Jurnalista Brîndușa Armanca lasă o moștenire valoroasă și frumoasă presei românești, lumii culturale, societății civile și Timișoarei, care a prețuit-o cât timp a fost printre noi, așa cum se cuvine, așezând numele ei în rândul oamenilor de onoare pe care comunitatea îi va feri de uitare.
Colegi, redacții și instituții media, oameni de cultură, prieteni și voci ale societății civile vorbesc astăzi despre cât de mult a însemnat Brîndușa Armanca pentru presa și societatea românească.
Pentru cei care au cunoscut-o, au lucrat împreună cu ea, au avut șansa să învețe de la ea și pentru toți cei care au văzut cum a făcut lumea mai bună, Brîndușa Armanca va rămâne, cum spune Vladimir Tismăneanu, întruchiparea „spiritului democratic și universalist al Timișoarei”.
Societatea Timișoara
„RIP, Brândușa Armanca.
A plecat dintre noi jurnalista și profesorul universitar Brândușa Armanca, o voce importantă a presei și a spațiului academic românesc.
În luna iunie, un atac vascular cerebral grav i-a curmat treptat puterile. Până astăzi, medicii au făcut tot ce a fost omenește posibil pentru a-i salva viața, dar, din păcate, eforturile lor nu au mai putut schimba deznodământul.
Rămân în urmă profesionalismul, eleganța și contribuția sa importantă la jurnalismul și cultura română.
Dumnezeu să o odihnească în pace! Condoleanțe familiei și celor care au cunoscut-o și prețuit-o.”
Revista 22 și Grupul pentru Dialog Social
„La revedere, Brîndușa
Redacția Revistei 22 și Grupul pentru Dialog Social anunță cu durere moartea prietenei și colegei noastre Brîndușa Armanca.
Mereu lucidă, curajoasă, onestă, tenace și generoasă, Brîndușa Armanca a fost, vreme de peste 30 de ani, o voce puternică și autentică în paginile Revistei 22. Cu o atenție permanent trează, cu grijă și înțelegere față de oameni și evenimente, articolele Brîndușei rămân o cronică a istoriei recente, un exemplu de jurnalism corect, un spațiu al confruntării de idei. Brîndușa a rămas pe baricadele jurnalismului și implicării civice până în ultimul moment.
Ca profesor universitar, sub îndrumarea Brîndușei Armanca s-au format generații de jurnaliști, care au învățat să iubească și să practice profesia cu dăruire și onestitate, cu grijă pentru detaliu și etică.
Brîndușa Armanca a condus Institutul Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary.
A lucrat ca redactor Revista 22, unde a fost senior editor, la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani.
A fost membră a Grupului pentru Dialog Social, unde s-a implicat cu energia care o caracteriza în toate dezbaterile și acțiunile care țineau de viața politică și socială, de promovarea democrației și a statului de drept. Poziția ei a fost mereu de partea bună și corectă a lucrurilor.
În afara sutelor de articole de presă, emisiuni de radio şi televiziune, a publicat volumele Televiziunea regională în România, Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt, Mesajul lui Crypto, Învață să învingi, Media culpa, Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii, tradusă și în limba maghiară, Abolirea timpului buimac (co-autor Ioona Rauschan), Dalnic. Istorii nespuse din satul lui Doja, în coordonare cu Arpad Gazda, volum apărut în trei limbi, română, maghiară și engleză, Final la Cartea rataților. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Brîndușa Armanca a mai fost membră Societății Timișoara, AZIR/AEJ, ICA- International Communication Association, ECREA, MEDIAFORM etc.
Revista 22 și Grupul pentru Dialog Social își iau la revedere de la colega lor Brîndușa Armanca. Dumnezeu s-o aibă în pază.”
Andreea Pora (Revista 22)
„A plecat dintre noi Brîndușa Armanca, o bună prietenă și un om cum rar găsești. Generoasă, blândă și curajoasă, o voce puternică și demnă. O mare pierdere, nu-mi vine să cred că s-a dus. Dumnezeu să te aibă în pază, Brîndușa dragă.”
Emilia Șercan (PressOne)
„A plecat dintre noi jurnalista Brîndușa Armanca, o voce respectată și prețuită a profesiei noastre.
Brîndușa a fost unul dintre oamenii cei mai atașați de valorile democratice din câți am cunoscut, valori pe care le-a prețuit și apărat cu toată forța ei. Neîncetat. Neobosit.
Dispariția ei este o pierdere mare pentru noi toți. Transmit condoleanțele mele familiei, prietenilor și apropiaților!”
Vladimir Tismăneanu (politolog, profesor de științe politice)
„În acești 36 de ani am fost mereu de aceeași parte a baricadei. Ne-am împrietenit din prima clipă. Era o profesoară de presă și de spirit civic. A fost o exemplară jurnalistă politică și culturală. A creat o adevărată școală. Ar fi zeci de momente pe care le-aș putea evoca. Amintesc doar unul. Brîndușa Armanca era directoarea ICR Budapesta. Eram în capitala Ungariei pentru susținerea doctoratului lui Bogdan Cristian Iacob la CEU și pentru o prelegere la ICR despre Raportul Final. Am vorbit îndelung cu Brîndușa în acele zile. Întruchipa spiritul democratic și universalist al Timișoarei. Propunerea alegerii mele ca membru de onoare al Societății Timișoara în 2025 a venit de la Brîndușa Armanca și Vasile Popovici. Știu ce-ar fi gândit, simțit și spus în aceste momente sumbre. Ar fi zis, precum tinerii din decembrie 1989: “Noi de-aicea nu plecăm!” Nu plecăm, Brîndușa. Nu ne aplecăm. Nu negociem libertatea. Să te odihnești în pace, iubită prietenă, ne-ai ajutat să rămânem fideli Luminii.”
TVR Timișoara
„In memoriam Brîndușa Armanca
A plecat dintre noi Brîndușa Armanca, una dintre vocile puternice, lucide și recognoscibile ale jurnalismului timișorean și românesc. Jurnalistă atentă la faptele zilei și la ceea ce se ascunde în spatele lor, interesată de politică și de viața publică, dar niciodată indiferentă la oameni. A privit Timișoara cu luciditate și cu o curiozitate mereu în alertă, știind că orașul înseamnă o comunitate, o memorie și un spațiu al confruntării de idei.
Pentru generații de telespectatori, Brîndușa Armanca a însemnat TVR Timișoara, al cărui studio regional l-a condus și unde a realizat numeroase emisiuni și ediții speciale. A făcut jurnalism într-o perioadă în care presa românească își căuta, cu dificultate, libertatea. A știut să conducă echipa TVR Timișoara, să pună întrebări incomode, fără să transforme jurnalismul în show.
A fost profesor universitar, formând generații de jurnaliști și predând, între altele, etica jurnalistică și legislația presei. A fost și director al Institutului Cultural Român de la Budapesta, unde a reprezentat România într-un domeniu în care jurnalismul, cultura și diplomația se întâlnesc.
Brîndușa a continuat să rămână pe baricada presei, să scrie și să investigheze jurnalistic, deși ar fi putut, după o carieră îndelungată, să se retragă. Vocea și scrisul ei au rămas distincte, puternice și au spus lucrurilor pe nume.
Timișoara pierde un jurnalist de mare clasă și un om care a înțeles că presa nu trebuie doar să informeze, ci să vegheze asupra vieții publice.
Rămân cărțile, emisiunile, investigațiile și studenții pe care i-a format, întrebările pe care le-a pus și, mai ales, memoria unei femei care a refuzat să privească lumea de la distanță.
Colega și prietena noastră Brîndușa Armanca a fost mereu în mijlocul lucrurilor. Și acolo va rămâne și pe mai departe.”
Neculai Constantin Munteanu (Europa Liberă)
„A MURIT BRÎNDUȘA ARMANCA (27.10.1954 – 28.08.2026)
O timișoreancă bravă. Ca toți timișorenii bravi.”
Ioana Avădani (președintele Centrului pentru Jurnalism Independemt)
„A plecat de lângă noi Brîndușa Armanca, o jurnalistă aprigă și neînfricată, cu curajul propriilor opinii și care nu se ferea să spună lucrurilor pe nume. Mereu elegantă (ah, rochiile sale unice, robe-manteau), mereu stilată, dar mereu gata de luptă pentru o idee, un. principiu, un om nedreptățit. Nu întotdeauna comodă, niciodată conciliantă de dragul unei amabilități iluzorii, chiar și discuțiile în contradictoriu erau o plăcere și o oportunitate de învățare.
Un om alături de care, în ultimii peste 25 de ani, am lucrat și ne-am bucurat de privilegiul unei prese libere.”
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței
„Brîndușa Armanca
(1954-2026)
Cu profundă tristețe ne luăm rămas-bun de la jurnalista Brîndușa Armanca, prietenă și colaboratoare a Memorialului Sighet.
Dumnezeu să o odihnească şi să o răsplătească!
Prietenii de la Fundaţia Academia Civică – Memorialul Sighet”
Vasile Popovici (critic și istoric literar, profesor Universitatea de Vest)
„O soră a mea, om drept și bun, cu simțul justiției și al binelui public, a murit, Brindusa Armanca. Suntem mai puțini.”
Melania Cincea (publicația Puterea a cincea)
„S-a stins azi, după o perioadă lungă și grea în ATI, jurnalista Brîndușa Armanca, fost director al ICR Budapesta.
E tare, tare greu să vorbești la trecut despre un om, până mai ieri, atât plin de vitalitate… Îmi va rămâne în amintire senină, empatică, plină de energie, tenace, curajoasă și luptătoare.
Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină!”
Laurențiu Ștefănescu (președintele Federației Inițiativa Timișoara)
„A murit Brîndușa Armanca!
A fost una dintre cele mai puternice voci ale societății civile timișorene din ultimele decenii. O doamnă puternică și mereu activă, un spirit lucid care a apărat întotdeauna libertatea, demnitatea și adevărul.
A fost unul dintre liderii mișcării civice din Timișoara, dintre aceia care nu se frâng.
Pentru mine, este o pierdere pe care o simt puternic. A fost unul dintre sfătuitorii noștri și unul dintre oamenii la care ne-am raportat mereu.
Dumnezeu s-o treacă în paza Lui!”
Mihai Maci (lector la Universitatea din Oradea)
„Bucuria revederii, o clipă de adevărată atenție, un cuvânt bine cântărit, un zâmbet – ironic, ușor amar și-ntotdeauna afectuos
Brîndușa Armanca (1954 – 2026)”
Silvia Tăbușcă (lector la Universitatea Româno-Americană)
„Astăzi am aflat cu profundă tristețe despre plecarea dintre noi a minunatului om, Brindușa Armanca, un jurnalist excepțional și un adevărat promotor al democrației și al valorilor care dau sens unei societăți libere.
Am avut privilegiul de a lucra alături de ea și păstrez cu recunoștință această experiență. A fost o voce puternică și necesară a democrației românești, dar dincolo de realizările sale profesionale, pentru cei care au cunoscut-o și au lucrat cu ea rămâne omul: inteligent, exigent, generos și profund atașat valorilor în care credea.
Drum lin! Ați lăsat în urmă oameni care sunt astăzi mai buni si mai responsabili pentru că v-au întâlnit.
Sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care au iubit-o și au prețuit-o.
Mai jos, una dintre ultimele sale analize… Excepțională!”
Muzeul Presei „Sever Bocu”
„S-a stins Brîndușa Armanca, jurnalistă apropiată de Petre Stoica și Muzeul Presei. Imaginea alăturată este din anul 2019, când doamna Armanca se afla la Jimbolia în cadrul unui eveniment ce avea ca temă combaterea știrilor false.”
Cristian Pantazi (G4Media)
„Brîndușa Armanca a fost o ziaristă care a urmărit mereu adevărul și interesul public. Un model în profesie, dar și un om de cultură.
Dumnezeu să o odihnească!”
(FOTO: Inquam Photos / Virgil Simonescu)



