PressHub: Economie

Vin facturile la energie. Cum se pot plăti eșalonat, dacă ne depășesc posibilitățile financiare?

Creșterea valorii facturilor la energie a îngrozit majoritatea consumatorilor casnici, dar și mediul de afaceri. Dacă până nu demult majoritatea românilor erau clienți bun-platnici...

UE și-a propus ca, până în 2050, să absoarbă tot atât de mult CO2 pe cât emite

UE vrea să fie primul continent care, până în 2050, să absoarbă tot atât de mult CO2 pe cât emite, atingând astfel neutralitatea climatică. Dar ce înseamnă acest lucru și cum îl putem realiza?

Blue Air începe de luni să zboare de la Iaşi. Culisele blocajului şi ce datorii au Wizz Air şi Tarom

Până joi, nicio schimbare nu a intervenit în programul de zbor al Aeroportului Iaşi. Cursele operate de Blue Air nu apar între celelalte zboruri, dominate acum de Wizz Air, şi nici nu există precizări din partea companiei privind reluarea lor înainte de data de 12 septembrie, avansată în momentul instituirii popririi conturilor celor de la Blue.

Preţul gazelor în Europa a crescut cu 30% după ce Rusia a oprit livrările prin Nord Stream

Preţul gazelor în Europa a urcat luni cu 30%, după ce Rusia a anunţat că livrările prin gazoductul Nord Stream rămân oprite pe termen...

Sute de zboruri anulate de Lufthansa din cauza grevei piloților

Piloţii Lufthansa au intrat în grevă vineri, forţând compania aeriană germană să anuleze sute de zboruri, transmite Reuters, citat de Agerpres.La principalele baze ale...

Ultima oră

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

spot_img