2 proiecte pilot în Bihor: biblioteci școlare pentru public și un centru de orientare în carieră pentru elevi

Data:

Bihorul ar putea să fie „cobai” pentru două inițiative educaționale cu impact pentru elevi, dar și părinții lor.

La finalul vizitei făcute vineri la Oradea, ministra Educației, Ligia Deca, a declarat că a discutat cu liderii autorităților locale, mai precis cu președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, cu primarul Oradiei Florin Birta și cu inspectorul școlar județean Horea Abrudan, despre două proiecte pilot care ar putea fi experimentate în Bihor: crearea unui centru de orientare în carieră pentru elevii de gimnaziu și deschiderea bibliotecilor școlare pentru publicul larg.

Ca în Austria

„Un prim astfel de proiect, care poate deveni un proiect pilot la nivel național, este cel care vizează un centru județean de evaluare și de orientare în ceea ce privește parcursul educațional.

Practic, să poată fi evaluați elevii la finalul clasei a VIII-a, pentru ca ei să fie corect îndrumați pe ruta de liceu care li se potrivește.

Există în legea învățământului preuniversitar deja o prevedere care vizează o recomandare vizavi de orientarea școlară la finalul clasei a opta și cred că, văzând deschiderea și demersurile deja întreprinse la nivelul județului Bihor, am putea să pilotăm acest instrument la Oradea în viitorul imediat și să constituim un grup de lucru care să se aplice asupra acestui subiect, pentru ca în toamna de anul viitor să-l vedem deja funcțional”, a declarat Ligia Deca.

Citește și: Remus Pricopie, rectorul SNSPA: „Moscova este ṣi în Franța!”

Prezent și el la conferința de presă, Bolojan a confirmat angajamentul verbal și a spus că acest centru ar urma să funcționeze în campusul dual din Oradea, pe care Deca l-a vizitat vineri dimineață și unde Ministerul Educației investește peste 19 milioane de euro, prin PNRR.

„Încercăm să preluăm o idee din Austria, așa funcționează în fiecare land Austria și a dat rezultate”, a spus Bolojan, referindu-se la centrul de orientare.

Despre deschiderea bibliotecilor școlare către comunități, ministra Deca a declarat că asta ar putea stimula cititul, mai ales în localitățile care nu au biblioteci publice.

Continuare în Bihoreanul!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: ebihoreanul.ro)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related