Conferință la Timișoara cu Oleksandra Matviiciuk, președinta Center for Civil Liberties, organizație distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace. Eveniment organizat de Universitatea de Vest

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează, în seria „Nobel @UVT”, un nou eveniment cu valoare specială, o întâlnire de talie internațională dedicată valorilor umanismului. Oleksandra Matviiciuk, avocat pentru drepturile omului și președinta organizației ucrainene Center for Civil Liberties, organizație distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace 2022, va fi alături de comunitatea academică din UVT și de toți cei interesați, în cadrul a două întâlniri publice, pentru a dezbate despre drepturile omului și demnitatea umană în contexte de conflict, a anunțat UVT.

Organizația ucraineană Center for Civil Liberties, distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace 2022, a marcat o premieră pentru Ucraina prin acordarea premiului Nobel pentru Pace, pentru prima dată, unui cetățean sau unei organizații din această țară. Pentru meritele sale excepționale, avocata pentru drepturile omului Oleksandra Matviichuk a fost numită membră a Ordinului European al Meritului, alăturându-se unui total de alți nouă laureați.

Citește și: Ordinul European de Merit a fost decernat primilor laureați. Maia Sandu, membră de onoare a Ordinului

Luni, 25 mai, de la ora 11.30, în amfiteatrul de evenimente A01 din UVT (V. Pârvan nr. 4), comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara va organiza o ceremonie specială dedicată acordării titlului de Doctor Honoris Causa UVT președintei organizației Center for Civil Liberties, Oleksandra Matviiciuk.

Mai apoi, Oleksandra Matviiciuk se va întâlni cu publicul timișorean într-o conferință, care se va desfășura tot luni, începând de la ora 18.00, în Aula Magna a UVT, când va fi dezbătută o temă de mare actualitate: „Memory, Resistance and Human Dignity in Times of Conflict”, un dialog despre memorie, rezistență și valorile care definesc umanitatea în vremuri dificile. Moderatorul acestui eveniment este Sabina Iosub, jurnalistă recunoscută pentru profesionalismul și implicarea sa în dezbaterile publice relevante.

Participarea este gratuită și se face pe bază de înregistrare, prin formularul disponibil aici.

(Sursa foto: Oleksandra Matviiciuk / Facebook)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related