Cât costă încălzirea casei la iarnă, în sistem centralizat și pe centrale termice individuale

Data:

spot_img

Cel mai modern sistem centralizat de distribuție termică din țară, al Oradei, va scoate, în fiecare lună de iarnă din acest sezon, peste 700 de lei din buzunarul locatarilor din apartamentele de 2 camere.

Anunțul a fost făcut chiar de către primarul municipiului, Florin Birta, acesta justificând creșterea facturilor cu minim 40% prin imposibilitatea de a aloca mai mulți bani, din bugetul local, pentru a atenua mai eficient creșterea costurilor cu combustibilul utilizat în producția de energie termică. Noul cost al gigacaloriei, calculat de către municipalitatea bihoreană, este de 525 lei, din care un procent de doar 25% este subvenționat local.

În condițiile în care tariful net al gigacaloriei, plătit de către locuitorii orașelor Arad, Timișoara sau Constanța, este mai mare cu până la 13% în raport cu ce plătesc efectiv orădenii, putem estima un nivel al facturilor pentru încălzire de peste 500 de lei pentru garsoniere, în timp ce locatarii apartamentelor de 3 camere din aceste orașe vor fi nevoiți achite lunar facturi de peste 1000 de lei, deși municipalitățile subvenționează o parte din costuri.

Primarul din Oradea a dat publicității datele din orașele unde primăriile subvenționează peste jumătate din costul real al gigacaloriei, punând la îndoială eficiența acestor sisteme centralizate. Astfel, locuitorii din Cluj-Napoca plătesc în mod real doar 38% din costul gigacaloriei (278 de lei din totalul de 739 lei), cei din Brașov 35% (264 de lei din totalul de 763 lei), iar cei din București doar 29% din total (280 de lei din costul real de 986 lei).

Sucevenii plătesc efectiv 240 de lei, reprezentând aproximativ jumătate din costul gigacaloriei, în timp ce locuitorii municipiului Ploiești vor achita 222 lei/gigacalorie din totalul de 520 lei, din bugetul local fiind achitată o subvenție de 57% din costurile reale.

În același timp, municipalitatea din Bacău asigură unul dintre cele mai mici tarife de energie termică în sistem centralizat, populația urmând să plătească doar 190 de lei din totalul de 480 de lei, cu o subvenție de peste 60% de la bugetul local.

În schimb, locatarii apartamentelor din Craiova vor avea de achitat facturi mai mari cu 30% în raport cu iarna trecută, cu aproape 100 de lei mai mult pentru fiecare gigacalorie consumată, municipalitatea plătind 45% din costurile reale de 702 lei. O majorare tarifară de 100 lei pentru fiecare gigacalorie este anunțată și în cazul locuitorii municipiilor Botoșani și Iași, diferențele fiind suportate de către primării.

În mai multe județe din țară, sistemele centralizate de încălzire au fost desființate din cauze economice sau din lipsă de abonați

În Sibiu, majoritatea apartamentelor sunt încălzite cu centrale termice individuale, municipalitatea gestionând, prin intermediul unei societăți specializate, distribuția de energie termică pentru mai puțin de 1.000 de puncte de consum, pentru care subvenționează aproximativ 40% din totalul costurilor. Proprietarii apartamentelor care nu beneficiază de serviciile centralizate vor achita facturile de încălzire direct către furnizorii de gaze naturale.

De altfel, în mai multe județe din țară, sistemele centralizate de încălzire au fost desființate din cauze economice sau din lipsă de abonați, majoritatea proprietarilor de case și apartamente preferând instalarea de sisteme individuale de încălzire, în majoritatea lor fiind vorba despre centrale termice pe gaz. Cele mai multe localități care au renunțat la vechile sisteme centralizate se află în Transilvania, unde primele debranșări au avut loc cu peste 20 de ani în urmă, inițial echipamentele individuale fiind importate neoficial prin intermediul traficului de frontieră cu Ungaria.

Dacă în cursul iernilor trecute am asistat la un adevărat război mediatic între reprezentanții producătorilor și importatorilor de echipamente termice individuale pe de o parte, și reprezentanții municipalităților și ai companiilor de producție energetică pe de altă parte, cu privire la nivelul real al costurilor pentru fiecare sistem în parte, existând chiar argumente de similitudini la nivelul facturilor plătite efectiv (în condițiile în care subvențiile primăriilor acoperă o parte din costurile reale ale sistemelor centralizate), anul acesta este imposibil de estimat cât vor plăti în mod real cei care s-au debranșat, deoarece prețurile gazelor naturale au înregistrat fluctuații majore în ultimele luni.

În funcție de zona de distribuție și de prevederile contractuale, vor exista diferențe semnificative de costuri între posesorii acelorași tipuri de centrale termice individuale

Astfel, în funcție de zona de distribuție și de prevederile contractului semnat cu furnizorii de gaze naturale, vor exista diferențe semnificative de costuri între posesorii acelorași tipuri de centrale termice individuale, unii dintre ei ajungând să plătească încălzirea unor spații locuibile identice la valori cu 200-300% mai mari în comparație cu cei mai norocoși, care au semnat contracte cu preț fix încă din vara anului 2021, tarifele respective fiind valabile timp de un an, în sistem concurențial.

Desigur, utilizarea unui echipament individual modern, cu clasă energetică eficientă, pus în funcțiune pe o instalație termică în pardoseală, împreună cu o izolare eficientă a casei, pot reduce factura de încălzire cu până la 30-35%, însă nivelul prețurilor gazelor înregistrat în ultimele săptămâni va determina o majorare semnificativă și în cazul utilizatorilor de sisteme individuale de încălzire. O parte din această creștere va fi amortizată, în cazul consumatorilor casnici eligibili, în funcție de venituri și de nivelul lunar de consum, de către statul român.

Echipamentele individuale consumatoare de energie electrică pot genera costuri de peste trei ori mai mari pentru generarea unui kilowatt termic, în comparație cu cele pe gaze, necesitând un coeficient de performanță ridicat pentru a deveni rentabile, acesta fiind cazul anumitor tipuri de pompe de căldură, însă prețul de achiziție și instalare a acestora este prohibitiv pentru majoritatea românilor.

De asemenea, locuitorii zonelor în care nu există rețele locale de gaze naturale au fost nevoiți să investească sume considerabile, de ordinul zecilor de mii de lei, pentru punerea în funcțiune a sistemelor individuale de încălzire pe bază de combustibil solid (peleți sau lemne), costurile pentru încălzirea unei locuințe cu spațiu util de 100 metri pătrați fiind estimate a atinge nivelul de 5000 lei pentru întreg sezonul de iarnă în care ne aflăm. Și în cazul acestora, statul român asigură mecanismele de compensare parțială, conform legilor emise în această toamnă.

(Articol publicat în Hotnews)


Mihai Bălan este consultant, specializat pe politică energetică. După o perioadă de lucru în corporație, s-a reorientat către jurnalism, activând în ultimii ani ca editorialist în presa locală bistrițeană și fiind fondatorul unui site local de știri quality. Cu o experiență de 20 de ani în sectorul energetic, a conceput proiecte atât pentru firme mari de profil, cât și pentru instituții locale, naționale și europene.

spot_imgspot_img
Mihai Balan
Mihai Balan
Mihai Bălan este consultant, specializat pe politică energetică. După o perioadă de lucru în corporație, s-a reorientat către jurnalism, activând în ultimii ani ca editorialist în presa locală bistrițeană și fiind fondatorul unui site local de știri quality. Cu o experiență de 20 de ani în sectorul energetic, a conceput proiecte atât pentru firme mari de profil, cât și pentru instituții locale, naționale și europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

BEC a respins a doua candidatură a Dianei Șoșoacă

Biroul Electoral Central (BEC) a respins a doua candidatură...

O experiență școlară inedită: transformarea unor texte despre Holocaust în benzi desenate

Dacă treci acum prin Piața Unirii din Timișoara, vezi...

Cine sunt judecătorii care au exclus-o pe Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni

Într-o ședință de sâmbătă seară, Curtea Constituțională a stabilit...