Mită pentru operații la Spitalul Militar din Constanța. Doi medici, acuzați că au luat șpagă de la pacienți — averi de sute de mii de euro

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Doi medici militari chirurgi din cadrul Spitalului Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța au fost puși sub control judiciar, fiind acuzați de procurorii militari anticorupție că ar fi primit mită de la pacienți și aparținători, în schimbul intervențiilor chirurgicale și al consultațiilor.

Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari a început urmărirea penală față de colonelul Constantin Ghiță, șeful Secției Chirurgie a spitalului, și față de colonelul Laurențiu Marian Minea, medic chirurg în cadrul aceleiași unități medicale.

Ambii au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile. În cazul lui Constantin Ghiță, măsura este condiționată de plata unei cauțiuni de 500.000 de lei, pe care inculpatul trebuie să o depună în termen de șapte zile la dispoziția DNA.

Conform anchetatorilor, colonelul Ghiță ar fi primit, aproape zilnic, între 27 iulie și 1 septembrie 2026, sume cuprinse între 100 și 1.000 de lei, precum și alte bunuri, de la 35 de persoane – pacienți sau aparținători ai acestora –, în legătură cu intervenții chirurgicale și consultații. Faptele îi sunt reținute sub forma infracțiunii de luare de mită în formă continuată, cu 35 de acte materiale.

Colonelul Minea este acuzat că, în perioada 13 august – 1 septembrie 2026, ar fi primit sume de bani și bunuri alimentare de la opt pacienți sau aparținători, tot în legătură cu îndatoririle sale de medic chirurg. Și în cazul lui, fapta este încadrată ca luare de mită în formă continuată.

Citește și: UE vrea să reformeze deciziile de politică externă. România, singura țară din Est care susține inițiativa

Percheziții la domiciliile celor doi medici

Ancheta a fost precedată, pe 1 septembrie, de percheziții la domiciliile celor doi inculpați și la sediul spitalului militar. Cu acest prilej, asupra celor două cadre medicale ar fi fost găsite sume de bani, pe care aceștia nu au putut să le justifice.

Pe durata controlului judiciar, cei doi medici au obligația de a nu comunica, direct sau indirect, cu persoanele menționate în ordonanțele de control judiciar, de a nu părăsi teritoriul României fără acordul organelor judiciare și de a nu exercita profesia de medic chirurg în cadrul Spitalului Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța.

DNA a precizat că, în cazul nerespectării cu rea-credință a acestor obligații, controlul judiciar poate fi înlocuit cu arestul la domiciliu sau cu arestarea preventivă.

Citește și: Licitația pentru construcția Spitalul Sectorului 6 care va costa un miliard de lei a fost contestată în instanță. Asocierea Hidro Salt atacă anularea procedurii

Averile ale celor doi medici

Potrivit declarațiilor de avere depuse de cei doi, în iunie 2024, aceștia dețin patrimonii imobiliare consistente.

Constantin Ghiță a declarat, împreună cu soția, (angajată la aceeași unitate militară), trei terenuri intravilane – la Palazu Mare (Constanța), Murighiol (Tulcea) și Brașov –, precum și șapte imobile: un apartament și o casă la Palazu Mare, un apartament în București, unul la Năvodari și încă două apartamente în Constanța (unul primit prin donație, altul prin moștenire). Familia deține și două autoturisme, un BMW X3 achiziționat în 2019 și un BMW Seria 2 luat în leasing în 2022. În martie 2023, colonelul a vândut un apartament pentru 50.000 de euro. La active financiare, a declarat un depozit bancar de 55.000 de euro la BCR și un cont curent de 62.000 de lei la ING. Venitul anual din salariu declarat pentru 2023 a fost de aproximativ 242.500 de lei, la care se adaugă venituri din activitate medicală la Spitalul OCH Constanța (10.000 de lei) și veniturile soției, tot de aproximativ 252.500 de lei anual.

Laurențiu Marian Minea a declarat, împreună cu soția, tot medic, două terenuri la Zavoiu (Dâmbovița) și cinci imobile: o casă și un apartament în aceeași localitate, două apartamente în Constanța și câte un apartament în București pentru fiecare dintre cele două fiice ale cuplului. La capitolul active financiare, colonelul a declarat mai multe depozite și conturi bancare la Garanti Bank, ING și Banca Transilvania, însumând peste 400.000 de lei și aproximativ 127.000 de euro, la care se adaugă fonduri de investiții/pensii private de aproape 49.000 de lei. Declarația mai menționează un cadou din partea bunicului uneia dintre fiice, în valoare de aproape 599.000 de lei, pentru achiziția unui apartament, plus 15.000 de euro pentru amenajarea acestuia, precum și sponsorizări de 20.000 de lei de la o firmă de medicamente pentru participarea la un congres la Barcelona. Venitul anual din solda declarată pentru 2023 a fost de aproximativ 238.800 de lei, la care se adaugă norma de hrană și echipament, în timp ce soția sa a declarat venituri de peste 130.000 de lei.

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din anul 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Angela Merkel a ținut Ucraina departe de NATO și nu regretă

La 18 ani de la summitul Alianței Nord-Atlantice organizat...

Teatrul EXCELSIOR deschide stagiunea 2026–2027 cu „Marile speranțe”

Teatrul EXCELSIOR deschide în acest sfârșit de săptămână stagiunea...