Săptămâna aceasta a avut loc al 10-lea summit al Inițiativei celor Trei Mări, organizat la Dubrovnik în Croația, locul unde a și fost lansată oficial în 2016. La zece ani de la debut, Inițiativa apare mai puțin ca un exercițiu diplomatic ambițios și mai mult ca un cadru care a prefațat o serie de direcții devenite între timp centrale în politicile europene.
Inițiativa celor Trei Mări a fost lansată în 2016 de Polonia și Croația, ca format de cooperare între statele membre ale Uniunii Europene situate între Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră.
Scopul principal a fost dezvoltarea infrastructurii de transport, energie și conectivitate digitală pe direcția nord–sud, într-o regiune unde investițiile istorice au fost concentrate mai ales pe axa est–vest. Ideea are o legătură conceptuală cu proiectul Intermarium, promovat în perioada interbelică de Józef Piłsudski, dar, în forma actuală, Inițiativa are un caracter predominant economic, cu ramificații indirecte în domeniul securitar.
Influx de capital, momentan simbolic
În unele cazuri, astfel de inițiative produc mai ales capital simbolic. Inițiativa celor Trei Mări a reușit să impună la nivel european ideea unei regiuni coerente, de aproximativ 120 de milioane de locuitori, cu un PIB cumulat de circa 3 trilioane de euro și cu rate de creștere peste media Uniunii.
În același timp, a identificat un deficit de finanțare în infrastructură estimat la aproximativ 1 trilion de euro. Dincolo de această reușită conceptuală, rezultatele concrete au fost mai degrabă inegale. Fondul asociat Inițiativei nu a atras nivelul de capital privat anticipat, iar lipsa unui mecanism instituțional stabil – precum un secretariat permanent – a limitat continuitatea.
După cum a bine punctat Ian Brzezinski într-un articol pentru Atlantic Council, Inițiativa a rămas în anumite privințe sub potențialul său, inclusiv din cauza acestor limite structurale.
Spre noi instrumente financiare
Cu toate acestea, apar semne că Inițiativa începe să treacă de la retorică la instrumente concrete. La summitul de la Dubrovnik, România a semnat, prin Banca de Investiții și Dezvoltare, un memorandum pentru participarea la un „fond de fonduri” destinat infrastructurii regionale, realizat împreună cu European Investment Fund și alte bănci naționale de dezvoltare.
Instrumentul vizează mobilizarea a cel puțin 2 miliarde de euro, pornind de la un capital inițial de aproximativ 500 de milioane. După ani în care Inițiativa a „vorbit” mai mult decât a livrat, aceasta este una dintre primele încercări de a construi un mecanism financiar coerent la scară regională.
Un consens transatlantic în vremuri tulburi
Inițiativa s-a bucurat încă de la început de sprijinul Statelor Unite, inclusiv prin participarea la nivel înalt la summituri și prin implicarea unor instituții precum U.S. International Development Finance Corporation (DFC), agenția americană de finanțare a dezvoltării în finanțarea proiectelor regionale. Ulterior, sprijinul a fost consolidat și la nivel european, inclusiv prin susținerea politică a Comisiei Europene.
Astfel, Inițiativa nu a funcționat în afara cadrului european, ci în interiorul lui.
Proiectele sale de infrastructură se suprapun în mare măsură peste coridoarele rețelei transeuropene de transport (Trans-European Transport Network) și sunt finanțate prin instrumente precum Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility).
În energie, ele contribuie la obiectivele Uniunii Energetice (European Energy Union), iar pe dimensiunea de securitate se aliniază cu inițiativele europene de mobilitate militară și cu proiecte dual-use (militar și civil) precum Rail Baltica. Mecanisme mai recente, precum Acțiunea pentru Securitatea Europei (Security Action for Europe), confirmă această direcție. Inițiativa a anticipat aceste nevoi, dar a funcționat în același timp în sinergie cu ele, accelerând implementarea lor la nivel regional.
Războiul din Ucraina și noua hartă a flancului estic
Sigur, într-o lectură cinică, Inițiativa a beneficiat de pe urma războiului din Ucraina. Conflictul a arătat clar că infrastructura nu este doar economică, ci și strategică. Coridoarele de transport, interconectoarele energetice și porturile au devenit elemente de securitate, iar axa nord–sud, mult timp subdezvoltată, capătă o importanță pe care Inițiativa o semnalase cu ani înainte.
Pentru România, această schimbare de context este vizibilă în mod concret. Portul Constanța și-a consolidat poziția de lider la Marea Neagră. iar proiectele de infrastructură încep să fie implementate într-un ritm de urgență care permite, în sfârșit, livrarea lor la termen.
Autostrada Moldovei, în special tronsonul către Pașcani, este un exemplu relevant al accelerării investițiilor în infrastructură.
În paralel, România construiește, practic, primul cap de pod de autostradă peste Prut, în Republica Moldova – o evoluție într-un ritm neobișnuit pentru standardele sale, care poate fi înțeleasă mai bine în cheia noii importanțe strategice a regiunii. Această dinamică nu este izolată, ci parte a unei repoziționări mai largi, în care apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, sub conducerea președintei Maia Sandu, joacă un rol esențial.
Triunghiul Cernăuți – Iași – Chișinău
Planul inițial care lega Gdańsk de Constanța traversa Europa Centrală, însă integrarea progresivă a Ucrainei în economia europeană schimbă această logică. Este tot mai probabil ca o ramificație estică să treacă prin vestul Ucrainei, Republica Moldova și nord-estul României.
În acest context, apare un nou triunghi economic Cernăuți–Iași–Chișinău, cu deschidere spre Odesa. În contextul trilateralei România–Bulgaria–Grecia, conturarea unei axe nord–sud în Europa de Est era deja vizibilă. Evoluțiile recente nu fac decât să extindă această logică spre est.
În paralel, dinamica economică regională întărește această tendință. Republica Moldova va fi între primele țări din lume, dacă nu chiar prima ca și ritm de creștere al PIB per capita până în 2029.
În România există deja estimări că Iașul ar putea depăși Clujul ca ritm de creștere economică până la finalul deceniului, previziunile fiind evident ancorate (și) în factorul multiplicator generat de proiectele de infrastructură. Cu noua prosperitate câștigată, ieșenii vor ajunge mai repede la pârtiile de ski din Bukovel, mai aproape decât Sinaia, iar într-un context regional stabilizat vor putea ajunge la mare în Odesa, mai aproape decât în Constanța.
Dincolo de dimensiunea anecdotică, aceste exemple indică o schimbare reală de orientare geoeconomică, prefațată parțial de Inițiativa Celor 3 Mări în urmă cu un deceniu.
Citește și: Pacea fără liniște: Marea Neagră după război
Ce urmează?
Timpul ne va arăta dacă prin cele 2 miliarde de euro Inițiativa va reuși să livreze proiecte concrete și să atragă capital suplimentar. Dincolo de acest test, ea a produs deja un efect mai puțin vizibil, dar relevant: a construit un narativ regional, a fixat la nivel european nevoia de conectivitate pe axa nord–sud și a facilitat o formă de convergență între economiile flancului estic.
Chiar dacă este definită oficial în termeni economici și de infrastructură, această dinamică capătă inevitabil și valențe de securitate, în contextul mai larg al inițiativelor europene. În acest sens, I3M și-a îndeplinit, într-o anumită măsură, scopul în primul deceniu; rămâne de văzut dacă al doilea va aduce o instituționalizare a inițiativei.
(Sursa foto: Administrația Prezidențială)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
