Curtea Constituțională susține că hotărârea Curții de Justiție a UE privind supremația dreptului european se poate aplica în România doar după revizuirea Constituției

Data:

spot_img

Curtea Constituțională a României respinge de facto, printr-un comunicat de presă, decizia majoră a Curții de Justiție a UE, potrivit căreia judecătorii naționali pot să nu aplice deciziile Curților Constituționale care contravin dreptului UE.

În comunicat, CCR arată că efectele deciziei CJUE se pot produce numai dacă s-ar revizui Constituția din România.

Pasajul relevant din Comunicatul CCR:

De altfel, și CJUE recunoaște, în cuprinsul Hotărârii sale din 21 decembrie 2021, caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale. Cu toate acestea, concluziile din Hotărârea CJUE potrivit cărora efectele principiului supremației dreptului UE se impun tuturor organelor unui stat membru, fără ca dispozițiile interne, inclusiv cele de ordin constituțional să poată împiedica acest lucru, și potrivit cărora instanțele naționale sunt ținute să lase neaplicate, din oficiu, orice reglementare sau practică națională contrară unei dispoziții a dreptului UE, presupun revizuirea Constituției în vigoare. În plan practic, efectele acestei Hotărâri se pot produce numai după revizuirea Constituției în vigoare, care, însă, nu se poate face de drept, ci exclusiv la inițiativa anumitor subiecte de drept, cu respectarea procedurii și în condițiile prevăzute chiar în Constituția României.

Citiți articolul integral pe G4Media.ro

Citiți și

Decizie importantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene: Judecătorii naționali pot să lase neaplicată o decizie a unei curți constituționale care este contrară dreptului UE

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

,,PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

,,PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

Ursula von der Leyen, în așteptarea votului pentru viitorul președinte al Comisiei Europene

Noul Parlament European urmează să stabilească, prin vot secret,...

APIA Arad îşi construieşte un sediu nou, de 13,4 milioane de lei

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Arad...