În premieră, pe 27 august, la Ateneul Român, în cadrul Concursului Internațional „George Enescu”, am avut parte de un concert dedicat finalei secțiunii de compoziție, cu un program, se subînțelege, de muzică simfonică contemporană, lucrări compuse de patru dintre membrii juriului acestei secțiuni.
Pe scenă s-a aflat, din nou, Orchestra Națională Radio, la fel ca la concertul de deschidere, având la pupitru pe nimeni alta decât celebra dirijoare Marin Alsop. Un cadou mai mare nici că exista pentru melomani. Cariera sa a marcat multe deschideri de drumuri și contribuții reale în schimbarea opticii prin care femeile sunt văzute în lumea muzicală de astăzi. Susținătoare de noi cariere prin bursele acordate, iar dacă acest concurs avea nevoie să personifice excelența, promovată ca slogan în actuala ediție, Marin Alsop este acel model, de fapt, este excelența în persoană. Sonoritățile simfonice contemporane au fost baza programului, Marin Alsop fiind o promotoare a muzicii noi. Cu alte cuvinte, organizatorii nu numai predică, ci și fac să se întâmple.
Cei prezenți la Masterclass-ul de dirijat organizat de maestrul Cristian Măcelaru au avut parte de o surpriză extraordinară. Au fost vizitați și au beneficiat de îndrumarea generoasei Marin Alsop. Cred că nu vor uita prea curând.
Zygmunt Krauze: Concertul pentru pian nr. 3, Fragments of Memory
Prolificul Zygmunt Krauze, aseară în dublă ipostază, compozitor și solist, a marcat peisajul muzical contemporan în multe feluri. A reconsiderat rolul unor instrumente, compozițiile sale au devenit adevărate voci în peisajul muzical și social, a înțeles că orice dialog trebuie să rămână deschis.
În concertul prezentat, Zygmunt Krauze nu doar interpretează ci și rostește narațiunea-„Acum”, „Întotdeauna”, „Siguranță”…. Așa cum sugerează chiar titlul, compoziția parcurge momente din viața compozitorului și felul în care acestea au reverberat cu sentimentele sale și i-au marcat personalitatea. Această combinație te trimite cu gândul la literatură, la nenumăratele romane și piese de teatru cu povestitori de ”Fragmente de memorie”, îmi vine rapid în minte numele lui Tom Wingfield din Menajeria de sticlă de Tennessee Williams și pentru că ce am auzit se potrivea dramatic cu o posibilă coloană sonoră pentru o montare.
Muzica este frământată, fragmentată cu pasaje care adună stări de liniște, frică, încredere, luptă, speranță.
Sarah Kirkland Snider Forward Into Light
Compoziția e inspirată de reprezentantele mișcării pentru dreptul la vot al femeilor din Statele Unite. De unde și titlul foarte sugestiv al lucrării preluat din Imnul sufragetelor din 1910. Dar și mai sugestivă e muzica.
O introducere cu multă reverberație prin combinarea harpei cu percuția și o orchestrație dinamică, în care partidele de coarde-vocile – susțin osatura compoziției a cărei mesaj este speranța. Trompetele funcționează ca niște semafoare ale istoriei care te conduc spre ideea că nimic nu se termină, mergem, luptăm mai departe.
Optimismul din titlu se reflectă și pe parcursul lucrării, opusul are o melodicitate specială, șampanizată, te molipsește cu gânduri pozitive.
Steven Mackey Ocean urban
Steven Mackey are înfățișarea unui rocker. A descoperit muzica, ca noi toți, respectiv, blues-rockul, după care muzica l-a descoperit pe el. E un tipar formativ de muzicieni, compozitori, întâlnit din ce în ce mai des. Intrați în muzică prin instrumente populare, precum chitara, dar continuând cu pregătire academică. Dintr-o generație mai recentă, aș putea numi un alt nume de marcă, Jonny Greenwood de la Radiohead.
Chitarist, dar și schior de performanță. Două lucruri care îți eliberează gândirea și mișcarea. Era de presupus că, după ce a descoperit muzica simfonică, aceasta va purta aceste caracteristici. Compoziția este complet descătușată, antigravitațională, eliberează imaginația. Stilistic o putem încadra într-un așa zis gen neoromantic (clasificările aparțin întotdeauna muzicologilor). Am remarcat ușurința trecerilor atmosferice ale sonorităților și bogăția coloristică cu care redă cele două lumi. Am asistat și la un amestec ideal de genuri care poate deveni perfect când vine de la cineva care le-a practicat. Ingenioasă și incitantă prezentarea celor două lumi, de la plutire la mecanicizarea, robotizarea pământească, cei doi poli antagonici. Într-un loc trăim forțat, de celălalt nu ne bucurăm.
Doina Rotaru Clocks III pentru orchestră
Așa cum sugerează chiar titlul, vorbim de o compoziție cu mai multe cicluri în care se explorează mecanicitatea, dar și poezia scurgerii timpului. Percepția timpului. Petrecerea timpului. Nu e greu de ghicit că sonoritatea se bazează pe acel amestec spațial de zgomote și melodie care evocă temporalitatea în toate dimensiunile sale și care, spre final, te duc spre un Clockwork Bolero încheiat în forță.
Cine îmi urmărește cronicile știe că sunt fanul necondiționat al muzicii noi. Așa că, dacă se simte puțină subiectivitate, nu e vina mea, e vina muzicii.
ONR, acum și cu un palier extins de percuție, cam normă pentru stilul contemporan, sub bagheta maestrei Marin Alsop, s-a prezentat exemplar. Și, dacă la primul concert am avut câteva amăgiri, ieri, orchestra a sunat frumos, clar, a avut nerv, strălucire, spectrele cromatice au interferat între toate partidele.
Normal, percuția și-a avut partea leului, și pentru că e partea exotică pe care n-o întâlnești în concertele de repertoriu, dar au mers superb și alămurile, și lemnele. Frumos și jocul partidelor de coarde, cu o mențiune pentru harpă care a eterizat atmosfera.
Încă nu s-a afișat programul stagiunii 2026/27 pentru Orchestrele Radio (Națională și de Cameră), dar recomand să nu le pierdeți din ochi.
Mai mult, Orchestra de Cameră Radio va fi prezentă în semifinalele competițiilor ca orchestră acompaniatoare. Amănunte aici.
Urmează momente extraordinare în perioada următoare. Evident pe primul plan e competiția, dar sunt și recitaluri pe care nu le poți rata decât dacă nu ești în localitate.
Și, în general, noile experiențe nu se ratează, din principiu.
(Foto deschidere: Marin Alsop. Credit foto: Festival Enescu / Andrada Pavel)
