PressHub: Economie

Primul tren diesel ”made in Romania”, gata de drum. ”Trenul s-a comportat perfect, practic de mâine poate pleca pe traseu”

Din iunie anul trecut, automotorul a trecut cu brio prin teste făcute pe 30 de mii de kilometri în țară, în diverse condiții.

Vîlceanu: Inflaţia nu este la un nivel record şi nici nu e 5%

Inflaţia nu este la un nivel record şi nici nu e 5%, aceasta fiind o estimare a BNR.

România, posibilă piață de testare a automobilelor fără șofer. Cel puțin trei firme din domeniul auto-motive sunt interesate

România are toate şansele să se transforme într-o piaţă de testare pentru maşinile autonome. Interes pentru un astfel de proiect există atât din partea Guvernulului cât şi din partea investitorilor, fapt ce ar putea atrage investiţii şi ar putea determina apariţia unor centre de testare specializate.

Chiriile din Cluj-Napoca se vor scumpi cu 10-20% odată cu revenirea studenților

Universitatea Babeș-Bolyai a anunțat recent că studenții care sunt vaccinați, testați sau care au trecut prin boală se vor întoarce din toamnă la facultate, în cazul...

Oportunitățile de finanțare europeană, accesibile printr-un nou portal lansat de Ministerul Investițiilor

Prin intermediul acestei platforme, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va fi o punte de legătură și de contact permanent cu potențialii beneficiari ai surselor de finanțare comunitare.

Ultima oră

spot_img