Investiție importantă în orașul Strehaia, din județul Mehedinți. Locuitorii beneficiază de un sistem de iluminat public modern și eficient, datorită fondurilor europene atrase de autoritățile locale.
Astfel,...
Liderii coaliției de guvernare au decis într-o ședință desfășurată vineri să ceară Comisiei Europene renegocierea programului național de reziliență (PNRR), un program de 29,2...
Asta arată datele pe anul trecut în privinţa proiectelor europene atrase de unităţile administrativ-teritoriale ieşene. De altfel, în ultimii trei ani a tot crescut...
Lucrările de modernizare a școlii din comuna Ciorăști, Vrancea, care au primit finanțare europeană, sunt blocate din cauza unei dispute între Primărie și Autoritatea...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susține că la Metrorex există „un cumul de probleme”, el arătându-se sceptic cu privire la posibilitatea companiei de a implementa...