De ce s-a dublat numărul pensionarilor speciali în ultimii ani

Data:

Speranţa de viaţă sănătoasă separă pensionarii speciali de cei din sistemul public. În România, media este de 60,5 ani la femei şi 59,3 ani la bărbaţi. Câţi beneficiari au Casele sectoriale de pensii şi câţi sunt înregistraţi la Casa de Pensii Publice?

Efectul Schengen, deşi omniprezent zilele acestea, nu va rezolva toate vechile probleme ale societăţii româneşti. Bunăoară, bugetul pe anul viitor, care este adoptat încă de luna aceasta, reaprinde disputele pe marginea bugetelor alocate ministerelor, respectiv unor instituţii şi unor domenii socio-profesionale.

Citește și: 6 televiziuni anti occidentale și proruse din Republica Moldova, interzise de autorități

Pensiile ocupă un loc aparte, în Bugetul asigurărilor sociale – care anul viitor va totaliza 111,5 miliarde de lei. Este vorba de pensiile plătite în sistemul public, pentru care punctul a fost stabilit la valoarea de 1.785 de lei de la 1 ianuarie, în creştere de la 1.586 de lei, acum.

Pentru celelalte pensii, de serviciu, respectiv indemnizaţii pentru limită de vârstă, creşterile sunt incluse în bugetele Ministerelor Apărării, Afacerilor Interne etc. şi în bugetul pe care şi-l croiesc parlamentarii, în cadrul pensiilor speciale.

Continuarea, în Ziarul de Iași!


Urmăriți PressHUB și pe Google News

(Sursă foto: ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

„Veranda”, un dosar care dezvăluie caracatița imobiliară din Iași | Ziarul de Iași

„Veranda”, un dosar care dezvăluie caracatița imobiliară din Iași...

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă din Olt | Reporter24

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă...

Candidatura unui condamnat susținut de AUR a fost respinsă | Reporter24

Candidatura unui condamnat susținut de AUR a fost respinsă....

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de 487.000 de euro | Reporter de Iași

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de...