(Georgescu față cu bărbații credinței)
Mult-hulita și disprețuita Moldovă a dat semnalul dezvrăjirii guru-lui. Este un moment bun de inflexiune pentru Biserică și pentru societate. La propriu. Un weekend excelent. S-a creat, cum am mai scris, un precedent de bune practici în raport cu țăcăneala pseudo-religioasă și cu discursul para-mesianic care îl însoțește pe Călin Georgescu de ceva vreme. Nu i s-a interzis credința, nu i s-a închis ușa bisericii, nu a fost scos din rândul credincioșilor. I s-a refuzat altceva: folosirea Bisericii ca decor de legitimare politică și a clerului ca figurant într-o scenografie providențială.
Distincția este esențială și, tocmai de aceea, atât de sănătoasă. Oricine poate intra în biserică, se poate închina, poate participa la slujbă, poate cere rugăciune. Dar de aici și până la transformarea vizitei într-o epifanie electorală, cu mulțime, camere, reverende și insinuarea că Dumnezeu Însuși ar avea preferințe politice, este o distanță pe care Biserica trebuie să știe s-o păzească. Cu atât mai mult când omul vine deja însoțit de un vocabular în care „chemarea”, „destinul”, „poporul”, „adevărul”, „strămoșii”, „Dumnezeu” și „misiunea” sunt amestecate până când politica începe să semene cu o religie și religia cu o tehnică de campanie.
De aceea ce s-a întâmplat în Moldova este mai important decât pare. Nu este doar un episod în turneul lui Georgescu, ci o breșă în nimb. O dovadă că reverenda nu trebuie să se ridice automat în picioare când apare cineva care vorbește grav despre neam și Dumnezeu. Că preotul poate rămâne preot fără să devină aghiotantul unui presupus ales. Că Biserica poate primi omul și refuza spectacolul. Și, mai ales, că în fața unui discurs para-mesianic reacția creștină normală nu este fascinația, ci discernământul.
Poate că tocmai de aici începe dezvrăjirea. Nu prin încă o ceartă politică și nici printr-un anatema de Facebook, ci prin ceva mult mai simplu și mai puternic: câțiva bărbați ai credinței care nu se lasă hipnotizați de nimbul desenat cu markerul.
DOXA!
PS Scriu acestea după un tămăduitor masaj daco-thailandez, la Cluj.
Sursa: Facebook/@Radu Preda
Citește și: Nervi (când suntem „făcuți cu capul” pe tema religioasă)
Dimpotrivă domnule Preda, mă număr printre cei care-i consideră pe moldoveni cea mai înțeleaptă parte a poporului român. Și nu poate fi altfel când a dat atâtea genii ale literaturii și muzicii noastre.
In Galați pensionari (urmași energici ai răzeșilor lui Ștefan) au ținut piet cu curaj, în 2005, jandarmilor trimiși de ministrul de interne de atunci. Ambele sunt fapte ce nu se pot uita.
De acord că nu prin ceartă pe facebook, dar mai ales tik-tok se face dezvrăjirea. Dar reamintesc că istoria se poate repeta (Patriarh Miron Cristea=Prim Ministru- azi avem personaje mult mai dubioase în politică deecât MS Regele Carol al II-lea) și (vai!) în marea Catedrală există un NIMB-nemeritat, deasupra unui Sfânt Dumitru (Stăniloaie) care știm cu toții (sau, mă rog, o parte) cine a fost.