De ce România ratează șansa de a atrage investiții importante din Taiwan

Data:

spot_img

De teamă să nu supere China, România ratează oportunitatea de a dezvolta relații economice cu Taiwan, deși tendința UE este să încurajeze schimburile comerciale cu această putere economică asiatică. Din cauza unei interpretări rigide a politicii „o singură China”, România nu permite o reprezentanță de afaceri a Taiwanului la București și nici una românească la Taipei.

În timp ce Lituania, Slovacia, Cehia și Polonia s-au remarcat drept statele avangardiste din regiunea Europei Centrale și de Est care au atras investiții taiwaneze importante în ultimii cinci ani, România înregistrează schimburi economice modeste, spre coada clasamentului european.

Cauza? Teama Ministerului Afacerilor Externe român (MAE) de a ieși de sub dominația chineză.

În rândul parlamentarilor români, în special al celor care aparțin PNL și REPER, s-a format, în ultimii ani, un curent politic favorabil relațiilor economice cu Taiwan, dar nu are putere să influențeze deciziile de politică externă ale României.

UE consideră Taiwan un partener de încredere. În același timp, România urmează politica „O singură China” și recunoaște doar guvernul Republicii Populare Chineze ca fiind singurul guvern legal al Chinei.

UE și Taiwan au dezvoltat relații solide și o cooperare strânsă într-o gamă largă de domenii. Mai exact, investițiile UE în Taiwan au atins 54,9 miliarde de dolari, reprezentând peste 50% din investițiile străine directe în Taiwan, potrivit unui comunicat al Reprezentanței de Afaceri a Taiwanului la Bratislava, transmis PRESShub. În același timp, România a investit doar aproximativ 400.000 de euro în Taiwan.

Relația dintre UE și Taiwan este întărită de faptul că împărtășesc valori comune, cum ar fi democrația, statul de drept și drepturile omului. Taiwan este un actor asiatic care susține ordinea internațională bazată pe reguli liberale, iar această poziție a sa pe scena internațională l-a transformat într-un actor mai vizibil în timpul războiului ruso-ucrainean, perioadă în care regimurile autoritare din Rusia și China contestă puternic ordinea liberală.

Entitate căreia i se refuză statalitatea de către China, Taiwan s-a poziționat ferm pro Ucraina față de agresorul rusesc.

Taipei 101 a fost cea mai înaltă clădire din lume, cu o înălțime de 508,2 m, la momentul inaugurării, în 2004 până în 2009
Taipei 101 a fost cea mai înaltă clădire din lume, cu o înălțime de 508,2 m, la momentul inaugurării, în 2004 până în 2009

MAE: România nu a stabilit relații diplomatice sau consulare cu Taiwan

Potrivit raportului „Beyond the Dumpling Alliance: Tracking Taiwan’s relations with Central and Eastern Europe, publicat de think tank-ul Central European Institute of Asian Studies (CEIAS), în clasamentul interacțiunilor dintre Taiwan și statele UE, monitorizate între anii 2019-2022, România ocupă locul 16 din totalul celor 27 state membre UE.

Raportul mai arată că, între 2019 și 2022, interacțiunile economice dintre Taiwan și statele UE au crescut mai mult de șapte ori, dar România nu urmează acest trend.

Rigiditatea României în raport cu Taiwan este relevată atât de poziția MAE, cât și de cifrele economice oferite de către Reprezentanța de Afaceri a Taiwanului în Slovacia, oficiu care se ocupă și de relația cu România.

Ministerul Afacerilor de Externe român nu colectează niciun fel de date privind schimburile economice dintre România și Taiwan, potrivit unui răspuns oferit PRESShub.

„România respectă politica «O Singură China» și nu are relații oficiale cu Taiwan. Pentru datele privind schimburile comerciale dintre România și Taiwan, vă rugăm să vă adresați Ministerului Economiei și Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, care gestionează aceste aspecte.

Contactele între firme, societăți economice, universități și organizații non-guvernamentale din România și Taiwan nu sunt echivalente contactelor oficiale dintre autorități și nu contravin politicii unei «Singure Chine».

În contextul expus, România nu a stabilit relații diplomatice sau consulare cu Taiwan, astfel încât cetățenii români rezidenți sau aflați temporar în Taiwan beneficiază de servicii consulare, asistență și protecție consulară prin intermediul Secției consulare a Ambasadei României la Beijing și oficiilor consulare de carieră ale României din Republica Populară Chineză”, este explicația MAE la solicitarea PRESShub.

Citește și: România nu vrea să riște un conflict deschis cu China și evită orice fel de contact cu Taiwan

West District, Taichung City, Taiwan. Foto Pexels
West District, Taichung City, Taiwan. Foto Pexels

Taiwanul are reprezentanțe oficiale în 19 state membre UE. Nu și în România

Cercetătoarea Andreea Brânză susține, în capitolul dedicat României din studiul CEIAS, că în 2021, investițiile Taiwanului în România au fost de doar aproximativ 3 milioane de euro.

De precizat că, spre deosebire de România, în prezent, 15 state membre UE și-au înființat propriile reprezentanțe în Taiwan; în mod similar, Taiwanul are reprezentanțe oficiale în 19 state membre UE.

Pentru a afla cât de strânse sunt legăturile economice româno-taiwaneze, PRESShub a solicitat informații Reprezentanței de Afaceri a Taiwanului la Bratislava.

Astfel, am aflat că, potrivit statisticilor oficiale ale Taiwanului, „România a fost al 61-lea partener comercial al Taiwanului în 2022, comerțul bilateral ajungând la 485 de milioane de dolari.

Taiwanul a exportat în România bunuri în valoare de 339 de milioane de dolari, circuite integrate, piese auto și routere, în timp ce Taiwanul a importat din România bunuri în valoare de 146 de milioane de dolari, cum ar fi cafetiere electrice, panouri din lemn și anvelope.

În ceea ce privește investițiile, companiile taiwaneze au investit 224 milioane de dolari în România, în principal în sectorul IT, inclusiv în domeniul software și hardware, în textile și în componente electronice. Pe de altă parte, România a investit aproximativ 0,4 milioane de euro în Taiwan, cu accent pe sectoare precum ICT, comerțul cu ridicata și amănuntul, cazare și catering”.

Întrebat câte companii taiwaneze fac afaceri în România, oficiul de la Bratislava a comunicat că „grupul românesc Green Group, fondat de un om de afaceri taiwanez, este unul dintre cei mai importanți reciclatori de plastic din Europa, reprezentând 90% din cota de piață în reciclarea sticlelor speciale românești și a deșeurilor de electrocasnice. Alte companii, precum Aten Technology (sistem de automatizare), Quang Viet Enterprise (textile) și Darwin Precisions (electronice) și-au stabilit, de asemenea, prezența în România”.

Reprezentanța taiwaneză de la Bratislava mai atrage atenția că, din cauza problemelor geopolitice, multe companii taiwaneze se retrag din China, căutând piețe de desfacere în Asia de Sud-Est sau Europa.

„Companiile taiwaneze sunt în căutarea unor piețe adecvate pentru a-și diversifica producția și pentru a-și dezvolta lanțurile de aprovizionare cu partenerii și clienții lor. Acest context reprezintă o mare oportunitate pentru România de a atrage investiții străine directe. Sectoare precum IT, utilaje, textile și chiar agricultură au un mare potențial”, explică reprezentanța Taiwanului pentru PRESShub.

Teniță: MAE român este condus de niște comuniști

Pentru a înțelege de ce MAE nu încurajează relațiile economice cu Taiwan, PRESShub a stat de vorbă cu omul de afaceri Constantin Damov (acționarul companiei Green Group), care a înființat și organizația ROTA pentru încurajarea afacerilor cu Taiwan, ce a colaborat cu parlamentari români, cum ar fi Cătălin Teniță (REPER) sau Daniel Fenechiu (PNL).

Sorin Ioniță (Expert Forum) critică frecvent în social media poziția ostilă a României față de Taiwan.

Proaspăt întors dintr-o delegație în Taiwan, parlamentarul Cătălin Teniță a explicat că, înainte de această vizită, a cerut expres un punct de vedere din partea MAE cu privire la relațiile economice și culturale dintre România și Taiwan. Cum ar fi, de pildă, situația importurilor și exporturilor, investițiilor directe bilaterale, schimburilor culturale, precum și orice alte informații care i-ar fi utile în această vizită și nu a primit niciun fel de răspuns din partea MAE.

Cătălin Teniță Sursă foto Inquam Photos / Octav Ganea
Cătălin Teniță. Sursă foto Inquam Photos / Octav Ganea

„România este foarte agresivă în a defini politica «o singură Chină» în termenii Chinei. MAE este condus de niște comuniști. Este o tradiție de a păstra o poziție pro chineză în condițiile în care toți partenerii noștri strategici au adoptat o altă politică față de Taiwan.

Cehia are strategie pentru Asia-Pacific. România, care este de două ori mai mare decât Cehia, nu are. Am aflat de la taiwanezi că copiii lor fuseseră tratați foarte prost la granița României.

Taiwanul are schimburi comerciale cu China la nivelul a 41% din totalul acestor schimburi. Cu Europa și Statele Unite are mai puțin. Ce încearcă să facă în această perioadă este să se diversifice economic față de China.

Nici măcar Ungaria nu a ratat această oportunitate. În Ungaria, Taiwanul a făcut cea mai mare fabrică de biciclete.

Am cerut date de la MAE câte firme din Taiwan există în România, iar ei ne-au răspuns că nu există Taiwan”, a explicat Cătălin Teniță pentru PRESShub.


Damov: Taiwanezul este singurul cetățean al planetei care nu primește în România o ștampilă pe pașaport, ci i se dă o hârtie, iar aceea ține loc de pașaport.

Despre tratamentul prost de care cetățenii taiwanezi au parte atunci când vin în vizită în România a vorbit și omul de afaceri Constantin Damov.

„Traseul investitorului taiwanez începe la aeroport. Azi, primul mesaj pe care noi îl dăm neprietenesc. La nivel de liberă circulație a persoanelor, este acela că, în ciuda faptului că taiwanezul nu are nevoie de viză, pentru că beneficiază de Visa Weaver, este tras deoparte și i se pun mai multe întrebări.

Constantin Damov, președintele și co-fondatorul Green Group
Constantin Damov, președintele și co-fondatorul Green Group

Este probabil singurul cetățean al planetei care nu primește o ștampilă pe pașaport, ci i se dă o hârtie, iar aceea ține loc de pașaport.

Toți ne-au transmis că simt o intimidare și un tratament pe care nu îl mai au în nicio altă țară din lume. Nici măcar în China.

Acest lucru ar trebui modificat. Li se pun întrebări unde vor locui, dacă au mijloace de subzistență necesară.

Au fost oameni care au fost returnați, cu toate că erau oameni care intrau în categoria milionari.

Li s-a cerut un extras de cont din ultimele 24 ore. S-a întâmplat ca unii să nu poată intra în țară, cu toate că veniseră în vizită de business”, susține Constantin Damov, un om de afaceri care are contacte numeroase în Taiwan.

Acesta a atras atenția că România ratează oportunități mari de afaceri, din cauza unor cutume ale MAE de a nu deranja China.

„Dezvoltarea mediul de afaceri, într-o lume liberă, nu ar trebui să depindă atât de mult de factorul politic”, accentuează el. Damov ar dori să aducă o fabrică de semiconductori în România, însă acest demers nu are nicio șansă, câtă vreme taiwanezii resimt România la nivel oficial drept un stat neprietenos.

Citește și: EXCLUSIV China, văzută de un scriitor argentinian din Beijing: În ultimii ani țara s-a închis din ce în ce mai mult

România nu face diferența între turiști din China (cu viză) și cei din Taiwan (fără viză)

Cercetătoarea Andreea Brânză explică de ce poliția de frontieră română a fost în trecut neprietenoasă cu taiwanezii.

„A fost cazul unui grup de turiști taiwanezi care au vrut să călătorească în România în 2016 și căruia poliția de frontieră română i-a refuzat accesul. Grupul a fost oprit pentru că nu avea o scrisoare de invitație (deși România nu solicită oficial un astfel de document vizitatorilor taiwanezi), iar poliția de frontieră s-a temut că aceștia ar putea încerca să imigreze în UE.

Acest incident s-a întâmplat în principal pentru că, în lipsa unei legislații clare privind Taiwanul, fiecare reprezentant al poliției de frontieră putea lua decizii de intrare în țară pe baza propriilor instincte.

În 2015, de exemplu, 39 de vizitatori taiwanezi au primit refuzul de a intra în țară. Potrivit unei persoane familiarizate cu această chestiune, această problemă s-a întâmplat în principal pentru că, la acea vreme, autoritățile și poliția de frontieră nu făceau diferența între vizitatorii din China (care au nevoie de viză) și cei din Taiwan (care nu au nevoie de viză), considerându-i pe toți chinezi”, explică Brânză în același studiu.

În ciuda acestor bariere, 555 taiwanezi au vizitat România în ultimii cinci ani, în timp ce 5.812 români au vizitat Taiwanul în aceeași perioadă.

Potrivit MAE, „România a eliberat, în anul 2022, 14 vize în beneficiul titularilor de pașapoarte emise de către Taiwan, majoritatea cererilor fiind depuse la Consulatul General al României la Shanghai”.

Fenechiu: Mentalitățile se schimbă greu

Liberalul Daniel Fenechiu, parlamentar care a vizitat Taiwanul anul trecut, susține că în interiorul PNL s-a format un curent care încurajează afacerile cu această țară, dar lucrurile încă nu se resimt la nivelul statului român.

„Există în MAE anumite cutume care nu s-au modificat. S-au făcut pași pentru a se schimba această direcție, încă nu am reușit să convingem MAE să ofere un aviz pentru deschiderea unei reprezentanțe de afaceri”, a declarat Daniel Fenechiu pentru PRESShub.

Sorin Ioniță: PSD a fost mai apropiat de China și s-ar putea ca și aceasta să fie o explicație

Sorin Ioniță, Expert Forum
Sorin Ioniță, Expert Forum

Reprezentantul societății civile Sorin Ioniță explică reticența MAE față de Taiwan drept „o tradiție bizantină de a nu deranja pe nimeni. Știu că Ambasada Chinei sună foarte des și critică dacă apar poziții pro Taiwan. În plus, în PSD au existat legături recunoscute cu China, cum a fost cazul cu Adrian Năstase sau Victor Ponta, PSD a fost mai apropiat de China și s-ar putea ca și aceasta să fie o explicație”.

Studiul think tank-ul Central European Institute of Asian Studies a împărțit statele central și est europene, prin prisma dorinței de a se anagaja în relații economice și politice cu Taiwan, în trei categorii:

Avangardiștii – Cehia, Lituania, Polonia și Slovacia. Acestea sunt state cu un nivel crescut de activitate atât în relațiile politice, cât și în cele economice cu Taiwanul în ultimii trei până la cinci ani.

„Stimulate de scepticismul tot mai mare cu privire la capacitatea Chinei de a oferi servicii economice benefice, aceste state s-au îndreptat către Taiwan ca fiind următorul pol al abundenței din Asia de Est”.

Pragmaticii 0 includ acele țări care sunt destul de precaute de a încuraja relațiile politice cu Taiwanul, dar care se bucură de relații economice. Austria și Ungaria sunt plasate în acest grup.

De asemenea, cele două state prezintă cel mai interesant puzzle; angajamentul lor economic cu Taiwanul depășește uneori chiar și pe cel al statelor de avangardă, dar fără a arăta o dorință de a promova Taiwanul în agenda lor politică.

Întârziații – statele cu o evoluție limitată față de Taiwan atât în domeniul politic, cât și în cel economic, fără niciun indiciu de schimbare pe termen scurt. Bulgaria, Croația, Estonia, Letonia, România și Slovenia fac parte din acest grup.

„Abordarea lor față de Taiwan (sau lipsa acesteia) este motivată de factori diferiți. Printre aceștia se numără opinia că orice interacțiune cu Taiwanul va antagoniza în mod automat și va perturba relațiile lor comerciale cu China. De asemenea, aceste state au o înțelegere limitată a importanței politice și economice a Asiei de Est”.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Ilustrație creată cu DALL-E, soft de AI

spot_imgspot_img
Sidonia Bogdan
Sidonia Bogdan
Sidonia Bogdan este un jurnalist cu peste 17 ani de experiență în presă. A publicat anchete, reportaje, interviuri, analize sau opinii în Libertatea, Newsweek România, Vice România, Eastern Focus Quarterly, Dilema Veche, România Liberă, Digi24 și Jurnalul Național.
1 COMENTARIU
  1. De ce România ratează șansa de a atrage investiții importante din Taiwan - Ziare locale 24 De ce România ratează șansa de a atrage investiții importante din Taiwan - Ziare locale 24

    […] integral pe acest subiect îl puteți citi pe PRESShub. (foto: […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Horațiu Potra și avangarda grupului Wagner

Horațiu Potra și avangarda grupului Wagner. Reținut de oamenii...

Statul de mămăligă

Modelul de stat clocit de Iohannis în ultimul deceniu...

Cine a cerut Curții Constituționale anularea voturilor a 9 milioane de români

Printre cei care au cerut Curții Constituționale (CCR) anularea...