Copii spălați cu soluție de deparazitat oile – o fetiță e intubată, în stare gravă, la spital

Data:

spot_img

Copii spălați cu soluție de deparazitat oile – o fetiță e intubată, în stare gravă, la spital. Trei fetițe, cu vârste cuprinse între 8 și 13 ani au ajuns la spital, după ce au fost spălate cu soluție de deparazitat oile. Este vorba despre diazinol.

Alarma s-a dat în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Orăștie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Judetean Hunedoara, medicul Călin Dumitrescu, echipajul medical a preluat pacientele de la aceeași adresa de pe raza municipiului Orăștie. „Azi noapte, în jurul orei 0.30,pe 112 s-a solicitat o ambulanță în Orăștie, pentru 3 minore de 8,12 și 13 ani care prezentau greață, vărsături, amețeli”, a declarat medicul Călin Dumitrescu. Inițial copilele au fost duse la Spitalul din Orăștie, după care au fost transferate le Spitalul Județean de Urgență Deva.

Citește și 30 de mii de hectare de pădure salvate de la tăiere de organizația Agent Green

După mai multe ore însă, în cazul fetiței de 8 ani, s-a decis transferarea ei la Spitalul de Pediatrie din Timișoara. Starea copilei este gravă, aceasta fiind intubată și ventilată mecanic. Celelalte doua minore, de 12 și 13 ani au primit îngrijiri medicale la spitalul din Deva, iar mama le-a luat ulterior acasă. Conform directorului medical al SJU Deva, Lucian Miron, soluția de deparazitare a afectat cel mai tare fetița de 8 ani. Minora are în jur de 30 de kilograme și un par lung. Cel mai probabil, pentru că are părul lung a fost folosită o cantitate mai mare de soluție. „În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că minorele se aflau într-un apartament din Orăștie iar pe scalp li s-a aplicat o soluție pentru tratarea păduchilor de către două femei, mame ale celor trei minore”, informează IPJ Hunedoara. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, titrează Gazeta de dimineață.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Gazeta de Dimineață
Gazeta de Dimineațăhttp://gddhd.ro
Platforma online gddhd.ro acoperă, echilibrat, zona mass-media din județul Hunedoara. Informațiile principale sunt din județul Huendoara, dar nu sunt excluse județele Alba, Gorj, Timiș care își regasesc deseori loc pe platforma. Platforma reprezintă un vehiciul informațional pentru toți cei care vor să-și facă o idee despre potențialul acestui județ al României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related