Cum poţi rămâne falit dacă te îmbolnăveşti în străinătate şi ai uitat să-ţi plăteşti asigurarea medicală în ţară

Data:

Un român din Iași a fost obligat să plătească bani grei pentru îngrijirile medicale primite în Marea Britanie. Asigurarea medicală nu acoperea întreaga perioadă în care fusese spitalizat. Ieşeanul încă a scăpat ieftin, Tribunalul recunoscând doar un sfert din pretenţiile Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. Ultimul cuvânt va aparţine însă Curţii de Apel.

Aflat în Marea Britanie, L.P.M. beneficiase în perioada 2016-2018 de asistenţă medicală în patru rânduri, cheltuielile totale ridicându-se la echivalentul a aproximativ 584.000 lei.

Conform legii, serviciile medicale de care beneficiază românii într-un stat al Uniunii Europene, precum şi în Islanda, Liechtenstein sau Norvegia sunt plătite unităţii medicale respective de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. La rândul său, CNAS îşi recuperează banii de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate căreia îi este arondat pacientul.

Pentru cetăţean, serviciile sunt gratuite, în măsura în care are statutul de asigurat. Ca urmare, CJAS Iaşi a plătit 584.400 lei, dar s-a adresat apoi instanţei. L.P.M. fusese asigurat doar cu intermitenţe, neputând beneficia de gratuitatea serviciilor medicale pentru întreaga sumă. Conform calculelor CJAS, ieşeanul trebuia să suporte o cheltuială de 315.000 lei.

Continuarea, în Ziarul de Iași!

Foto: Facebook IASI Airport

Citește și: Fostul primar al Iașului, înfundat de amantă: 5 ani cu executare. A folosit Poliţia Locală pentru a urmări o subalternă de care se îndrăgostise | PressHUB

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related