Doi polițiști s-au bătut după ce s-au șicanat în trafic

Data:

Doi polițiști s-au bătut după ce s-au șicanat în trafic. O anchetă internă a fost declanşată de Poliţia Olt pentru a verifica cum s-a ajuns la bătaia dintre cei doi, pe o stradă din Slatina.

Incidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 12:00,  pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Slatina.

Potrivit unui comunicat al IPJ Olt, pe fondul unor șicanări în trafic, pe strada Tudor Vladimirescu din Slatina, un tânăr de 32 de ani ar fi agresat fizic un alt tânăr de 35 de ani.

Citește și Europarlamentarul Vlad Gheorghe acuză USR că i-a blocat participarea la Comitetul Politic. Reacția USR: Suspendat pentru neplata cotizației

Doi polițiști s-au bătut. Ce a găsit poliția

De asemenea, la fața locului s-a deplasat un echipaj medical care i-a acordat îngrijiri medicale tânărului de 35 de ani, acesta fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

„În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și dispunerea de măsuri legale. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că ambii tineri sunt polițiști, astfel că au fost demarate verificări interne”, transmite IPJ Olt, citat de publicația Reporter24.

S-au înmulțit incidentele cu polițiști

Un agent de la Biroul Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Focșani este cercetat de DIICOT, după ce șefii acestuia l-au reclamat procurorilor că ar fi distrus sistemele GPS de pe trei autospeciale de intervenție.

Polițistul nu ar fi vrut să fie, astfel, localizat pentru a nu răspunde apelurilor de a interveni la diverse cazuri.

Conducerea IPJ Vrancea a declanșat cercetarea disciplinară a acestui subofițer.

Potrivit Vrancea24.ro, agentul respectiv este anchetat de procurorii vrânceni și în alte cauze. Una dintre acestea vizează conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

Polițistul este acuzat că ar fi condus mașina băut și ar fi tamponat un alt autovehicul. Agentul ar fi declarat că nu se afla el la volan, ci o altă persoană.

Citește și: Polițist din Vrancea, anchetat pentru că ar fi distrus sistemele GPS de pe 3 mașini de poliție

Un poliţist din Oradea şi fratele său, prinşi în flagrant cu bani şi bijuterii furate

Un poliţist din Oradea şi fratele său, prinşi în flagrant cu bani şi bijuterii furate din casa unui om de afaceri. Cei doi au comis fapta după ce au forţat-o pe prietena afaceristului să le dea cheia. Însă femeia îi reclamase deja procurorilor, căci nu era la prima ameninţare din partea poliţistului şi a fratelui acestuia…

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, poliţistul, despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte Valentin Potre (foto stânga), şi victima sa, consilier de credite în Oradea, acum martor în dosar, se cunoşteau de mai mult timp, iar în noiembrie anul trecut poliţistul i-a propus o afacere: el îi trimitea clienţi pentru credite, iar ea urma să-i taxeze cu 10% din valoare, lăsându-i să înţeleagă că pentru aprobări trebuia să intervină pe lângă funcţionarii bancari.

Pentru primul „client”, care nu îndeplinea condiţiile pentru a se împrumuta, poliţistul ar fi forţat-o să recurgă şi la falsuri. Concret, împreună cu Gabriel Potre (foto dreapta), fratele poliţistului, a trebuit să măsluiască o adeverinţă de salariat. Pe document, femeia a trecut la rubrica angajator o firmă care în trecut i-a aparţinut poliţistului, iar ca administrator l-a pus pe fratele acestuia, care a şi semnat actul.

Citește și: Un poliţist din Oradea şi fratele său, prinşi în flagrant cu bani şi bijuterii furate din casa unui om de afaceri

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Reporter 24
Reporter 24http://reporter24.info
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene în valoare de peste 36.000 de euro, site-ul Reporter24.info a devenit unul dintre cele mai importante din Oltenia. Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, dar şi Mehedinţi, Teleorman şi Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Au început lucrările la Spitalul Regional de Urgenţă Cluj | Monitorul de Cluj

Lucrările la Spitalul Regional de Urgenţă Cluj au început...

Locul 1 pe lista consilierilor locali PNL, trimisă în judecată | Reporter de Iași

Locul 1 pe lista consilierilor locali PNL, o femeie...

O companie din Ucraina investește 37 milioane de euro la Oradea | Bihoreanul

O companie din Ucraina investește 37 milioane de euro...

Investiție de interes public, pierdută din cauza birocrației | Ziarul de Iași

Primăria Iași a ratat o investiție de interes public,...