Sâmbătă, 27 iunie, Remus Azoiţei şi Răzvan Stoica, doi dintre cei mai apreciaţi violonişti români la nivel internaţional, vor susţine un dialog interpretativ în cadrul Festivalului Stradivarius, desfăşurat la Domeniul Cantacuzino, de la Floreşti (Prahova). Momentul muzical de rigoare artistică, pasiune, virtuozitate şi emoţie va fi marcat de două instrumente de mare valoare din patrimoniul universal: vioara Stradivarius (Răzvan Stoica) şi vioara Gagliano (Remus Azoiţei). Cei doi violonişti vor cânta Concertul în re minor de Johann Sebastian Bach, „un concert al prieteniei”, aşa cum îl numesc ei.
Violonistul Răzvan Stoica este iniţiatorul şi directorul artistic al Festivalului Stradivarius de la Domeniul Cantacuzino, eveniment ajuns, anul acesta, la cea de-a patra ediţie. Răzvan Stoica a urmat studii în România şi, ulterior, la Conservatorul Regal din Amsterdam. În 2009, a câştigat Strad Prize Salzburg și a primit în custodie o vioară Antonius Stradivarius 1729, instrument care, de atunci, i-a definit cariera. În plan artistic s-a intersectat cu artişti consacraţi precum Itzhak Perlman, Vadim Repin, Pinchas Zukerman, Leonidas Kavakos.
Remus Azoiţei s-a format ca violonist la Bucureşti, New York (The Juilliard School) şi Londra (Royal Academy of Music), acolo unde, astăzi, este profesor. De-a lungul anilor, a concertat pe importante scene europene și americane, printre care se numără Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus Berlin, Concertgebouw Amsterdam şi Carnegie Hall. A colaborat cu orchestre și dirijori de prestigiu internațional. La Festivalul Stradivarius de la Domeniul Cantacuzino, Remus Azoiţei va interpreta pe o vioară Gagliano 1755.
Am discutat, în acest interviu cu Remus Azoiţei şi Răzvan Stoica, despre ce provocări presupune un concert outdoor, despre limbajul universal al muzicii, despre relaţia lor cu România, dar şi despre cum poate un artist să facă diplomaţie culturală pentru ţara sa.
Ada CODĂU: Cum v-a venit ideea acestui dialog interpretativ în contextul arhitecturii de patrimoniu, la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Stradivarius, desfăşurat pe un domeniu nobiliar extraurban, anume Domeniul Cantacuzino?
Remus AZOIŢEI: Am fost invitat de către prietenul meu, violonistul Răzvan Stoica, un muzician pe care îl apreciez foarte mult și un violonist deosebit, să particip la acest eveniment. Vioara mea, Gagliano, o vioară de colecție, şi vioara Stradivarius, pe care cântă Răzvan, ambele celebre, vor interpreta – împreună cu posesorii lor (n. r. zâmbeşte) concertul dublu de Bach (n. r. celebrul concert pentru două viori şi orchestră de Bach) și vor încânta publicul cu personalitățile lor individuale distincte. Concertele într-un asemenea cadru nobiliar sunt întotdeauna deosebite. Publicul simte nevoia să iasă din sălile de concert, vara, și să se delecteze cu sunete venite dintr-un alt cadru, un cadru mai intim, mai aerisit. Oamenii vor fi în aer liber, în prezenţa unor artişti de calibru (n. r. zâmbeşte).
Răzvan STOICA: Am început acest festival în urmă cu patru ani, după o vizită pe Domeniul Cantacuzino. Energia locului a fost fantastică. După această vizită, m-am dus cu gândul la niște concerte susținute în Germania și în parcurile cele mai importante din estul şi din vestul Europei și ne-am gândit să mergem pe un repertoriu de muzică clasică și să avem invitați de marcă în cadrul unui festival, chiar acolo, pe Domeniul Cantacuzino. Şi, iată, şi anul acesta, la ediția a IV-a, am ales un repertoriu și o selecție de artiști care ne fac cinste și nouă, ca festival, și locației, pentru că putem să aducem excelența muzicii clasice pe Domeniul Cantacuzino de la Florești.
„Acustica nu există într-o configurație în aer liber”
Ada CODĂU: Care sunt provocările festivalurilor outdoor? Cum vedeţi faptul că în UE, tot mai mult în UK şi iată, mai nou şi în România, chiar dacă încă timid, parcurile, grădinile publice, domeniile şi monumentele istorice devin scenă pentru muzicieni? Cât este de stimulant se poate dovedi un astfel de cadru?
Remus AZOIŢEI:Concertele în aer liber vor fi mereu o provocare și pentru public, și pentru muzicieni. Marea întrebare este întotdeauna dacă va ploua. Suntem sub mâna lui Dumnezeu, ca în fiecare zi, dar mai mult în acele zile. Acustica nu există într-o configurație în aer liber. Instrumentele emit sunete, dar nu au o rezonanță specifică unor spații închise, precum săli de concert, biserici, catedrale sau alt gen de săli. Și muzicienii nu sunt în mod natural obișnuiți cu asemenea configurații. Dar profesioniștii fac tot ce pot. De cele mai multe ori, o sală te ajută să citești reverberațiile pe care ți le trimite înapoi, pe scenă, și tu, ca artist, te mulezi pe ele. În acest cadru (n. r. într-un concert outdoor) nu vei beneficia de acest răspuns al pereților, al sălii și, atunci, tot ce emiți tu trebuie să fie de cea mai înaltă calitate. Din acest motiv cred că doar artiști de calibru pot interpreta foarte bine lucrări muzicale în acest gen de cadru. Pentru că sala nu te mai ajută, nu mai reprezintă un beneficiu pentru artist și atunci el trebuie să emită, cum spuneam, numai și numai calitate.
Astfel de concerte sunt mai puţine în UK, pentru că, acolo, într-adevăr, există acest pericol: vremea. Există riscul ca permanent să plouă. Dar în Europa Mediteraneană și în Europa Centrală se organizează astfel de evenimente de vară. În cele mai multe cazuri, sunt concerte de opera și mai puțin instrumentale. Ceea ce vom face noi, în acest weekend, este un act de curaj, un act de music making deosebit și, de ce nu?!?, excitant. Este un cadru exuberant și eu personal abia aștept.
Răzvan STOICA: În primul, tot ce ține de partea acustică e o provocare. Pentru că, de multe ori, e foarte dificil să cânți în aer liber. Noi, ca artiști, avem nevoie de o temperatură și de o umiditate constante. Din fericire, pe Domeniul Cantacuzino, chiar în această perioadă, temperatura este foarte bună. Este foarte stimulant un concert într-un astfel de cadru, mai ales după un sezon de concerte foarte încărcat pentru un artist, care își dorește, la un moment dat, să iasă în aer liber, să se conecteze cu publicul în acea atmosferă și, mai cu seamă, pe scena open air. Provocările ţin, cum spuneam, de temperatură, de umiditate și, bineînțeles, de partea sonoră. Pentru că există o dificultate în a cânta în aer liber. Din fericire, de fiecare dată, la Domeniul Cantacuzino am avut niște maeștri de sunet extraordinari, care au putut reda sunetul la o putere egală cu cea dintr-o sală de concert și au putut, astfel, crea acea perdea de sunet eficientă, care să permită publicului să se bucure, într-adevăr, de instrumentele care sunt pe scenă în serile respective din cadrul festivalului.
Ada CODĂU: O lungă perioadă de timp muzica clasică a fost percepută – uşor limitativ şi poate nedrept – ca fiind elitistă, exclusivistă, poate chiar un pic ermetică. Cum credeţi că poate fi redusă această distanţă dintre muzica clasică şi publicul larg, astfel încât să fie mai prezentă în vieţile oamenilor, mai caldă, mai accesibilă, dar fără a-şi pierde vreun moment rigoarea artistică?
Remus AZOIŢEI: În opinia mea, muzica clasică a fost întotdeauna elitistă și cred că va rămâne aşa. În ideea de a apropia muzica clasică de mase se pot face niște rabaturi foarte periculoase. Muzica clasică este ușor de denaturat și de amplasat într-o zonă foarte cenușie și ambiguă, cu rock clasic și cu tot felul de experimente, care îi sunt nocive. Muzica clasică a fost mereu o artă elitistă, așa a fost creată și cred că, într-un fel, așa și trebuie să rămână. Asta nu înseamnă că publicul nu trebuie atras în număr cât mai mare, dar părerea mea este că el trebuie atras tocmai prin exacerbarea calităților muzicii clasice, și nu prin denaturarea ei, nu printr-un crossover, ca să spun așa, cu elemente care n-au, de fapt, de-a face cu muzica clasică, doar în ideea de a o prezenta mai cosmetizată și mai apetisantă pentru publicul de rând.
Răzvan STOICA: În primul rând, apropiindu-ne de tineri și aducându-i la concertele pe care le organizăm. Tinerii au puterea extraordinară de a face deosebirea dintre muzica elitistă şi muzica pe care o ascultăm, acum, la toate radiourile și pe tot ce ține de social media. Trebuie să ne gândim la faptul că în secolele XVI-XVII, singura muzică ascultată era muzica clasică. Încercăm să facem acea muzică și pe placul acestor tineri și al oamenilor care merg la concerte de muzică rock sau pop, pentru că frumusețea muzicii clasice, iată, de 300-400 de ani, e nemuritoare. Într-adevăr, trebuie să le reaprindem apetitul pentru acest gen de muzică, care nu e nicidecum plictisitoare, ci, din contră, aduce energie, bucurie, uneori, şi nostalgie. Tocmai de aceea, noi, ca artiști, ne bucurăm foarte mult că putem să ne conectăm şi cu genul acesta de public, lucru pe care o să-l facem și în datele de 27 și 28 iunie, la Domeniul Cantacuzino.
„Am dus muzica românească a compozitorilor George Enescu, Ciprian Porumbescu, Mihail Jora pe scenele de concert din Olanda, Belgia, Luxemburg, Italia”
Ada CODĂU: Cât de mult credeţi că pot muzicieni precum dumneavoastră, cineaşti, artişti din diverse zone de creaţie, care activează (şi) dincolo de graniţe, să creioneze şi, ulterior, să consolideze o diplomaţie culturală pentru România, care să conteze realmente pentru (re)poziţionarea ţării noastre în lumea culturală mare?
Remus AZOIŢEI: Nu știu dacă este vorba despre repoziționare, cât mai degrabă despre o recunoaștere a calității artistice provenite din România. Nu vorbesc doar în termeni contemporani, vorbesc despre toată istoria noastră ca popor creator de cultură: Enescu, Brâncuși și toți ceilalți. Muzica românească, de exemplu, este de mare valoare și reprezintă un crâmpei european cu un vârf de calitate prin marele Enescu. Datoria noastră este, desigur, să o ducem cât mai departe și să o propagăm cât mai puternic. Dar avem ce spune, avem ce propaga și dovedim că suntem europeni cu adevărat, în mod organic, nu creat. Fiecare artist român îl poartă pe Enescu involuntar în suflet și este datoria fiecăruia din noi să propagăm cât mai departe cultura din care provenim.
Personal, eu am avut un soft spot, cum zic englezii, o predilecție pentru Enescu și am înregistrat întreaga lui creație pentru vioară și pian. Fiecare dintre studenţii mei – eu sunt profesor de vioară la Academia Regală de Muzică din Londra – cântă sonate de Enescu și, astfel, duc, și ei, mai departe, acest gen de calitate. La început sunt puțin bulversați, pentru că, deși au auzit de Enescu, nu erau neapărat în contact cu opera lui, dar apoi prind gustul și sunt atât de entuziasmați. Apoi, duc mai departe ce au învățat de la mine. Acesta este micul meu aport ca artist român și cred că fiecare interpret de acest gen are, și el, un mic aport la propagarea culturii românești.
Răzvan STOICA: În ultimii ani, am avut colaborări și cu Institutul Cultural Român și am dus muzica românească a compozitorilor George Enescu, Ciprian Porumbescu, Mihail Jora pe scenele de concert din Olanda, Belgia, Luxemburg, Italia, în cadrul unor proiecte pe care le-am desfășurat sub egida radioului european. Reuşind, în ultimii ani, să aducem aceşti compozitori pe scenă, am creat o punte între muzica clasică și patrimoniul cultural românesc, din care fac parte lucrările lui George Enescu, de exemplu, sau ale lui Ciprian Porumbescu. Și, într-adevăr, e o diferență foarte mare, atunci când artiștii sunt ambasadorii țării din care vin. Pot spune că ne bucurăm de un mare interes din partea tuturor țărilor și reprezentanților lor.
„Muzica clasică te face, într-adevăr, un om mai bun. Te îmbracă emoţional, fără să-ţi dai seama”
Ada CODĂU: Ce rol poate juca muzica clasică în viaţa unui profan, dincolo de plăcerea acestuia de a o asculta?
Remus AZOIŢEI: Muzica e un element care te înnobilează. Și nu folosesc cuvinte mari. Ca profesor la cel mai înalt nivel, sunt în interiorul acestei industrii și observ acest spectru per total: copiii și tinerii, care studiază un instrument, de exemplu, sunt mai elevați, mai coordonați, au inima deschisă la mult mai multe elemente şi inflexiuni emoţionale. Muzica clasică te face, într-adevăr, un om mai bun. Ești mult mai atent la elemente de finețe, care se întâmplă în jurul tău. Oricine vine în contact cu muzica clasică va fi o persoană mai bună, chiar dacă nu își dă seama pe loc. Muzica clasică te îmbracă emoțional, fără să-ți dai seama.
Răzvan STOICA: Cred că asta ține de fiecare dintre noi, pentru că percepem muzica diferit. Poate unii oameni o percep ca fiind muzică de entertainment, ceea ce, desigur, nu este cazul. Este o muzică care, cum spuneam și mai devreme, îți poate schimba starea, îți poate aduce un plus de energie, îți poate activa anumite bucurii sau nostalgii și așa mai departe. Ține foarte mult de persoana care ascultă muzică și de modul în care se raportează la muzica clasică. În ultimii ani s-au făcut tot felul de studii prin care, spre exemplu, s-a constatat că muzica lui Johann Sebastian Bach poate fi terapeutică. Muzica clasică este o muzică nemuritoare și cred că aşa va rămâne în următoarele sute de ani.
„Ţine foarte mult de noi, ca oameni, să putem folosi muzica clasică drept liant pentru a rezolva conflicte”
Ada CODĂU: Din perspectiva dumneavoastră de muzicieni, de violonişti, credeţi că muzica poate fi percepută, considerată un limbaj universal al omenirii, care poate trece dincolo de bariere ce ţin de civilizaţii, de bariere culturale, de conflicte şi tragedii?
Remus AZOIŢEI: Fără discuție. Muzica în această idee a și apărut. Este capabilă să atingă anumite nivele emoționale care nu se pot descrie ușor verbal sau textual. Inima îți este mișcată imediat de anumite acorduri. Există o anumită reverberație, o armonică la care sufletul răspunde instantaneu. Câteodată ești atât de mișcat încât nu poţi să pui asta în cuvinte, nu poți să etichetezi. Eşti efectiv răvășit. Asta face muzica, iar muzica de calitate va impresiona și va afecta emoţional întotdeauna. În mod intrinsec, există un limbaj dincolo de text, dincolo de a pune în cuvinte o anumită stare emoțională. De aceea există muzica, trebuie să existe în continuare și trebuie să ajungă la cât mai multe persoane.
Răzvan STOICA: Cu siguranță (n. r. muzica este un limbaj universal) și chiar a fost aşa în diferite perioade, să spunem chiar politice, sau în timpuri de război. Muzica clasică a fost acel liant care a reușit să calmeze, într-un fel, spiritele și să readucă lucrurile pe calea diplomației.
Ţine foarte mult de noi, ca oameni, să putem folosi muzica clasică drept liant pentru a rezolva conflicte, de ce nu?!? Sau pentru a crea diverse stări, pentru a ne bucura.
„Niciodată nu am uitat că, de fapt, țara care m-a format este România”
Ada CODĂU: Trăiţi şi vă consolidaţi carierele în afara graniţelor României, dar sunteţi cunoscuţi ca violonişti români. Care este relaţia dumneavoastră cu România?
Remus AZOIŢEI: Eu am plecat din România în 1997, deci, acum mulți ani, și am obținut o bursă integrală la The Juilliard School din New York, unde să-mi urmez studiile cu marele violonist Itzhak Perlman. Acolo am terminat şi masterul și, ulterior, m-am mutat la Londra, unde am devenit profesor la Royal Academy of Music. Cumva, cariera m-a dus pe alte meleaguri și m-am stabilit în Vest. Dar mie îmi place să spun că, de fapt, nu am plecat niciodată din România. Sau am plecat doar fizic. Întotdeauna a existat o legătură foarte puternică în, sufletul meu, cu România. După ce granițele s-au „topit”, iar România s-a conectat din ce în ce mai mult cu Vestul, am revenit în mare forță în ţară şi, acum, locuiesc și la Londra, și la București, în egală măsură. Încerc să fac să funcționeze aceste două culturi cumva foarte diferite, dar care pentru mine sunt ca și copiii mei.
Când am plecat la Juilliard eram deja format ca violonist. Desigur, nu eram șlefuit și cizelat, de aceea am și plecat, ca să fiu din ce în ce mai rafinat. Numai o școală de acest calibru (n. r. The Juilliard School) putea să îmi ofere acest lucru. Însă eu am plecat format ca violonist și niciodată nu am uitat că, de fapt, țara care m-a format este România. Şi mediul, și cultura de aici. Atunci când am plecat la Juilliard, eu eram deja foarte apreciat acolo, iar asta nu cade din cer. Este rezultatul unui proces educațional de mulți ani, dintr-o țară care a reușit să mă producă muzical. Întotdeauna voi încerca să ajut tinerii români, să întind o mână, să transfer din experiența pe care am obținut-o dincolo, să ridic, și aici, tot ce se poate ridica în sistemul educațional. Sunt în contact cu tineri, cu muzicieni, cu profesori din România și, bineînţeles, cu scenele românești, unde mă simt, desigur, ca acasă. Vin și interpretez concerte foarte multe în România. Îmi place enorm.
Răzvan STOICA: În primul rând, noi, ca artiști, mai ales ca violoniști, trebuie să avem ușile deschise peste tot. Suntem cetățeni ai lumii. Fiind român, bineînţeles că iubesc foarte mult publicul din România. Pe de altă parte, de fiecare dată când concertez în străinătate, încerc să introduc o piesă sau o partitură muzicală românească. Dar trebuie să recunosc, conexiunea cu publicul din România este cu adevărat specială, pentru că ne leagă foarte multe energii. În primul rând, energia aceasta a gliei românești. Tocmai de aceea încercăm, în cadrul Festivalului Stadivarius, să fim mai aproape de publicul din România. De asta am și inițiat acest festival. Cu România am o relație extraordinară, nu doar o relaţie de recunoștință, Simt o mare bucurie și mă încarc cu energie de fiecare dată când revin în orașul meu natal, București. Mă leagă foarte, foarte multe amintiri de acest oraş și de aici îmi iau energia, cum îmi place mie să zic.
Ada CODĂU: Intenţionaţi să concertaţi şi în viitor la Domeniul Cantacuzino, eventual şi în alte formate? Dar în alte locuri/ spaţii din România?
Remus AZOIŢEI: Desigur! Dacă acea configurație care mi se propune este profesionist făcută și totul este la un nivel cât se poate de ridicat, cu mare drag vin să concertez. Asta se va întâmpla în acest weekend și sunt nerăbdător.
Răzvan STOICA: Concertez deja şi în alte spații din România. De exemplu, unul dintre concertele mele este la Grădina Botanică din Iaşi, eveniment care, în 2027, va ajunge la ediţia cu numărul 5. Festivalul de la Domeniul Cantacuzino va continua, la anul, cu a V-a ediţie. Anul viitor ne dorim să aducem şi operă în concert, la Cantacuzino. Anul acesta, avem invitat un dirijor din Olanda, Alexander Geluk, dirijorul permanent al Filarmonicii din Gelderland, care o va avea ca solistă, în ultima seară, pe Andreea Stoica, la pian. Anul viitor vom avea invitați din străinătate și soliști, și dirijori. Acest proiect va continua mulți ani de acum înainte.
(Sursă foto: arhiva personală Remus Azoiţei / arhiva personală Răzvan Stoica)
