Cine este Sergiu Celac, mentorul lui Călin Georgescu

Data:

spot_img

Cine este Sergiu Celac, mentorul lui Călin Georgescu. Intrarea în turul II a independentului a fost neașteptată, prezidențiabilul neparticipând în campanie la dezbateri cu ceilalți candidați, prezența lui fiind preponderent în online.

Cine este Călin Georgescu? Este întrebarea tot mai des vehiculată în spațiul public. Însă, pentru a înțelege personajul Georgescu, trebuie să-l cunoaștem pe mentorul său, Sergiu Celac, traducătorul lui Nicolae Ceaușescu și fost ministru de externe român pentru 6 luni (28 decembrie 1989 -28 iunie 1990).

Tatăl lui Celac a fost primul prefect comunist instalat de Armata Roșie în România

Potrivit unei analize Captura, Sergiu Celac este cel care s-a ocupat de „reconfigurarea serviciului de spionaj (SIE), imediat după căderea lui Ceaușescu, când a integrat în organigrama MAE primul buget acoperit al agenției. Primul director SIE numit atunci de Ion Iliescu (căruia Celac îi raporta direct) a fost generalul Mihai Caraman, dovedit anterior drept agent KGB”. Tot Celac fiind persoana „care a aprobat angajarea lui Mircea Geoană în MAE, fără concurs, la scurt timp după Revoluție”, precizează Captura, citând Libertatea.

Citește și: Dosarul șpăgii de 30 milioane de euro a lui Vanghelie, în pericol de prescriere. Doi martori nu-s de găsit

Tot Captura menționează controversa din jurul tatălui lui Celac, Nicolae Cealik, care a fost „primul prefect comunist instalat de Armata Roșie în România, la Craiova, suspectat că ar fi fost agent sovietic în anii ‘50”.

Captura a identificat câteva puncte cheie în care biografiile lui Sergiu Celac și Călin Georgescu s-au intersectat. Astfel:

  • „Georgescu a urmat “stagii de formare și specializare în strategii de dezvoltare durabilă și politici de mediu”, la începutul anilor ‘90, în Marea Britanie, unde Sergiu Celac era acreditat ca ambasador;
  • Sergiu Celac a fost consilier principal al Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă (CNDD) într-o perioadă (2007-2013) în care Călin Georgescu era directorul executiv al acestei entități (1996-2012).
  • Sergiu Celac a fost totodată vicepreședintele Asociației Române pentru Clubul de la Roma (2000-2008), filieră pe care a urmat-o ulterior și Călin Georgescu. Candidatul de azi la prima funcție în stat a condus Centrul European de Cercetare al Clubului de la Roma din 2013 până în 2015. Organizația are sediul în Viena.
  • În 2000, Celac și Georgescu au fost colegi inclusiv în centrala MAE (Ministerul Afacerilor Externe). Celac era deja ambasador cu însărcinări speciale al MAE (din 1996) și avea diferite misiuni la ONU sau în zone sensibile din Balcani, Asia Centrală, Caucaz sau Orientul Mijlociu.
  • Tot atunci, cei doi s-au asociat și într-o afacere privată. Îi găsim în compania Emission Control SA, axată pe consultanță tehnică în probleme de mediu și înregistrată în iulie 2000. Călin Georgescu și Sergiu Celac apar printre fondatori. Georgescu a rămas în scriptele afacerii cinci luni (până în noiembrie 2000), iar Celac – cinci ani (până în 2005)”, scrie Captura pe pagina oficială de Facebook.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Georgescu nu poate fi scos (încă) din joc

CCR mai poate interveni doar după al doilea tur...

Fame Up, legături neclarificate în campania lui Călin Georgescu | Ziarul de Iași

Fame Up, o platformă destinată promovării prin micro-influenceri, apare...

Maia Sandu, mesaj de susținere pentru Elena Lasconi în cursa prezidențială din România

Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a anunțat public că...