Deși „noi”, electoratul reformist, l-am propus, l-am susținut și l-am votat, Nicușor Dan nu este, n-a fost probabil niciodată și nici nu va fi „al nostru”. Ca să zicem așa, a fost „o neînțelegere”.
Un editorial de Andrei Cornea, Revista 22.
În legătură cu declarațiile de presă ample ale președintelui Dan de săptămâna trecută, s-a spus de către mai mulți comentatori că el a încercat (și a eșuat) să se explice înaintea electoratului „reformist”, care l-a promovat și susținut în alegerile din 2025 și față de care se distanțase tot mai mult, mai ales odată cu declanșarea crizei politice începute prin căderea guvernului Bolojan. Cred că e fals. Președintele n-a dorit să se concilieze cu acești vechi și foști susținători, ci și-a propus ceva cu totul diferit, dar în acord cu abordările lui deja mai vechi: să capteze electoratul AUR „moderat” și, mai ales, să-l detașeze de conducerea lui considerată extremistă și să-l readucă într-o zonă compatibilă, cred, cu un viitor partid prezidențial. Ideologic vorbind, președintele a fost consecvent cu „naționalismul sănătos” pe care l-a formulat cu ceva timp în urmă. Un pariu perdant, după părerea mea, dar se pare că intenția asta i-a fost și îi este.
Tot discursul său, dar și răspunsurile (sau nonrăspunsurile) la unele întrebări puse de presă au țintit în această direcție, în mod mai mult sau mai puțin abil.
A susținut că are „simpatie” pentru acest electorat pe care încearcă să-l desprindă de conducerea AUR, în timp ce s-a plâns că nu e „înțeles” de „reformiști”. A arătat pe larg urmările unei eventuale cooptări la guvernare AUR, în mod exclusiv în linie economică și de securitate: pierderea ratingului de țară, creșterea amețitoare a dobânzilor, pierderea fondurilor europene, izolarea strategică a țării. Consecințe verosimile, desigur, dar a lipsit orice referință solidă și clară etic la valorile fundamentale: drepturile minorităților, justiția, lupta împotriva corupției, spectrul restaurării neofasciste, antisemitismul. Uniunea Europeană a fost prezentată (nu e prima dată nici la președinte, nici la foarte mulți politicieni români) drept exclusiv o sursă de fonduri și o autoritate de validare. Ideea subiacentă este că „dacă nu facem A sau facem B, ne pedepsește UE, ne taie fondurile și ne ducem la vale din punct de vedere economic”, nu că noi înșine ne-am angajat să respectăm și să integrăm niște valori europene în care credem cu adevărat și pe care le considerăm cu adevărat bune. Este, în fond, ideea suveranistă: Europa ne comandă cum să fim; diferența este în flexibilitatea pragmatică, nu în fond.
Continuarea, în Revista22.ro



