Sentința din Dosarul 10 August nu e doar despre 10 August. Ci despre cultura impunității în România. Despre cum statul își protejează abuzurile. Nu verdictul surprinde. Surpriza e că încă ne mai surprinde. Un articol de opinie de Cristian Ștefănescu în Deutsche Welle.
Tribunalul Militar București i-a achitat, în această dimineață (luni, 15 iunie), pe foștii șefi ai Jandarmeriei Capitalei judecați în Dosarul 10 August. Patru ofițeri au primit condamnări cu suspendare. Despăgubirile acordate celor peste 400 de părți civile au fost respinse în mare parte.
Citește și: Ce au fost protestele din 10 august 2018
Achitare, nici măcar prescripție
Achitarea pronunțată în dimineața în care se împlinesc 36 de ani de la sfârșitul sângeros al celei mai brutale dintre Mineriade nici măcar nu este cea mai mare surpriză a zilei. Surpriza este că, într-un fel sau altul, încă ne mai lăsăm surprinși de asemenea verdicte.
De la dosarele Revoluției și Mineriadelor sau din lungul șir de anchete privind abuzurile comise de instituțiile statului am învățat că personajele se schimbă, uniformele se schimbă, guvernele se schimbă, dar statul român își exonerează oamenii. Uneori prin prescriere. Alteori, prin achitare.
Dacă prescripția ar fi transmis măcar că fapta ar fi putut exista, dar timpul a trecut, achitarea spune că ceea ce s-a întâmplat nu poate fi imputat juridic. Pentru sute de oameni care au inhalat gaze lacrimogene în Piața Victoriei din București, au fost loviți, călcați în picioare sau au ajuns în seara de 10 august 2018 pe mâinile medicilor, mesajul este limpede: statul nu greșește. Iar dacă greșește, nu răspunde.
Citește și: Achitări scandaloase în dosarul „10 August”
”Faptele nu există”
Am fost acolo. Am văzut oameni împinși spre balustrada pasajului de la Piața Victoriei. Am văzut mulțimea înghesuită către străzi blocate, gaze trase în zone în care nu se aflau provocatori și jurnaliști cu legitimații la vedere tratați ca adversari. Am văzut, în cele din urmă, jandarmi care recunoșteau, după miezul nopții, că sunt nervoși după aproape douăzeci de ore de muncă.
Continuarea, în Deutsche Welle
(FOTO: Inquam Photos / George Calin)
