Candidatura lui Ilie Bolojan la Parlament. Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează | Bihoreanul

Data:

spot_img

Candidatura lui Ilie Bolojan la Parlament. Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. De data aceasta, nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.

Cei dintâi i-au văzut rezultatele la Prefectura Bihor, la Primăria Oradea, la Consiliul Județean. Disciplină, rigoare, eficientizare, reducerea bugetărimii, un oraș scos din praf și noroi, renovat, cu poduri, străzi, piețe și rețele edilitare noi, cu sisteme de parcări și de salubrizare funcționale, centuri pentru Zona Metropolitană și nu numai, toate concomitent cu forțarea schimbării mentalităților anacronice – sunt doar câteva dintre elementele ce-i alcătuiesc, foarte sumar, bilanțul activităților executive.

Bihorenii se întreabă dacă dezvoltarea va continua în același ritm

Orădenii și bihorenii, dintre care unii l-au suduit, pentru ca apoi să beneficieze de toate acestea, se pot întreba, acum, dacă dezvoltarea va continua în același ritm. Cealaltă categorie a pus șampaniile la rece. „Dictatorul a fugit”, zic reprezentanții acesteia, bucuroși că li se deschide calea cuceririi Oradiei și Bihorului la proxima ocazie.

Decizia lui Bolojan de a candida la Senat se arată contrariantă după 20 de ani de administrație, mai ales pe fondul unui nivel catastrofal pentru prestigiul și credibilitatea Parlamentului. Dar dacă este, de fapt, rezultatul unei planificări?

Citește și: Statele Unite impun sancțiuni împotriva RT și afiliaților săi pentru implicarea în operațiuni de destabilizare și influențare a alegerilor, inclusiv în Republica Moldova

Să ne amintim că în primăvară, înaintea campaniei pentru locale, panourile electorale ni-l prezentau nu singur, căci nu-și dorea încă un mandat la județ, ci cu Mircea Mălan. Doar sondajele l-au obligat să candideze, pentru a se asigura că așa liberalii vor mai avea o majoritate în CJ Bihor.

De ce face Bolojan pasul spre Parlament? Socotelile pot viza, cred eu, cel puțin trei planuri.

Continuarea în Bihoreanul

Citește și: Lia Savonea și Mihail Udroiu de la ÎCCJ au decis restituirea la Parchet a dosarului Revoluției, în care este judecat Ion Iliescu

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: ebihoreanul.ro)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Statuia lui Prometeu este închisă publicului de patru ani | Argeșul Online

Statuia lui Prometeu sau Monumentul Electricității este închisă publicului...

Cine sunt fanii lui Călin Georgescu | Crișana

Cine sunt fanii lui Călin Georgescu. Cândva, la jumătatea...