Cîțu: ”Nu există nicio situaţie în care vom guverna cu PSD, cât sunt eu premier sau preşedinte al PNL”

Data:

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat joi seara că nu există nicio situaţie în care liberalii vor guverna cu PSD cât este premier sau preşedinte al PNL, iar din primul moment în care a intrat în Parlament a fost un adversar al social-democraţilor.

„Niciodată cu mine la guvernare şi la preşedinţia PNL nu vom avea o guvernare cu PSD. Asta este foarte clar, am fost un adversar al PSD din primul moment în care am intrat în Parlament, am avut cele mai multe moţiuni împotriva mea când eram ministru de Finanţe, nu există, pentru mine, nicio situaţie în care vom guverna cu PSD, cât sunt eu premier sau preşedinte al PNL”, a declarat Florin Cîţu.

La rândul său, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat că este exclus ca social-democraţii să guverneze alături de PNL, în cazul în care se rupe actuala coaliţie.

”Am anunţat clar că e exclus. Cu cine, cu Turcan la guvernare? Cu Orban, cu Cîţu? Cum se poate construi cu ei? Presupun că Vasile Dîncu a vorbit ca strateg, nu ca pesedist. Dacă ai încălcat spiritul Constituţiei, dacă ai furat dreptul câştigătorului de a propune un prim-ministru, la cum ai venit cu ‘România educată’ în PNRR, nu există altă soluţie decât anticipate, sunt şi în Bulgaria, nu e o catastrofă. Ei confundă statul român cu interesele lor personale. Eu vă răspund din punctul nostru de vedere, e exclusă o alianţă cu PNL dacă această coaliţie se rupe. Vă aduceţi aminte că Iohannis spunea că Parlamentul nu mai reflectă voinţa populaţiei? Aşa e şi acum, îl anunţ pe Iohannis”, a subliniat Marcel Ciolacu, la Antena 3.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a declarat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă că nu exclude o guvernare cu PNL până în 2024, dar nu în condiţiile de acum, precizând că PSD nu va accepta să fie a doua sau a patra roată de la căruţă în această situaţie, scrie News.ro.

”Nu exclud o guvernare cu PNL până în 2024, dar nu în condiţiile de acum, să fim tractaţi de locomotiva Cîţu sau de un alt premier liberal”, a subliniat liderul PSD.

Întrebat în legătură cu condiţia ca PSD să primească postul de premier, Dîncu a replicat: „Cred că PSD nu va accepta să fie a doua sau a patra roată de la căruţă în această situaţie. Am văzut că există o mitologie după care PSD va înlocui USR în guvern. Acest lucru nu se va întâmpla cu siguranţă. Avem şi motive strategice.”

spot_imgspot_img
Freedom House
Freedom House
PressHUB, cea mai răspândită rețea de presă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Piedone și cei 46 de interpuși. O „fărție” prosperă | G4Media.ro

Piedone și cei 46 de interpuși. O „fărție” prosperă...

În sfârșit, încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență Iași | Ziarul de Iași

În sfârșit, încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență Iași,...

Motiv de laudă pentru PNL Brăila: 111 PSD-iști au devenit liberali peste noapte | DE BRĂILA

Motiv de laudă pentru PNL Brăila: 111 PSD-iști au...