Comunicat de presă: “Cohesion Policy in Romania: Better Understanding, Reporting, Dissemination”

Data:

Freedom House România dedică un nou proiect jurnaliștilor, cu precădere celor din presa locală: “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, co-finanațat de Comisia Europeană prin DG Regio. Proiectul cuprinde seminare, dezbateri locale și aproape 300 de articole despre ce se întâmplă în România cu banii veniți de la CE.

Proiectul debutează vineri, 27 iulie cu un seminar de două zile care reunește jurnaliști, specialiști în domeniu gestionarii și controului fondurilor europene și experții în achiziții publice pentru a-i specializa pe ziariști în domeniul fondurilor europene structurale și de investiții. Duminică, după două zile de seminar, ziariștii vor cunoaște mult mai multe lucruri despre problemele cu care se confruntă România în gestionarea acestor bani care reprezintă o miză importantă pentru dezvoltarea economică și socială a țării. Că urmare, începînd din luna septembrie, în articolele publicate pe teme europene, cei peste 30 de ziariști implicați în proiect vor avea răspunsuri la întrebări precum:

Care este rolul politicii de coeziune? Cum sunt finanțate proiectele? Cum promovăm bunele practici și reducerea birocrației pentru îmbunătățirea transparenței, accesibilității și eficientizării fondurilor de coeziune? Cum asigurăm vizibilitatea proiectelor finanțate? Cum crestem impactul acestor bani pentru Romania?

Printre obiectivele proiectului, mai amintim: promovarea unei mai bune înțelegerii a rolului politicii de coeziune, creșterea nivelului de informație cu privire la proiectele finanțate de Uniunea Europeană; încurajarea dialogului privind politica de coeziune; promovarea schimbării de bune practici și reducerea birocrației pentru îmbunățățirea transparenței, accesibilității și eficientizării fondurilor de coeziune; diseminarea informației despre modul de accesare a fondurilor europene ca si despre proiectele finanțate prin fonduri de coeziune (finalizate sau în curs de desfășurare) .

Partenerii noștri în acest demers:

Finanțator: Comisia Europeană, prin DG Regio.

Publicații partenere:

Despre Freedom House România
Freedom House România este o organizație non-profit, nepartinică, ce promovează libertatea, drepturile fundamentale ale omului și valorile democrației, ale statului de drept și ale bunei guvernări. Din 1998, ne concentrăm pe: profesionalizarea presei și specializarea jurnaliștilor; apărarea drepturilor omului și promovarea acțiunilor cu caracter social; consolidarea statului de drept și îmbunătățirea calității actului de justiție; creșterea capacităților manageriale și de comunicare ale administrației publice locale și centrale.

spot_imgspot_img
Freedom House
Freedom House
PressHUB, cea mai răspândită rețea de presă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului a plecat

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului...

Magazinele nu vor fi închise în weekend. Decizia lui Ciolacu

Magazinele nu vor fi închise în weekend, a declarat...