Doi oameni de bază ai fostului primar Tudorache se regăsesc pe listele PSD din Sectorul 1

Data:

spot_img

Doi oameni de bază ai fostului primar Tudorache se regăsesc pe listele PSD din Sectorul 1.

Iuliana Feclistov, secretar de stat – președinte al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP) și Alberto Iosif Caraian, consilier în ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene apar pe lista de candidați la funcția de consileri locali în Sectorul 1.

Cei doi sunt doi foști susținători ai fostului primar Daniel Tudorache, trimis în judecată sub acuzația de trafic de influență și spălare a banilor, după ce la o percheziție la domiciliul său au fost găsite diamante de 2 milioane de euro și s-a demonstrat că familia Tudorache a cumpărat imobile de 400.000 de euro, Tudorache fiind funcționar public.

Feclistov a fost șefă a serviciului Achiziții Publice din Primăria Sectorului 1 în mandatul lui Daniel Tudorache și acum candidează pentru un post de consilier local din partea PSD. Ea se află la numărul 7 pe listă, poziție considerată eligibilă de PSD.

Citește și: PRESShub și Freedom House România contribuie la dezvoltarea Inteligenței Artificiale

Doi oameni de bază ai fostului primar Tudorache, promovări pe linie

După ce Tudorache a pierdut postul de primar, în martie 2022, Iuliana Feclistov a fost numită de premierul Nicolae Ciucă în funcția de președinte al Agenției Naționale Pentru Achiziții Publice.

Pe locul 9 îl regăsim candidat pe Alberto Iosif Caraian, tot din partea PSD. În februarie 2023 el a fost protagonistul unui episod hilar după ce a intrat intrat dezbrăcat de la duș în ședința online a Consiliului Local.

După incident, Caraian și-a dat demisia din Consiliul Local și s-a angajat imediat consilier la Secretariatul General al Guvernului, apoi tot consilier la ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Citește și: Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 1 și ce avere au

Cine este Daniel Tudorache

Fostul primar al Sectorului 1 până în 2020, Daniel Tudorache, își dorește să reia scaunul, dar nu a găsit nici un partid care să îl susțină. Așa că a candidat independent.

Dan Tudorache (60 de ani) este de profesie inginer, absolvent al Politehnicii București. A lucrat la Căile Ferate și metroul București, ăntre 1988 și 2001. A intrat în politică în 2000, unde până în 2002 a fost consilierul primarului de la Sectorul 1, Vasile Gherasim.

A fost consilier general la București, între 2004-2008, apoi viceprimar la Sectorul 1 între 2008 și 2011. Din 2012 până în 2016, a fost deputat PSD. Apoi a devenit primar la Sectorul 1.

Daniel Tudorache a fost trimis în judecată de DNA în 2022, în „Dosarul diamantelor”, pentru fapte de corupție și spălare de bani.

Este acuzat că „în perioada în care a ocupat funcții publice (2008-2019), ar fi beneficiat de sume de bani disproporționat de mari comparativ cu veniturile sale licite”, adică aproximativ 1.000 de euro pe lună.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Analiză: Kamala Harris și Joe Biden

Analiză: Kamala Harris și Joe Biden. Constantin Dan Cazacu...

Software-ul controversat folosit de Simion în campania sa propagandistică | Aktual24

Software-ul controversat folosit de Simion în campania sa propagandistică...