Dominic Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar / Rămân timişorean / Voi lupta alături de mii şi mii de români care nu acceptă ca ţara să se predea PSD

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele Nicuşor Dan, îi va înceta mandatul de edil în 30 de zile şi a anunţat că echipa sa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei, de la sfârşitul lunii septembrie, informează Agerpres.

„Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea ANI, cu tot cu amendamentul anti-Timişoara introdus de PSD şi AUR. Asta înseamnă că în 30 zile, îmi va înceta mandatul de primar al Timişoarei. 52.000 voturi ale timişorenilor, anulate, scuipate. Am primit deja două sancţiuni rămase definitive în instanţă pentru o semnătură dată pe o copie a unui document perfect legal făcut în întregime de fostul primar, în a doua zi din primul mandat, acum şase ani. Acum voi primi o a treia sancţiune, una nou inventată, încetarea mandatului, pentru ceva ce aceeaşi lege nouă nu mai consideră o faptă sancţionabilă”, arată Dominic Fritz, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

El afirmă că sunt foarte vizibile „abuzul grosolan, răzbunarea politică şi încălcarea Constituţiei”, în această speţă şi că „statul de drept în România nu mai există”.

„Nicio contorsiune a majorităţii PSD la Curtea Constituţională nu poate ascunde adevărul: statul de drept în România nu mai există. PSD este un partid care nu mai are nicio şansă să câştige lupta democratică, aşa că foloseşte instrumentele dictatorilor pentru a-şi păstra puterea. Împreună cu aliaţii lor din justiţie şi instituţii precum ANI, toţi aliniaţi în spatele unui singur obiectiv: să poată prăda nestingheriţi resursele României. Să ia banii din taxele voastre şi să-i bage în cutiile lor de pantofi”, punctează Fritz.

Preşedintele USR acuză PSD de lipsă de democraţie, iar pentru aceasta, social-democraţii au nevoie să distrugă încrederea oamenilor în alternativa democratică pe care USR şi el le-a oferit-o.

Citește și: Președintele Nicușor Dan a promulgat Legea ANI: Îmi mențin argumentele din sesizarea de neconstituționalitate

„Pentru asta au nevoie să distrugă nu un om, că nu e despre mine aici. Pentru asta au nevoie să distrugă încrederea voastră că se poate altfel. USR e ţinta lor pentru că USR a livrat. De ce au votat moţiune după moţiune împotriva miniştrilor USR? De ce mobilizează întreaga maşinărie mafiotă a sistemului pentru a scăpa de primarul Timişoarei? Pentru că cel mai mare pericol pentru ei este să vadă cetăţenii că da, un politician poate să schimbe lucrurile în bine, poate să aibă rezultate, aşa cum eu cu echipa mea am transformat Timişoara”, explică Dominic Fritz.

Primarul în funcţie al Timişoarei susţine că succesul USR este „spaima PSD” şi de aceea social-democraţii să scape de progresişti cu orice preţ, iar acum se pregătesc de guvernare.

„Ne aşteaptă vremuri grele. Dar cu cât mai grele sunt vremurile, cu atât mai mare trebuie să fie îndârjirea noastră. Vă rog să mă credeţi: sunt mai hotărât ca niciodată să continui lupta cu caracatiţa care ne fură banii şi speranţa. Votul dat de timişoreni în 2024, pentru un mandat de patru ani, mă obligă în continuare. Echipa mea de viceprimari va prelua interimar conducerea primăriei, de la sfârşitul lui septembrie. Eu rămân timişorean. Rămân şi preşedintele USR şi voi lupta alături de mii şi mii de români care nu acceptă ca ţara să se predea PSD. Nu vor scăpa nici de mine, nici de voi. Pentru asta vă mulţumesc. Ei au dreptul pervertit de partea lor. Noi avem dreptatea de partea noastră. Şi împreună, mergem înainte. Şi vom câştiga”, transmite Dominic Fritz.

(FOTO: INQUAM PHOTOS / Virgil Simonescu)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Boom-ul AI stimulează vânzările Nvidia

Nvidia a făcut creșterea extraordinară a business-ului său să...

Zilele Culturii Iudaice, la Oradea. Teatru, muzică, tradiţii și tururi dedicate patrimoniului evreiesc al oraşului

Comunitatea Evreilor din Oradea organizează, în perioada 4-6 septembrie,...