Senatoarea USR Simona Spătaru îl critică pe președintele Nicușor Dan după ce acesta a declarat pentru Antena1 că în România „n-am avut mari scandaluri de corupție”. Parlamentarul susține că afirmația este contrazisă atât de o decizie recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), cât și de Raportul Comisiei Europene privind Statul de Drept.
Parlamentara USR Simona Spătaru a reacționat, printr-o postare publicată pe Facebook, la declarația președintelui Nicușor Dan potrivit căreia în România ultimilor ani „n-am avut mari scandaluri de corupție” .
Spătaru susține că afirmațiile șefului statului sunt în contradicție cu concluziile unor documente europene recente privind funcționarea justiției și combaterea corupției. „Declarațiile președintelui vin când Decizia CJUE spune în cel mai categoric mod că instanțele din România au lăsat să scape marii corupți încălcând dreptul european”, a scris senatoarea USR.
Ea citează un pasaj din hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene referitor la două decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Durata proceselor, o problemă tot mai mare
Potrivit fragmentului redat de Spătaru, CJUE a reținut că, prin adoptarea Deciziilor nr. 37/2024 și nr. 16/2024 fără a sesiza Curtea cu o cerere de decizie preliminară, ÎCCJ și-ar fi încălcat obligațiile prevăzute de articolul 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și ar fi contribuit la crearea unei situații de insecuritate juridică, determinând celelalte instanțe să aplice o interpretare a dreptului național incompatibilă cu dreptul Uniunii.
Parlamentara invocă și concluziile Raportului Comisiei Europene privind Statul de Drept, care arată că „durata procedurilor judiciare continuă să afecteze soluționarea definitivă a cauzelor de corupție, inclusiv a celor de corupție la nivel înalt”.
În același context, Spătaru amintește că raportul consemnează și alte probleme privind statul de drept din România, inclusiv faptul că „au fost raportate în continuare cazuri de intimidare și hărțuire a jurnaliștilor”, iar „transparența proprietății asupra mass-mediei și a alocării fondurilor pentru publicitate de stat continuă să ridice probleme”.
În finalul mesajului, deputata USR afirmă că poziția exprimată acum de Nicușor Dan diferă de cea pe care acesta o avea în campania electorală. „Oricare ar fi explicațiile sale, declarațiile președintelui de acum nu au nicio legătură cu declarațiile candidatului din urmă cu un an de zile”, a transmis Simona Spătaru.
(Sursa foto: Simona Spătaru / Facebook)



