Portal național pentru depunerea actelor și deschiderea de procese

Data:

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunță lansarea portalului național ce permite depunerea cererilor, înscrisurilor și plata taxelor de timbru și îndeamnă cetățenii și profesioniștii din cadrul sistemului judiciar la folosirea acestuia.

Dezvoltat, într-o primă fază, de Curtea de Apel Galați, portalul este disponibil la nivel național, gratuit, putând fi accesat la adresa de internet https://registratura.rejust.ro.

Site-ul permite interacțiunea electronică a justițiabililor și profesioniștilor dreptului cu instanțele de judecată, oferindu-le acestora posibilitatea de a accesa cu ușurință următoarele servicii: 

–      depunerea unei cereri de chemare în judecată;

–      declararea unei căi de atac într-un dosar;

–      depunerea înscrisurilor într-un dosar deja existent;

–      plata taxei judiciare de timbru într-un dosar utilizând cardul bancar;

–      eliberarea certificatelor de grefă;

–      eliberarea copiilor legalizate ale hotărârilor judecătorești.

Taxa de timbru plătită cu cardul

Posibilitatea de a plăti taxa de timbru utilizând cardul bancar simplifică în mod semnificativ interacțiunea cu instanța de judecată, această modalitate de plată fiind implementată în parteneriat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României, Asociația de Plăți Electronice din România și Ghișeul.ro.

Noua interfață implementată la nivelul întregului sistem judiciar este benefică atât cetățenilor, ca destinatari ai serviciului public, cât și personalului specializat din instanțe.

Astfel, utilizând formulare electronice din portal, informațiile sunt transmise către grefierii registratori în mod structurat, facilitându-se înregistrarea cu celeritate a cererilor și înscrisurilor în sistemele informatice proprii.

În măsura în care justițiabilii optează pentru utilizarea acestui portal, Consiliul recomandă să nu fie folosite, concomitent, și celelalte instrumente de sesizare a instanței, pentru a nu încărca în mod nejustificat activitatea instanțelor.

Acest proiect a fost implementat cu sprijinul Curții de Apel Galați căreia Consiliul Superior al Magistraturii îi mulțumește public pentru contribuțiile aduse în dezvoltarea și extinderea portalului la nivel național.

Consiliul continuă să se implice în crearea și dezvoltarea de instrumente digitale, astfel de măsuri putând constitui un sprijin pentru instanțele judecătorești, în contextul deficitului de resurse umane ce există în prezent.

Totodată, astfel de instrumente facilitează accesul cetățenilor la justiție prin creșterea gradului de informare, conștientizarea drepturilor acestora și dezvoltarea culturii juridice. În același timp, va continua să pună în aplicare cele mai bune soluții tehnice care să răspundă necesităților specifice în desfășurarea activității de către judecători, procurori și toți ceilalți profesioniști din cadrul sistemului judiciar, parteneri în înfăptuirea actului de justiție.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Procurorul Onea se întoarce la DNA

Instanța supremă a anulat ordinul fostului procuror șef al...

S-a clasat dosarul judecătorului Bogdan Mateescu și al tatălui său | G4 Media

S-a clasat dosarul judecătorului Bogdan Mateescu și al tatălui...

Cum arată vila unde fac arest fiii „vrăjitoarei” Sidonia, criminalii de la Padina

Acest imobil din Sectorul 5 este locul unde frații...