie în România, anume că elevii care merg la olimpiade sunt tocilari sau nişte oameni care nu fac nimic altceva decât materia la care s-au pregătit pentru o olimpiadă, în cazul meu, matematica. Aceste două aspecte pot fi demotivante.
Ada CODĂU: Dar crezi că există o presiune mare asupra elevilor cu rezultate foarte bune la o disciplină înainte de participarea lor la concursuri, la diverse competiţii, la olimpiade?
Turan Can SONUVAR: Există, da, o presiune mare, dar asta mai ales la etapele foarte înalte (n. r. competiţii la nivel naţional sau internaţional). Dar odată cu participarea constantă la olimpiade vine și o anume rezistență la această presiune, te obișnuiești cu ea probă după probă.
Ada CODĂU: Ce înseamnă pentru tine faptul că ai obţinut medalia de aur la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori 2026?
Turan Can SONUVAR: A fost visul meu de când am început clasa a VII-a, pentru că atunci am devenit junior, am devenit eligibil să particip la baraje, la lot, la concursuri pentru lot și pot să spun că asta e tot ce am vrut vreodată de la matematică. Da, am intrat cu speranţe la aur, la probă, dar mi se părea, aşa, un vis greu de atins. Iar atunci când am aflat, parcă nu-mi venea să cred, mi-a luat puţin să realizez.
Ada CODĂU: La ce competiţii de specialitate îţi doreşti să participi în viitor?
Turan Can SONUVAR: Sper foarte mult ca odată ce devin senior, adică elev de liceu, să particip la Balcaniada de matematică pentru seniori și la Olimpiada Internațională de Matematică și să iau și la aceste competiţii medalii. Acesta este țelul meu pentru clasele IX-XII.
„În zilele cele mai solicitante, cele mai grele, ajung şi la zece ore de lucru la matematică pe zi”
Ada CODĂU: Ce relaţie ai cu efortul? Cât aloci, cât sacrifici din timpul tău liber pentru a lucra la matematică?
Turan Can SONUVAR: Numărul de ore alocate depinde foarte mult de zi. Pentru că în unele zile poate că îmi termin sarcinile mai repede şi, pentru a fi mai eficient în zilele care urmează, iau o pauză, mă odihnesc puțin. Dar am și zile brutale, în care învăț mult, mult. Pot ajunge, într-o zi în care nu sunt la şcoală, şi până la zece ore pe zi de lucru. Asta se întâmplă, însă, mai rar. Dar, cum spuneam, în zilele cele mai solicitante, cele mai grele, ajung şi la zece ore de lucru la matematică pe zi.
Ada CODĂU: Dar cu ecranele – telefon, tabletă? Crezi că expunerea îndelungată la ecrane îţi poate diminua capacitatea de concentrare atunci când te dedici matematicii?
Turan Can SONUVAR: Nu cred asta, iar eu petrec timp expus la ecranul telefonului. Cred că telefonul a fost demonizat de multă lume. Poţi învăţa şi lucruri bune de pe telefon. Dacă ai terminat ce aveai de făcut într-o zi, dacă ai fost productiv pe parcursul zilei, nu strică să iei o pauză, să te relaxezi, să mai faci şi altceva. Pe mine nu mă distrage, dar secretul constă în moderaţie.
„Dacă nu există susținere morală din partea părinţilor, dacă nu au încredere în tine, evident, nu o să ai nici tu încredere în tine”
Ada CODĂU: Cum îţi imaginezi acum, la 14 ani, o carieră în matematică? În România sau în străinătate?
Turan Can SONUVAR: Nu știu sigur, pentru că mai încă mult timp. Nu m-am gândit foarte mult la asta. În funcție de oportunități, o să iau decizii la momentul potrivit. Încă mai este mult timp până atunci. Dar, în principiu, m-aș duce extrem de departe ca să ajung departe, ca să fac excelenţă în matematică. Foarte departe nu doar geografic. Aş sacrifica timp. Au fost experiențe care pot să zic că le-am ratat pentru că mi-am dedicat mult timp matematicii. Dar nu regret asta, pentru că și cu matematica în viaţa mea am timp să mai ies cu prietenii afară.
Ada CODĂU: Cine te susţine în pasiunea ta pentru matematică?
Turan Can SONUVAR: Părinţii mei, mentorul (n. r. o profesoară de matematică) și sora mea foarte mult, bunicii, profesorii. Susţinerea părinţilor contează foarte mult. În primul rând, ai nevoie de susținere financiară ca să ai acces la cât mai multe cursuri, pregătiri, cărți, dar fără astea nu se poate. Dincolo de aspectul financiar, dacă nu există susținere morală din partea lor, dacă nu au încredere în tine, evident, nu o să ai nici tu încredere în tine. Mentorul meu îmi dă mereu încredere în mine, nu mă învață doar matematică, ci și cum să îmi gestionez emoțiile, să am încredere în mine. Încrederea doamnei profesoare în mine mă face mai încrezător, mai puternic. Dacă nimeni n-are încredere în tine, nu poți să dezvolți singur încrederea. Sau poți, dar este mult, mult mai greu, pentru că deja este brutal din punct de vedere moțional să te duci la olimpiade. Mă refer, aici, la stresul foarte mare, având în vedere cât de competitiv e mediul.
(Foto deschidere: Ada Codău)
