La câteva luni după revolta muncitorilor din 15 noiembrie 1987, Întreprinderea de Autocamioane Brașov continua să raporteze producție fictivă, să fabrice produse cu defecțiuni și să țină nefolosite utilaje de sute de milioane de lei. Două documente ale Securității din 1988, publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), descriu o uzină în care nerealizarea planului afecta salariile, iar recuperarea restanțelor se făcea prin muncă în grabă, cu încălcarea tehnologiilor de fabricație.
Într-o postare intitulată „Din nou despre mitul industriei comuniste”, CNSAS arată că problemele care îi scoseseră pe muncitori în stradă în noiembrie 1987 nu fuseseră rezolvate. Lipsurile materiale, condițiile proaste de trai și nemulțumirile salariale persistau, în timp ce disfuncțiile economice se agravau. „Partidul căuta vinovați în întreprinderi, printre directori sau muncitori. Însă vinovatul principal era chiar politica partidului, obtuză și inadecvată la realitate”, scrie CNSAS.
Documentele reproduse de instituție sunt datate 16 martie și 1 iunie 1988 și au fost trimise de Securitatea Brașov către Direcția a II-a a Departamentului Securității Statului.
Producție fictivă
Raportul din 1 iunie 1988 consemna că întreprinderea declarase, în aproape toate lunile scurse de la începutul anului, că își îndeplinise integral planul. În realitate, existau restanțe importante la autocamioanele pentru piața internă, la export și la combinele agricole.
La sfârșitul lunii aprilie fuseseră raportate în plus 200 de autovehicule, iar în mai alte 233. Documentul menționa separat 200 de seturi CKD pentru export în China, aferente lunilor martie și mai, care nu fuseseră realizate nici la momentul raportării.
Consecința era rostogolirea restanțelor. În primele 15 zile ale fiecărei luni se lucra pentru producția declarată fictiv în luna precedentă.
Potrivit documentului, acest mecanism presupunea eforturi susținute din partea muncitorilor, fabricarea în grabă a produselor și încălcări frecvente ale tehnologiilor. Rezultatul era obținerea unor autovehicule necompetitive din punct de vedere calitativ.
Beneficiarii interni și externi reclamau defecțiuni ale ansamblelor și subansamblelor. Unii refuzau să mai încheie contracte, ceea ce ducea la pierderea unor piețe, potrivit raportului.
Rebuturi de milioane
Informarea din 16 martie 1988 prezenta bilanțul problemelor de calitate din anul precedent. La controlul final fuseseră respinse 1.001 autovehicule, dintre care 370 destinate exportului. Procentul mediu de respingere ajunsese la 9,5%.
Pe bancurile de probă fuseseră respinse 11,5% dintre motoarele rodate și 2,2% dintre punțile fabricate. În plus, controlul tehnic eliminase de pe flux 88.650 de repere necorespunzătoare primite de la furnizori.

În total, documentul consemna 10.411 tone de piese rebuturi și o pagubă de 110,3 milioane de lei, în valorile de la acea vreme. Printre cauzele enumerate se aflau nerespectarea documentației tehnologice, folosirea unor utilaje și dispozitive uzate și reglajele necorespunzătoare ale instalațiilor.
Nici produsele livrate nu erau lipsite de probleme. Procentul mediu de defectabilitate în perioada de garanție crescuse de la 2,23% în 1986 la 2,62% în 1987.
Salarii sub presiune
Unul dintre mecanismele descrise în raport era reducerea arbitrară a timpului acordat pentru realizarea unui produs sau a unei operațiuni, fără modernizări care să permită efectiv lucrul mai rapid.
Pentru a-și asigura salariul, muncitorii erau împinși să mărească vitezele de lucru, să reducă verificările și să omită unele etape tehnologice. Documentul asocia aceste practici cu piese neconforme, uzura prematură a utilajelor și deteriorarea produselor. Raportul consemna și plecarea muncitorilor buni, care nu își mai puteau realiza câștigurile anterioare.
Activitatea se desfășura în salturi. În exemplul prezentat de Securitate, între 46% și 50% din producția unui schimb se realiza în ultimele două ore, cu efecte negative asupra calității.
Problemele afectau și controlul tehnic, unde era semnalat un deficit de aproximativ 500 de persoane. În plus, plata personalului de control depindea direct de producția fizică realizată, ceea ce încuraja acceptarea unor produse necorespunzătoare.
Utilaje nefolosite
La sfârșitul anului 1987, întreprinderea avea utilaje nepuse în funcțiune în valoare totală de peste 343 de milioane de lei, echipamente importate, cumpărate din țară sau realizate prin autoutilare.
Mai multe capacități de producție prevăzute în plan nu fuseseră puse în funcțiune. Printre acestea figurau capacități pentru 10.000 de autocamioane anual, motoare, punți și 200.000 de roți pentru autovehicule. Potrivit raportului, echipamentele nefolosite se deteriorau și împovărau situația financiară a întreprinderii.
Documentul menționa și că, la 15 ianuarie 1988, fusese propusă sesizarea Procuraturii pentru stabilirea răspunderii, însă propunerea nu fusese acceptată de conducerea colectivă a întreprinderii.
Blocaje în lanț
Conducerea uzinei invoca lipsa pieselor de la întreprinderile colaboratoare, dar raportul din iunie descria un blocaj reciproc, adică uzina brașoveană nu primea anumite componente deoarece nu livrase, la rândul său, piesele necesare fabricării acestora.
Cutiile de viteze nu soseau de la IMASA Sfântu Gheorghe pentru că nu fuseseră furnizate la timp toate tipurile de roți dințate. Șasiurile pentru combine întârziau de la Întreprinderea Mecanică Codlea deoarece lipseau reperele care trebuiau încorporate în ele.
În paralel, raportul din martie consemna depășiri ale consumurilor normate de energie și combustibil, deși producția realizată în 1987 fusese mai mică decât în anul anterior.
Securitatea informa organele locale de partid despre aceste probleme. În finalul documentului din iunie, instituția anunța însă că verificările continuau pentru a stabili dacă atitudinea celor vizați era rezultatul unor „acțiuni intenționate”.



