Ce aduce nou legea europeană a libertății presei

Data:

Ce aduce nou legea europeană a libertății presei. Cristian Terheș (AUR) a votat împotrivă, în timp ce alti europarlamentari români au susținut această inițiativă legislativă europeană.

Maria Grapini (PUSL-PSD) s-a abținut. Cei doi candidează pe locuri eligibile pentru încă un mandat european.

Citește și Raport privind libertatea presei în România: Influență politică, procese și hărțuire online

O lege esențială în era informației

Cele două legi importante pentru mass-media, Legea libertății mass-media și Legea privind Inteligența Artificială, sunt cruciale pentru protecția de care jurnalismul are nevoie azi, în condițiile unei concurențe nereglementate din partea rețelelor sociale, pline de conspirații și de informații false. 

În și mai mare măsură are nevoie consumatorul de știri de protecție și educație în fața distorsiunilor realizate cu mijloacele Inteligenței Artificiale.

De altfel, în februarie, Parlamentul European a reglementat serviciile digitale pentru toate platformele folosite de cetățenii UE. Reglementările sunt valabile de anul trecut, dar numai pentru platformele digitale mari, ca Google, X, YouTube, Facebook.

Utilizatorii care se simt hărțuiți au prin această lege europeană posibilitatea de a denunța rapid conținuturile abuzive sau ilegale. 

Despre legea care îmbunătățește condițiile pentru practicarea liberă a profesiei de jurnalist, eurodeputata Ramona Strugariu, raportor pentru această lege, spunea: „Jurnaliștii au acum un aliat, un set de instrumente care îi protejează, le sporește independența și îi ajută să facă față provocărilor, interferențelor și presiunii cu care se confruntă adesea la locul de muncă.

Acest regulament este un răspuns adresat lui Orbán, Fico, Janša, Putin și celor care doresc să transforme mass-media în propriile instrumente de propagandă sau să răspândească știri false și să destabilizeze democrațiile noastre”.

Stop propagandă mascată. Transparentizarea surselor

Care sunt aceste instrumente și cât de eficiente pot fi ele? Legea oferă garanții pentru protecția redacțiilor împotriva supravegherii prin mijloace intruzive (spyware), dar și a jurnaliștilor cărora li s-ar putea monta softuri de urmărire pe telefon, laptop etc.

Sunt impuse condiții suplimentare pentru transparența mass-media. Redacțiile vor fi obligate să își declare acționariatul, iar mediile publice să comunice bugetul și cheltuielile în mod riguros.

Organizațiile va trebui să menționeze și dacă sunt deținute direct sau indirect de stat. O încercare s-a făcut cu ani în urmă printr-un proiect al Centrului pentru Jurnalism Independent, dar după încetarea finanțării, proiectul de transparentizare nu a continuat.

Citește și Suntem în curentul „populist”

Ce aduce nou legea europeană a libertății presei

Prin legea europeană, toate entitățile media va trebui să își publice proprietarii, informațiile urmând să intre într-o bază de date națională. Presiunile venite din partea mediului politic sau a patronatului asupra jurnaliștilor sunt interzise, iar publicitatea de stat și de partid va trebui să se facă echitabil și la vedere. 

Dacă se va aplica, prevederea va împiedica partidele să ofere netransparent sume imense unor entități media, de preferință televiziuni, cumpărând astfel tăcerea asupra unor subiecte delicate, precum și propagandă mascată.

Conform legii, jurnaliștii și redacțiile se vor putea adresa unui organism de soluționare extrajudiciară a litigiilor. Se va putea cere un aviz din partea Comitetului european pentru servicii mass-media nou-înființat la nivel european, alcătuit din autorități naționale.  

Continuarea în Revista22


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Brîndușa Armanca
Brîndușa Armanca
Ziaristă, scriitoare şi profesor universitar în jurnalism. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. A lucrat ca redactor în echipe prestigioase la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani. Realizează rubrica Media culpa în revista „22” și continuă corespondențele la Radio Europa liberă. În afara sutelor de articole de presă, interviuri, emisiuni de radio şi televiziune care fac parte din viaţa unui jurnalist activ, a publicat volume de media și a realizat filme documentare recompensate cu premii naționale și internaționale, iar activitatea culturală cu Distincția Academiei Române și cu o înaltă distincție culturală a din partea ministrului culturii ungar pentru diplomație culturală. Este membră a Uniunii Scriitorilor și a numeroase organizații ca GDS, Societatea Timișoara, AZIR/AEJ, ECREA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Alianța PSD-PNL nu s-a rupt, a rămas într-un picior | Revista22

Alianța PSD-PNL nu s-a rupt, a rămas doar într-un...

George Simion recidivează: Viktor Orban, exemplul favorit pentru AUR

George Simion recidivează. De ce face no combat AUR?...

Ciolacu nu m-a jignit ca moldovean. Mă jignește, în schimb, ca român

Ciolacu nu m-a jignit ca moldovean, atunci când a...

Putin n-ar fi ordonat uciderea lui Navalnîi. Dar sistemul său l-a ucis

Putin n-ar fi ordonat uciderea lui Navalnîi, consideră agențiile...