PressHub: Politică

Gazetarul Mihai Eminescu: „Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor”

Pentru că Mihai Eminescu este un scriitor mai mult citat decât citit, alba24 vă propune un fragment din scrierile sale gazetărești, o latură mai puțin cunoscută a operei sale. Ar fi (și acesta) un clișeu să ne mărginim a spune că Eminescu este actual și astăzi, în 2020.

Jandarmeria concluzionază că George Simion și simpatizanții AUR care au intrat cu forța în Primăria Timișoara au „tulburat liniștea, prin scandări și zgomote puternice”

Potrivit publicației Revista 22, Jandarmeria Timișoara a comunicat că poliția locală a permis accesul în Primărie celor „aproximativ 20 de membri AUR” care pretindeau că vor să se înscrie în audiență.

Lider PNL, despre omul pus de PSD la şefia ANRE: Ia degeaba 11.500 € pe lună ca să păzească piaţa energiei

Continuă războiul dintre PNL şi PSD pe tema crizei facturilor umflate la energie. Vicepreşedintele PNL Gigel Ştirbu s-a dezlănţuit la adresa lui Dumitru Chiriţă,...

DW: AUR poate fi scos în afara legii, dar adepții extremismului nu dispar peste noapte

Potrivit Deutsche Welle, AUR poate fi scos în afara legii, dar adepții extremismului nu dispar peste noapte. Filonul este mai adânc decât pare și...

Înțelegerea PSD-PNL și sinecurista impusă la șefia unei companii asupra căreia există suspiciuni de cheltuire nejustificată a milioane de euro

O sursă din cadrul Primăriei Sectorului 1 a declarat, pentru G4Media, că numirea face parte dintr-o înțelegere PSD-PNL de luna trecută, în care social-democrații au mână liberă să își numească oamenii în cadrul altei societăți subordonate Consiliului Local Sector 1: CET Grivița.

Ultima oră

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

spot_img