DrugTest-ul, la Brăila: peste 50% din rezultatele POZITIVE au picat la IML

Data:

spot_img

De la începutul acestui an și până în prezent, polițiștii brăileni au testat, cu cele două aparate DrugTest din dotare, nu mai puțin de 563 de conducători auto. Doar 99 de teste au avut rezultate pozitive, care au indicat consumul de substanțe interzise, însă 53 dintre acestea au fost infirmate de analizele toxicologice.

Sunt date oficiale, prezentate chiar de către comisarul-șef Virgiliu-Bogdan Zotoi (foto), șeful Serviciului Rutier, care, în cadrul unei conferințe de presă, a fost întrebat de jurnaliști despre situația așa-numitelor rezultate „fals-pozitive” la DrugTest pentru care șoferii rămân, totuși, fără permis.

Dintre cele 99 de rezultate pozitive de la DrugTest – constatate de la 1 ianuarie 2023 și până azi, mai mult de jumătate (53) au picat la Institutul de Medicină Legală Iași, – după cum am menționat anterior, în timp ce doar 7 au fost confirmate și de analize, iar restul încă nu au primit verdictul final.

La Brăila, unul dintre cele mai cunoscute cazuri de rezultat „fals-pozitiv” la DrugTest este cel al unui șofer de autobuz de la „Braicar”, care a fost testat în timpul serviciului, în octombrie 2022, rezultatul indicând consumul a trei substanțe interzise.

Citește și: Aktual24 | Nimeni nu a dorit să se pozeze cu Orban la summitul UE. Premierul Ungariei a privit nervos de la distanță

Explicațiile șefului Serviciului Rutier

La sfârșitul lunii august, o ordonanță de guvern a remediat o problemă care apărea în situațiile rezultatelor DrugTest pozitive infirmate de IML, respectiv faptul că șoferul rămânea fără permis până în momentul în care dosarul penal era închis oficial prin clasare.

Practic, deși analizele toxicologice ajungeau azi la Brăila, permisul se restituia abia când procurorul semna ordonanța de clasare.

Comisarul-șef Zotoi a vorbit despre această modificare legislativă care le dă posibilitatea polițiștilor să restituie permisul de conducere atunci când IML infirmă rezultatul pozitiv de la DrugTest.

Continuare în De Brăila!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă colaj foto: debraila.ro)

spot_imgspot_img
De Brăila
De Brăila
Înființat în 2016, site-ul de știri debrăila.ro are, pe Facebook, peste 69.000 de urmăritori. Publicația online este cunoscută pentru numeroasele subiecte preluate de presa centrală, care vizează, în mod special, politica, administrația, crima organizată și justiția.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Două noi destinaţii spre țări din Europa de pe Aeroportul Craiova | Reporter24

Revenirea celei de-a doua aeronave Wizzair la baza din...

Provocarea Superman Challenge pe TikTok a făcut zeci de victime la Iași | Ziarul de Iași

Noi victime făcute de provocarea Superman Challenge. 21 de...

Spitalul Județean din Botoșani, aproape de colaps financiar | Monitorul de Botoșani

Spitalul Județean din Botoșani se află într-o situație extrem...