În anii de studenţie la Arhitectură, Mona Vulpoiu a început să creeze bijuterii. Peste un timp şi-a dat seama că, de fapt, asta vrea să facă şi, în ciuda fricii, a ales acest drum. Douăzeci de ani mai târziu, numele său se leagă de un brand de bijuterii de autor: Utopic. Artista povesteşte că debutul nu a fost deloc uşor şi că, de fapt, de-a lungul a două decenii în această industrie creativă nu s-a bucurat niciodată de privilegii, de ajutorul investitorilor sau de vreo oportunitate venită de niciunde. Dacă rezumă într-un cuvânt ce a însemnat parcursul său în lumea bijuteriilor de artă, alege „munca”. Am vorbit, în acest interviu, despre sursele de inspiraţie ale Monei Vulpoiu, despre cum a schimbat-o maternitatea ca artistă, despre colecţiile sale inspirate din titluri mari ale literaturii universale – „Micul Prinţ”, „Alice în Ţara Minunilor” -, dar şi despre faptul că, în opinia sa, în România, antreprenorii sunt nevoiţi să depună un efort uriaș pentru a naviga prin proceduri administrative, în loc să-și poată concentra energia asupra creaţiei propriu-zise. „Mi-aș dori mai multă claritate, reglementări adaptate acestui domeniu și un mediu care să încurajeze, nu să îngreuneze, inițiativa antreprenorială”, spune artista care semnează bijuterii de autor.
Ada CODĂU: Eraţi studentă la Arhitectură, atunci când aţi creat primele bijuterii. De ce aţi făcut trecerea, pe termen lung, de la Arhitectură la bijuteria de artă? V-a atras mai mult zona aceasta?
Mona VULPOIU: Eram în anul I sau II de facultate, atunci când am început să creez diferite obiecte, mai ales din ceramică. La momentul acela, nu mi-am imaginat că voi ajunge să fac asta pe termen lung, cu toate că în adâncul inimii îmi doream asta. Eram foarte prinsă de ideea de arhitectură și îmi vedeam viitorul în această direcție. Pe măsură ce anii au trecut, am început însă să înțeleg că ceea ce mă atrăgea cu adevărat era procesul de a crea obiecte care poartă emoție și sens. Într-un fel, cred că am știut asta mult mai devreme, doar că mi-a fost teamă să recunosc.
Îmi amintesc și acum prima mea excursie „de adult”, la București. Aveam 18 ani și m-am oprit în fața vitrinei unui magazin de bijuterie de autor. M-am uitat la acele piese și mi-am spus: „Eu asta vreau să fac în viața mea”. Doar că, la momentul respectiv, mi se părea ceva aproape imposibil. Era un vis prea mare pentru realitatea pe care o cunoșteam atunci. Viața a avut însă propriul ei mod de a așeza lucrurile, iar astăzi mă bucur că am ajuns exact acolo unde mi-am dorit.
Privind în urmă, îmi dau seama că această înclinație exista de mult. În liceu îmi doream să devin stomatolog, mai ales pentru că eram fascinată de instrumentele de lucru și de precizia lor. Iar și mai devreme, când eram copil, furam ațe de la bunica mea ca să fac brățări pentru toată tabăra de copii. Cred că dorința de a construi ceva cu mâinile mele a fost mereu acolo, doar că a luat forme diferite până și-a găsit locul firesc în bijuteria de artă.
„Arta începe în momentul în care ceva reușește să te atingă dincolo de estetică. Să te oprească pentru o clipă și să te facă să simți”
Ada CODĂU: Cum definiţi bijuteria de artă? În ce fel diferă personalitatea, estetica acesteia de bijuteriile în serie?
Mona VULPOIU: Pentru mine, bijuteria de artă este mai mult decât un obiect frumos. Este un obiect care transmite ceva, care creează o emoție, o stare, o întrebare sau o amintire. Cred că diferența dintre bijuteria de artă și bijuteria produsă în serie stă tocmai în această încărcătură. O piesă de autor poartă în ea timpul, gândurile, sensibilitatea și experiențele celui care a creat-o. Nu este făcută doar pentru a completa o ținută, ci pentru a construi o relație cu cel care o poartă. Așa cum un tablou, o poezie sau o piesă de Chopin ne poate mișca sufletul fără să ne ofere explicații, la fel cred că funcționează și bijuteria de artă. Pentru mine, arta începe în momentul în care ceva reușește să te atingă dincolo de estetică. Să te oprească pentru o clipă și să te facă să simți.
Ada CODĂU: Bijuteriile dumneavoastră sunt, acum, recognoscibile. Câţi ani au fost necesari pentru a avea, ca artist creator de bijuterii, o identitate, o coerenţă estetică?
Mona VULPOIU: Dacă mă uit la întreaga poveste Utopic, vorbim despre aproape 20 de ani. Dar cred că primele semne ale unei identități clare au apărut după aproximativ șapte ani. Îmi place să spun că primul ciclu de șapte ani este despre a descoperi ce nu vrei să faci. Abia după aceea începi să înțelegi cu adevărat ce te reprezintă și să aprofundezi direcția potrivită pentru tine. Nu este o regulă universală, însă în cazul meu cam așa s-au așezat lucrurile.
„Astăzi este chiar mai dificil să îți găsești vocea proprie, pentru că trăim într-o lume extrem de saturată vizual”
La început, dorința de a crea era însoțită și de o necesitate foarte practică: aceea de a mă susţine financiar. O parte din energia creativă era consumată de grija supraviețuirii și de nevoia de a transforma pasiunea într-o profesie sustenabilă. Cu timpul, când lucrurile au devenit mai stabile, creativitatea a primit mai mult spațiu și mai multă libertate.
Cred că astăzi este chiar mai dificil să îți găsești vocea proprie, pentru că trăim într-o lume extrem de saturată vizual. Suntem expuși permanent la imagini, tendințe și modele de succes. Mulți dintre cei aflați la început de drum vor să reproducă ceea ce văd. Dar identitatea apare abia atunci când ai curajul să te îndepărtezi de influențe și să începi să te asculți pe tine.
Ada CODĂU: Brandul dumneavoastră, Utopic by Mona Vulpoiu, a împlinit 20 de ani. Ce a presupus acest demers?
Mona VULPOIU: Dacă ar fi să rezum cei 20 de ani într-un singur cuvânt, acela ar fi „muncă”.
Nu am avut privilegii, investitori sau scurtături. Tot ceea ce există astăzi a fost construit pas cu pas, de la studiu și perfecționare până la partea financiară și de business. Au fost ani în care am învățat simultan să creez, să produc, să comunic, să vând și să administrez un brand.
Privind în urmă, nu simt că am fost favorizată de oportunități neașteptate. În schimb, am avut șansa de a construi ceva autentic, în ritmul meu, și cred că asta este o formă de noroc mai valoroasă pe termen lung.
Au existat extrem de multe momente dificile, mai ales la începutul vieții mele în București, însă cred ca fiecare etapă a contribuit la ceea ce este astăzi Utopic. Poate că adevărata recompensă nu a fost o oportunitate venită din exterior, ci faptul că am putut transforma un vis care părea imposibil în realitate.
Ada CODĂU: Ce poveşti, ce emoţii vă propuneţi să transmită bijuteriile pe care le creaţi?
Mona VULPOIU: Toate colecțiile mele sunt, într-un fel sau altul, capitole din propria mea viață. Alice in Wonderland vorbește despre explorare, despre curajul de a păși într-o lume necunoscută și de a accepta transformarea. Eu sunt Alice (n. r. zâmbeşte).
God is Change s-a născut într-o perioadă în care eu am trait schimbarea si am primit, cum se numeşte in termeni duhovniceşti, „lumina cea adevarată”.
Micul Prinț vorbește despre sensibilitate, despre lucrurile invizibile și despre ceea ce alegem să păstrăm viu în noi.
Utopic este construit pe ideea că o bijuterie poate fi mai mult decât un accesoriu. Poate fi o poveste, un simbol, o emoție sau o amintire. Nu îmi doresc să ofer răspunsuri definitive, ci să las loc pentru interpretare și descoperire. În fond, fiecare colecție este o invitație în lumea mea interioară. Iar atunci când cineva alege să poarte una dintre aceste piese, povestea nu mai este doar a mea. Devine și a lui. Si e o bucurie ca pot sa fac asta.
„Mamele mi se par adevărații eroi ai lumii”
Ada CODĂU: Care sunt sursele dumneavoastră de inspiraţie în procesul de creaţie?
Mona VULPOIU: Viața însăși. Natura. Oamenii. Primăvara este o naștere a noul an creativ (n. r. zâmbeşte). Întâmplările aparent obișnuite care, privite cu atenție, ascund sensuri profunde. În ultimii ani, vara la mare pentru mine a venit cu o explozie de idei noi. Toate obiectele mici găsite pe plajă, pe care le strâng în cutii mici şi mari. De multe ori, inspirația apare atunci când mă aşez la masa de lucru, când am un deadline, când am prea multe comenzi si vreau sa fac o pauză de la ele, când pur şi simplu încetez să o caut.
Și cred că există o parte greu de explicat în creaţia în sine, e ceva care vine dintr-un loc mai profund decât logica. Un spațiu sfânt în care Dumnezeu vorbeşte prin munca artistului.
Ada CODĂU: Credeţi că maternitatea poate să schimbe în mod esenţial o artistă?
Mona VULPOIU: Maternitatea schimbă totul! Te schimbă nu doar ca artist, ci ca om. Şi ce fericire că nu am ratat asta în viaţa mea! Pentru ca îmi doream sa fiu mamă, dar mi se parea mereu că sunt nepregatită. Dacă ar fi să răspund în glumă, aș spune că maternitatea îți lasă aproximativ 10% din capacitatea de procesare pentru restul vieții, iar acei 10% funcționează permanent în regim de urgență. În cazul meu, surprinzător, asta a funcționat foarte bine. Cele mai bune idei îmi vin adesea când sunt pe ultima sută de metri cu un proiect.
Vorbind serios, da, nimic nu rămane la fel după maternitate (ce bine!). Se schimbă perspectiva, prioritățile, raportarea la timp și la fragilitate. Viața capătă o altă greutate și o altă profunzime.
Simt că și bijuteriile mele au devenit mai blânde, mai sensibile și mai nuanțate.
Am început să am o admirație enormă pentru mame. Mi se par adevărații eroi ai lumii. Tocmai de aceea în ultima vreme lucrez, în secret, la o serie de piese dedicate lor.
„Cadrul legislativ și birocrația reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru o afacere creativă”
Ada CODĂU: Cum se trăieşte, în România, dintr-un business cu bijuterii de autor?
Mona VULPOIU: Intens. Ca orice afacere construită în jurul unei pasiuni, cere multă implicare, disciplină și foarte multă răbdare. Un brand nu este ceva ce construiești și apoi funcționează de la sine. Este asemenea unei ființe vii, care are nevoie permanent de atenție, energie și grijă. Poate că există oameni pentru care drumul este mai ușor. Eu nu i-am întâlnit încă. În schimb, am învățat că perseverența poate compensa multe dintre obstacole. Iar atunci când vezi că un obiect creat de tine ajunge să însemne ceva pentru altcineva, toate eforturile capătă sens.
În același timp, mi-aș dori un sprijin mai mare din partea statului, în special în ceea ce privește cadrul legislativ și birocrația. În momentul de față, acestea reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru o afacere creativă. De multe ori am senzația că antreprenorii trebuie să depună un efort uriaș doar pentru a naviga prin proceduri administrative, în loc să-și poată concentra energia asupra dezvoltării brandului. Mi-aș dori mai multă claritate, reglementări adaptate acestui domeniu și un mediu care să încurajeze, nu să îngreuneze, inițiativa antreprenorială.
Ada CODĂU: În opinia dumneavoastră, cum se raportează românii la bijuterii?
Mona VULPOIU: Cred că în ultimii ani s-a produs o schimbare importantă. Românii au devenit mult mai atenți la detalii și mult mai interesați de obiectele care îi reprezintă. Observ din ce în ce mai des că bijuteria nu mai este percepută doar ca ornament sau simbol al statutului social, ci ca o extensie a personalității. Oamenii caută povești, sens și autenticitate. Vor să poarte ceva care vorbește despre ei. Acest lucru este extrem de încurajator pentru creatorii independenți și pentru zona bijuteriei de autor, unde valoarea emoțională este la fel de importantă ca valoarea materială.
Ada CODĂU: Cum vedeţi zona industriilor creative în România?
Mona VULPOIU: Probabil că nu sunt cel mai potrivit observator al fenomenului, pentru că am o regulă personală: intru foarte puțin pe Internet și evit să urmăresc constant ce fac ceilalți. Prefer să-mi protejez spațiul creativ și să-mi păstrez atenția asupra propriului drum.
Totuși, văd foarte mult talent și multă energie creativă în România. Cred că există o generație de oameni care își urmează propriul drum și încearcă să construiască proiecte autentice.
Este firesc să ne inspirăm unii de la alții, mai ales într-o lume în care suntem expuși permanent la imagini și informații. Dar cred că diferența o face felul în care transformi inspirația în ceva personal. Pentru mine, originalitatea înseamnă să treci totul prin propriul filtru și prin propria experiență.
(Sursă foto: Mona Vulpoiu)
