Curtea Constituțională a României (CCR) urmează să voteze, pe 25 noiembrie, o excepție de neconstituționalitate care vizează două dispoziții din vechiul Cod penal referitoare la infracțiunile sexuale comise asupra minorilor. Potrivit surselor PRESShub, judecătorul – raportor, Cristian Deliorga, sprijinit de PSD, a formulat concluzii de admitere, ceea ce ar putea conduce la înlăturarea unui articol care majora limitele de pedeapsă exclusiv în considerarea faptului că autorul infracțiunii era major.
O eventuală admitere ar putea avea consecințe asupra pedepselor aplicate în dosarele care privesc fapte comise sub imperiul vechii reglementări. Printre dosarele în care problema ar putea deveni relevantă se numără cazul lui Dan Diaconescu și cel în care frații Andrew și Tristan Tate au fost trimiși recent în judecată de DIICOT. Efectul ar fi posibilitatea aplicării unor limite de pedeapsă mai reduse, cu consecințe inclusiv asupra modalității de executare a unei eventuale condamnări.
Deliorga propune eliminarea agravantei legate de majoratul autorului
Excepția privește art. 220 din vechiul Cod penal, care reglementa infracțiunea de act sexual cu un minor. Mai exact, sunt vizate dispozițiile de la alin. (4) lit. e) și alin. (5) lit. e), prin care limitele de pedeapsă erau majorate atunci când fapta era comisă de o persoană majoră.
În cazul victimelor cu vârste între 14 și 16 ani, forma de bază a infracțiunii era sancționată cu închisoare de la unu la cinci ani. Dacă autorul era major, limitele creșteau la trei – zece ani.
Pentru victimele care nu împliniseră 14 ani, forma de bază era sancționată cu închisoare de la doi la nouă ani, în timp ce existența agravantei legate de majoratul autorului ridica limitele la 5 – 12 ani.
Prin urmare, dacă CCR va admite excepția și va declara neconstituționale cele două dispoziții, agravanta care determina majorarea pedepselor doar pentru că autorul era major ar putea fi înlăturată din analiza cauzelor vizate de vechea reglementare.
Asta nu înseamnă însă că toate persoanele judecate pentru asemenea fapte vor primi automat pedepsele din forma de bază. Instanțele vor trebui să analizeze situația juridică din fiecare dosar, inclusiv regulile privind aplicarea legii penale mai favorabile.
Judecătoria Cluj – Napoca a ridicat problema încă din 2021
Problema constituționalității acestei agravante a fost ridicată de Judecătoria Cluj-Napoca, într-o încheiere din 27 aprilie 2021.
Argumentul instanței a pornit de la diferența dintre regimul sancționator aplicabil majorilor și cel aplicabil minorilor care săvârșesc infracțiuni. În cazul minorilor, legea prevede măsuri educative, nu pedepse cu închisoarea în regimul aplicabil adulților. Judecătoria a apreciat că această diferență de tratament era deja instituită de lege și a pus sub semnul întrebării justificarea unei agravante suplimentare care majora pedeapsa doar în funcție de vârsta autorului.
Instanța a invocat posibila încălcare a principiilor constituționale privind statul de drept, respectarea legii și egalitatea în fața legii. În motivare a fost analizată și posibilitatea extinderii criticii de neconstituționalitate asupra dispoziției corespunzătoare referitoare la victimele cu vârste între 14 și 16 ani.
Acum, în cauza ajunsă pe agenda CCR, judecătorul – raportor Cristian Deliorga a formulat concluzii de admitere. Votul în plen este programat pentru 25 noiembrie.
Dan Diaconescu, dosar întors la rejudecare după strămutarea la Tulcea
Unul dintre dosarele în care o eventuală decizie a CCR ar putea avea relevanță este cel al lui Dan Diaconescu. Acesta a fost trimis în judecată în 2023 pentru infracțiuni comise, potrivit acuzațiilor, în perioada 2020 – 2021, între care act sexual cu un minor, în formă continuată, și folosirea prostituției infantile, tot în formă continuată.
În februarie 2025, Judecătoria Constanța l-a condamnat în primă instanță la opt ani și patru luni de închisoare. Sentința nu a rămas însă definitivă.
În martie 2025, Curtea de Apel Constanța a admis cererea de strămutare formulată de Diaconescu și a dispus trimiterea dosarului la Judecătoria Tulcea. Ca efect al strămutării, hotărârea primei instanțe a fost desființată, iar procesul a fost reluat de la momentul sesizării instanței cu rechizitoriul, inclusiv cu procedura de cameră preliminară.
Așadar, nu a fost vorba despre o achitare pe fond, ci despre reluarea procesului la o altă instanță. În același timp este de notorietate faptul că județele Constanța și Tulcea reprezintă fieful judecătorului Deliorga.
În cazul în care excepția va fi admisă, apărarea ar putea invoca efectele deciziei în analiza încadrării juridice și a limitelor de pedeapsă aplicabile faptelor. Totul depinde însă de soluția definitivă a CCR și de modul în care instanța va aplica regulile privind legea penală mai favorabilă.
Frații Tate, acuzații privind fapte comise asupra unor fete de 15 ani
O altă cauză în care decizia CCR ar putea deveni relevantă este dosarul fraților Andrew și Tristan Tate, trimiși din nou în judecată de DIICOT, la 31 august 2026.
Procurorii îi acuză, între altele, de trafic de minori, spălare de bani, act sexual cu un minor și influențarea declarațiilor. Rechizitoriul descrie presupusa recrutare și exploatare sexuală a unor tinere, inclusiv a unei fete care ar fi avut 15 ani la momentul recrutării. Anchetatorii susțin că activitățile ar fi generat venituri de peste 1,25 milioane de dolari.
Separat, procurorii DIICOT susțin că, în perioada decembrie 2020 – mijlocul anului 2021, unul dintre frați, în vârstă de 39 de ani la acel moment, ar fi întreținut în mod repetat relații sau acte sexuale cu o altă minoră de 15 ani.
Această parte a acuzațiilor este relevantă pentru discuția de la CCR prin raportare la vechiul art. 220 din Codul penal și la agravanta referitoare la autorul major. Dacă dispoziția va fi declarată neconstituțională, apărarea ar putea invoca decizia în procesul penal, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile de aplicare a legii penale mai favorabile.
Consecința practică ar putea fi însă importantă în privința cuantumului pedepselor. O limită maximă mai mică poate influența individualizarea sancțiunii, iar în situațiile în care pedeapsa concret stabilită nu depășește trei ani de închisoare, instanța ar putea analiza inclusiv suspendarea executării sub supraveghere, dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege.
Cristian Deliorga nu a răspuns la apelurile redacției pentru un punct de vedere pe acest subiect.



