CSM și-a ales conducerea pentru anul viitor. Denisa Stănișor, noul președinte al Consiliului

Data:

CSM și-a ales conducerea pentru anul viitor. Secțiile pentru procurori și pentru judecători din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, în unanimitate, ca judecătoarea Denisa Stănișor să fie președinte, iar procuroarea Emilia Ion vicepreședinte. Mandatul celor doi magistrați este de 1 an.

În proiectul de management, Stănișor vorbește despre stabilitatea financiară a judecătorilor și demersurile pe care urmează să le facă pentru a implementa ideea că pensiile magistraților nu sunt „speciale” ci „de serviciu”. În același timp, ea își propune să explice ori de câte este nevoie că aceste venituri ( mult peste medie) sunt normale, având în vedere interdicțiile pe care le au magistrații.

O altă promisiune a noului șef al CSM privește folosirea în mod eficient și transparent a instrumentelor delegării, detașării și transferuliui judecătorului „astfel încât să se elimine percepția din cadrul sistemului că aceste instrumente sunt folosite discreționar, în mod sancționator sau cu titlul de recompensă”, se arată în proiectul de management.

Citește și: Procuroarea Iorga Moraru aviz negativ de la CSM pentru șef de secție în DNA. Decizia finală la președintele Iohannis

Promovările, în atenția noului șef al CSM

„Procedurile de promovare continuă să fie subiect de discuție în interiorul sistemului judiciar. Cum în cazul promovării efective la tribunale sau curți de apel soluționarea contestațiilor revine Secției Consiliului Superior al Magistraturii, revine președintelui Consiliului rolul de a explica obiectivitatea și previzibilitatea acestei proceduri, pentru a elimina orice suspiciuni legate de aceasta”.

Un alt capitol privește procedura de promovare la Înalta Curte de Casație și Justiție care a generat în mod constant controverse „la a căror eliminare îmi propun să contribui printr-un mesaj ferm care să susțină deplina obiectivitate și transparență a acestei proceduri.

În sprijinul acestui deziderat, îmi propun să inițiez publicarea unui material de sinteză a concluziilor comisiilor de evaluare a hotărârilor judecătorești, care să contribuie la explicitarea criteriilor de evaluare, la aplicarea lor unitară, la asigurarea previzibilității din perspectiva unei autoevaluări a candidatului și în final la eliminarea oricăror suspiciuni legate de această procedură”, arată Stănișor în proiectul de management.

Citește și: CSM și-a ales conducerea pentru anul viitor. Denisa Stănișor, noul președinte al Consiliului

Nemulțumiri față de Inspecția Judiciară

La rândul ei, procuroarea Emilia Ion (foto 2) critică legile justiției intrate în vigoare în 2022 și își propune să militeze pentru corectarea lor. „Începutul mandatului de membri aleși a coincis cu intrarea în vigoare a noile legi ale justiției adoptate la sfârșitul anului 2022. După aproape un an, putem constata care sunt aspectele reglementate imprecis, care sunt dispozițiile care ridică dificultăți în aplicare sau care nu oferă soluții eficiente pentru problemele cu care se confruntă sistemul judiciar”, se arată în proiectul de management.

Lipsa încrederii în sistemul judiciar și procurorii selectați de Inspecția judiciară în cazul cărora „se constată necunoașterea practicii în materie disciplinară și lipsa unui mecanism de unificare a acesteia” sunt alte probleme identificate de viitorul vicepreședinte al CSM.

În contextul lipsei de personal, Ion consider că „este vitală revizuirea condițiilor de vechime prevăzute de lege pentru promovarea efectivă în funcții de execuție” dar și revenirea la perioada de 2 ani pentru pregătirea viitorilor magistrați, nu 3 cum prevede actuala legislație.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Procurorul Onea se întoarce la DNA

Instanța supremă a anulat ordinul fostului procuror șef al...

S-a clasat dosarul judecătorului Bogdan Mateescu și al tatălui său | G4 Media

S-a clasat dosarul judecătorului Bogdan Mateescu și al tatălui...

Cum arată vila unde fac arest fiii „vrăjitoarei” Sidonia, criminalii de la Padina

Acest imobil din Sectorul 5 este locul unde frații...