Fostul ministru al Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, violonistul Răzvan Stoica (foto) și Mihail Robu, fondatorul Festivalului Trufelor din România, s-au numărat printre laureații Galei Diplomației Române 2026, care a avut loc, luni seară, la Opera Națională București, informează Agerpres.
Gala Diplomației Române a fost organizată de Asociația Security Studies and World Politics (SSWP), în parteneriat cu Opera Națională București, și a reunit peste 600 de reprezentanți ai instituțiilor publice, corpului diplomatic, ai mediului de afaceri, ai comunității academice și culturale, alături de tineri profesioniști și studenți.
Premiul pentru „Diplomație” a fost acordat lui Emil Hurezeanu, ambasador emerit și fost ministru al afacerilor externe, premiul pentru „Afaceri” i-a revenit lui Mihai Raneti, fondator al CyberSwarm, premiul pentru Cultură – violonistului Răzvan Stoica, iar Premiul Publicului pentru impact pozitiv în societate l-a primit Mihail Robu, fondatorul Festivalului Trufelor din România și al International Truffle Festivals Association.
O distincție onorifică a fost acordată directorului general al Operei Naționale București, maestrul Daniel Jinga.
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a salutat organizarea galei de către o organizație studențească și a subliniat că „diplomația nu mai este și nu mai poate fi un exercițiu exclusiv al instituțiilor”.
„Prestigiul internațional al României este construit zi de zi în relație cu fiecare dintre țările care ne sunt parteneri, în formate multilaterale, în lume. Este construit zi de zi și de artiști, și de antreprenori, de fiecare român care își construiește cu muncă cinstită viața, folosindu-se de libertate și mobilitate. Dar este construit zi de zi și de deciziile pe care le luăm împreună acasă. De felul în care protejăm libertatea pe care au câștigat-o generațiile dinaintea noastră. De felul în care construim democrația, de felul în care ne reîntoarcem la respect și la dialog, chiar și atunci când avem la puncte de vedere diferite, de felul în care cerem constant, ca societate, instituțiilor, reprezentanților, politicienilor să se ridice la nivelul pe care îl merită poporul acesta. Un popor cinstit, muncitor, care a reușit pentru România una dintre cele mai incredibile transformări nu doar din regiune, ci și din lume”, a spus Oana Țoiu, citată de Agerpres.
Security Studies and World Politics (SSWP), organizatorul Galei Diplomației Româneșri 2026, este o asociație studențească fondată la sfârșitul anului 2023 de studenții Facultății de Științe Politice a Universității din București. Prin conferințe, programe educaționale, simulări și întâlniri cu experți și reprezentanți instituționali, SSWP sprijină formarea tinerilor interesați de relații internaționale, diplomație și studii de securitate, promovând responsabilitatea civică, valorile democratice și dialogul între generații.
(FOTO: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO)
Vedeți mai multe imagini de la eveniment pe AGERPRES FOTO



