Disconfort politic

Data:

Pe când lumea a lăsat baltă vaccinarea preferând relaxarea la mare, valul 4 (tulpina Delta) se apropie vertiginos de țărm.

Știrea ne-a stricat tot disconfortul termic dar n-a stăvilit nici distracțiile nici ostilitățile, Șoșoacă a anunțat din nou că „pandemia n-a existat și nu există”. E prima oară când ceva care nu există a ucis 4 mil. de oameni. E ca și cum cineva ar pretinde că nici Șoșoacă nu există.

Coaliția își vede însă de guvernare: Cîțu se luptă cu Orban, PNL se războiește cu USR iar USR cu UDMR – pe tema desființării Secției Speciale (pentru judecarea magistraților). După ce a inițiat legea în acest sens iar UDMR a anunțat un amendament prin care muta SS la Parchet, Stelian Ion (ministrul anonim al justiției) a remarcat că „UDMR nu vrea desființarea SS ci ține la acest ciomag împotriva magistraților pe care l-a gândit cu PSD”.

Înfuriat, Csoma Botond a ridicat ciomagul acuzându-l de „abordare stalinistă” iar vicepremierul Kelemen l-a avertizat ca a luat-o pe arătură. Bine ca n-a luat-o pe coajă. Aliații își pierd repede răbdarea și din trei cuvinte ajung la cuțite. Chiar la Cîțite: în ziua când trebuia să fie la reuniunea miniștrilor de finanțe de la Bruxelles (interimar la Finanțe) a preferat să aducă primarii liberali la guvern ademenindu-i cu rectificarea bugetară: „Rectificarea nu se mai face la partid, nu mai e politică, se face la guvern”.

De parcă guvernul e apolitic. Mesajul e transparent: atenție, primari la mine, eu sunt cu banii, eu sunt rectificarea, calea și alocarea, deci vedeți pe cine votați la congres. Orban l-a contrazis imediat: „Executivul trebuie să asculte de forurile statutare ale partidului”. Cîțu a refuzat însă să-l mai asculte pe Orban întrucât „astfel de politicieni nu mai au viitor în România”. Numai că viitorul lui Cîțu a cam trecut – în lozinci tocite („mai multă democrație decât a arătat acest guvern nu există”) și pretenții deșănțate: „Noi suntem elita care se bate cu socialiștii” nimerindu-se pe sine. Lipsit de charismă și de scrupule, Cîțu a cam speriat asistența cu cinismul său amintind de anii ’90 când PNL s-a spart în puzderie de partide-țăndări. Te-ai fi așteptat ca acum să lupte mai cu mănuși, mai cu pudoare nu cu gheare și topoare.

Chiar PSD crește în sondaje doar uitându-se la ei. Ciolacu a prezentat tandemul „noului PSD”: dr. Rafila președinte, Ciolacu premier. Fiul securistului și amicul teroristului. Amic de undiță cu Ciolacu (un figurant de-a pururi dar lider niciodată), Dragnea a fost eliberat (condiționat) din închisoare și, de cum a ieșit afară a constatat: „Când am plecat România era prosperă, acum e dictatură feroce”.

Poftim de vezi! Cum a lipsit Daddy doi ani cum a venit dictatura, țara a sărăcit iar PSD s-a scofâlcit: „E un partid de operetă, condus de oameni lași, PSD e în buzunarul SRI”. Păi acolo era și când tăia el porcul la SRI. Și s-ar întoarce acolo „dacă are cu cine și pentru cine”. Păi, n-are. Are însă informații că „Iohannis a fost în spatele condamnării sale”.

De-aia acuză dureri de spate. Radu Oprea l-a informat însă că nu e așteptat în PSD care „acum e un partid frecventabil”. Numai noaptea. Direct interesat, Iohannis a participat la ședința unde guvernul „și-a asumat” financiar programul său „România Educată” care a stat câțiva ani „în cea mai amplă consultare”. Urmează anii de asumare și deceniile de ratare. Timp în care România devine tot mai ciudată. Pare neasumată – dar consumată (en gros și la bucată).

Articolul a fost publicat mai întâi în Revista 22

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din municipiul Constanța

Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din municipiul Constanța

Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad anunță începerea activităților proiectului ,, Screening -echipamente medicale ATI nou- născuți”

Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad anunță începerea activităților proiectului ,, Screening -echipamente medicale ATI nou- născuți”

O sală de sală de jocuri de noroc a ars în totalitate

La data de 22 aprilie, la ora 00.21, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o sală de jocuri de noroc din localitatea Cosoba, județul Giurgiu.