Cine decide alocarea banilor pentru justiție? Argumentele CCR și opinia separată a Iuliei Scântei

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă sesizarea premierului Ilie Bolojan privind un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), declanșat în disputa pentru finanțarea restanțelor salariale din sistemul judiciar. Majoritatea judecătorilor constituționali a considerat că demersul urmărește, în realitate, contestarea unei hotărâri judecătorești. Într-o amplă opinie separată, Laura – Iuliana Scântei susține însă că CCR trebuia să examineze dacă instanțele pot impune Guvernului și Parlamentului o anumită alocare a resurselor bugetare.

Decizia nr. 973 din 7 octombrie 2026 a fost pronunțată cu majoritate de voturi. Soluția nu reprezintă o examinare pe fond a conflictului reclamat și nici o hotărâre prin care CCR dispune plata restanțelor. Curtea a stabilit că sesizarea, în forma și cu argumentele prezentate, depășește competența sa de soluționare a conflictelor constituționale.

De unde a pornit disputa

La originea cauzei se află acțiunea prin care ÎCCJ, în calitate de ordonator principal de credite, a chemat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor pentru asigurarea fondurilor necesare achitării unor drepturi salariale restante ale magistraților și ale altor categorii de personal îndreptățite.

Solicitarea privea sume recunoscute prin titluri executorii, scadente în anul 2026. Înalta Curte a cerut inclusiv efectuarea demersurilor bugetare necesare alocării integrale a banilor, prin rectificare bugetară, dacă era cazul.

Curtea de Apel București a admis acțiunea în mai 2026. Potrivit situației descrise în document, hotărârea a impus asigurarea fondurilor într-un termen de 10 zile de la rămânerea definitivă, sub sancțiunea unor penalități zilnice.

Guvernul a atacat sentința cu recurs și a sesizat CCR, susținând că demersul ÎCCJ și soluția instanței de fond depășesc atribuțiile puterii judecătorești și interferează cu prerogativele Executivului și Parlamentului în materie bugetară.

De ce a respins CCR sesizarea

Majoritatea Curții a apreciat că argumentele Guvernului privesc aspecte care trebuie examinate de instanțele judecătorești, respectiv soluționarea unei cereri de recuzare, caracterul urgent al cauzei, termenul de executare, interpretarea legislației și penalitățile stabilite.

În această interpretare, sesizarea constituțională urmărea verificarea legalității și temeiniciei unei hotărâri, operațiune care poate fi realizată numai prin căile de atac prevăzute de lege. „Curtea Constituțională nu este competentă să exercite un control de legalitate sau de constituţionalitate asupra hotărârilor judecătoreşti”, se arată în motivare.

Majoritatea a formulat și un reproș direct la adresa Executivului, respectiv faptul că pretinsul conflict are ca punct de origine nerespectarea de către Guvern a propriilor reguli privind plata eșalonată sau reeșalonată a obligațiilor stabilite prin titluri executorii. „Problema care se pune în cauză nu este dacă statul poate eșalona plata unor sume stabilite prin titluri executorii, ci dacă statului îi este permis să nu respecte regulile pe care el însuși le-a instituit”, reține CCR.

În consecință, procedura conflictului constituțional nu poate fi transformată într-un instrument de evitare a controlului judecătoresc sau a executării obligațiilor stabilite de instanțe, potrivit majorității.

Opinia separată a Iuliei Scântei

Laura Iuliana Scântei consideră că sesizarea trebuia admisă, iar CCR trebuia să constate existența unui conflict constituțional care privește atât Guvernul, cât și, prin efectele demersului judiciar, Parlamentul.

Judecătoarea precizează că nu contestă drepturile salariale recunoscute prin hotărâri definitive și nici obligația statului de a le executa. Dezacordul său privește mijlocul folosit pentru obținerea finanțării.

În opinia sa, Curtea trebuia să distingă între controlul judecătoresc asupra executării unei obligații și impunerea unui rezultat legislativ, adică modificarea bugetului pentru alocarea unei sume determinate. „Instanța poate constata că plata este datorată, dar nu poate impune legea prin care se face plata”, argumentează Scântei.

Ea subliniază că respingerea sesizării ca inadmisibilă nu echivalează cu o constatare că demersul ÎCCJ este constituțional. Potrivit opiniei separate, majoritatea a evitat să răspundă întrebării centrale, adică poate o autoritate judiciară, acționând ca ordonator de credite, să obțină o hotărâre care predetermină conținutul unei intervenții bugetare rezervate altor puteri?

Scântei invocă un impact de aproximativ 4,8 miliarde de lei și, pe baza datelor Ministerului Finanțelor redate în dosar, penalități potențiale de circa 48 de milioane de lei pe zi. Aceste valori sunt prezentate în opinia separată ca argument privind gravitatea consecințelor bugetare.

Un alt argument privește calendarul. Judecătoarea susține că obligațiile scadente în 2026 puteau fi executate până la sfârșitul anului, astfel încât acțiunea introdusă în martie și sentința pronunțată în mai ar fi sancționat prematur o neexecutare care, în interpretarea sa, nu se consumase.

Scântei reclamă o ierarhie între creditori

Opinia separată critică și riscul unui tratament diferit între personalul din justiție și ceilalți bugetari care au obținut drepturi salariale în instanță.

Scântei îi menționează pe profesori, medici, polițiști, militari și funcționari, ale căror plăți sunt, de asemenea, supuse eșalonării. În opinia sa, particularitatea personalului din justiție este că ordonatorul de credite care solicită fondurile este chiar instanța supremă, competentă să judece și recursul din litigiu. „Se creează astfel o ierarhie de fapt între creditorii drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești”, afirmă judecătoarea.

Ea invocă și o cauză anterioară privind Hidroelectrica, în care ÎCCJ a menținut respingerea unei acțiuni ce urmărea obținerea unor alocări bugetare. Scântei consideră că diferența de abordare ridică o problemă de egalitate și de credibilitate a justiției.

Totodată, judecătoarea avertizează că libertatea de decizie bugetară nu poate justifica amânarea nelimitată a plăților. Altfel spus, Guvernul și Parlamentul rămân obligate să organizeze executarea efectivă a hotărârilor într-un termen rezonabil.

Documentul include și o opinie separată semnată de președinta CCR, Elena – Simina Tănăsescu, și de judecătorul Dacian – Cosmin Dragoș. Aceștia susțin, la rândul lor, că sesizarea trebuia admisă și constatat un conflict constituțional, întrucât impunerea unei rectificări bugetare prin hotărâre judecătorească ar încălca atribuțiile Guvernului și Parlamentului.

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din anul 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Războiul din Ucraina: De ce a devenit România cel mai vizat stat nebeligerant din regiune

România a devenit una dintre cele mai vulnerabile și...

Donald de la Cotroceni

După cum se poate vedea, tovarășul președinte Nicușor Dan...