Cum a dispărut o centură ocolitoare. Proiectul a fost anulat a doua zi după alegerile locale

Data:

Cum a dispărut o centură ocolitoare promisă ieșenilor, la cinci ani după ce Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a scos la licitație contractul de proiectare și modernizare a bd. Poitiers și a străzii Trei Fântâni.

Procedură anulată a doua zi după alegerile locale din 2020, în locul acestei variante ocolitoare încă nu este pus nimic în loc.

Mai mult, cele două străzi sunt și astăzi într-un stadiu avansat de degradare, iar ambele dau în cea mai aglomerată șosea urbană, Bucium.

Amintim că segmentul de la Selgros până la Pasajul Socola (cca. 2 km) și strada Trei Fântâni („Drumul Hoților”) alcătuiau „Obiectul III” al Variantei de Ocolire a Iașului, parte a „Etapei I”, Centura Iași-Sud pentru trafic greu, deschisă circulației în 2012 și devenită DN 28D. Din „pachet” mai face parte Tronsonul IV de trafic ușor, care urmează să fie construit între Uricani și șoseaua Nicolina, cu o legătură spre cartierul Dacia.

De menționat că vechiul proiect propunea un pasaj în zona intersecţiei Poitiers-Socola/Bucium-Trei Fântâni, menit să asigure fluența traficului pe DN 24, adică pe direcția Bucium-Socola.

„Relaţiile de trafic cu str. Trei Fântâni şi bd. Poitiers se vor realiza pe sub pasajul nou cu o intersecţie giratorie şi bretele în lungul pasajului“, se preciza în documentaţia de atribuire a contractului. Un alt pasaj era prevăzut peste calea ferată la celălalt capăt al acestui fost segment al Variantei de Ocolire, cel din șoseaua Iași-Tomești (DN 28).

Ce avem astăzi în loc de centura devenită urbană

În vreme ce strada Trei Fântâni are un carosabil accidentat, deși a devenit aglomerată pe fondul construirii mai multor blocuri, bulevardul Poitiers se pregătește de modernizare. La sfârșitul lunii trecute a fost lansată o licitație în acest sens, de la o valoare de 37,8 milioane de lei.

Termenul de înscriere a ofertelor este 9 mai, iar durata contractului a fost fixată la 15 luni. Vechiul proiect ar fi durat de două ori mai mult, dar se referea la șase benzi pe Poitiers și ar fi inclus construirea celor două pasaje.

Ar fi costat de peste trei ori mai scump, însă banii nu veneau din bugetul municipiului, ca acum, ci erau alocați de Compania de drumuri naționale.

Faptul că bd. Poitiers nu mai este variantă ocolitoare nu a exclus traficul greu de aici, pentru simplul motiv că nu are unde să fie direcționat. Direcția Vamală funcționează în capăt CUG, iar Centura Iași Sud existentă se termină la 3 km distanță.

Șoseaua între cele două puncte, mai precis de la ieșirea din municipiu până la ieșirea din Lunca Cetățuii va fi lărgită la patru benzi, de data asta pe banii Consiliului Județean, care este dispus să facă un credit în lipsa altei surse de finanțare.

Citește și: Anchetă: suspiciuni de corupție în rândul eurodeputaților

Cum a dispărut o centură ocolitoare

Proiectul CNAIR pentru segmentul de la Selgros până la bariera de la Tomești a fost evaluat la 127 de milioane de lei.

Evident, faptul că proiectul a fost abandonat înseamnă că nici banii nu au mai venit – dar, așa cum remarca directorul Ovidiu Laicu, de la Regionala ieșeană de drumuri naționale, nici nu a fost folosiți pentru refacerea carosabilului pe acest traseu.

Într-o situație actualizată periodic de CNAIR, segmentul lung de aproape 7 km de la Iași continuă să figureze la capitolul „Variante ocolitoare – proiecte în colaborare cu autoritățile locale” cu aceeași veche valoare estimată, 126,88 milioane de lei.

„Pentru implementarea acestui obiectiv, Primăria Municipiului Iași a înaintat o propunere de schimbare a traseului, ca urmare a imposibilității păstrării traseului pe bulevardul Poitiers și strada Trei Fântâni (km 19+690 – km 26+460). Propunerea a fost acceptată de CNAIR, urmând a se identifica sursa de finanțare”, se arată în documentul menționat.

Între timp, lucrurile s-au schimbat. Purtătorul de cuvânt al Municipalității ne-a spus că proiectul unei variante de ocolire nu mai intră în discuția administrației locale, pentru că nu traversează orașul, și că acest proiect se ocupă acum Consiliul Județean împreună cu Regionala de drumuri naționale.

Articolul integral, în Ziarul de Iași


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

„Veranda”, un dosar care dezvăluie caracatița imobiliară din Iași | Ziarul de Iași

„Veranda”, un dosar care dezvăluie caracatița imobiliară din Iași...

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă din Olt | Reporter24

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă...

Candidatura unui condamnat susținut de AUR a fost respinsă | Reporter24

Candidatura unui condamnat susținut de AUR a fost respinsă....

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de 487.000 de euro | Reporter de Iași

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de...