Instanța supremă, prin judecătoarele Adina Adriana Radu și Adriana Ispas, a eliminat interceptările telefonice din dosarul patronului Realitatea Tv, Maricel Păcuraru, interceptări din dosarul „Loteria”, caz trimis în judecată în urmă cu 10 ani. Prejudicul stabilit de DNA este de 5 milioane de euro.
Într-o contestație care are ca obiect „sesizare privind verificarea legalităţii”, cele două judecătoare au repus pe rol contestația și au aprobat cererea lui Păcuraru de eliminare a interceptărilor efectuate pe mandat de siguranță națională de procurorii DNA. „Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Păcuraru Maricel şi S.C. Global Network System S.R.L. împotriva încheierii nr. 11 din data de 20 ianuarie 2026, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 47691/3/2015. Desfiinţează încheierea contestată şi rejudecând: Admite sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală prin încheierea din data de 11 septembrie 2025, pronunţată în dosarul nr. 47691/3/2015. Constată nelegalitatea interceptărilor şi înregistrărilor comunicaţiilor electronice autorizate prin încheierile judecătorului din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au stat la baza emiterii mandatelor de securitate naţională: mandatul nr. 005168/21.09.2010, mandatul nr. 004716/09.08.2011, mandatul nr. 007040/09.11.2011, mandatul nr. 002944/07.05.2012, mandatul nr. 001480/29.01.2013, mandatul nr. 003416/26.04.2013, două mandate cu nr. 00808/07.02.2012, mandatul nr. 007742/06.12.2011, mandatul nr. 004900/02.08.2012 şi două mandate cu nr. 005566/13.09.2011, precum şi a notelor de redare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor electronice efectuate în baza acestor mandate.

Dispune comunicarea de îndată a încheierii completului de judecată din cadrul Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, care a dispus sesizarea. . Definitivă”, se arată în decizia celor două judecătoare.
Cereri aberante și aprobate
Practic, Radu și Ispas au anulat mandatele de securitate națională emise de alți judecători ai instanței supreme în urmă cu 15-16 ani. Odată anulate mandatele, au fost anulate interceptările și trascrierile acestora.
Pe 11 septembrie 2025, după un deceniu de judecată, Tribunalul București a întrebat ÎCCJ dacă mandatele de interceptare au fost emise legal și dacă interceptările telefonice efectuate în baza lor mai sunt legale, iar ÎCCJ a zis că nu.
Dosarul de la Tribunal a avut până acum 90 de termene, fără a se pronunța o soluție pe fond.
Maricel Păcuraru și alți inculpați au fost trimiși în judecată de DNA în decembrie 2015 pentru fraudarea Loteriei cu peste 5 milioane de euro. Faptele sunt prescrise, dar miza acestui caz e recuperarea prejudiciului.



