Expoziţie unicat în România la Muzeul Național de Artă din Timișoara – „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi”

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Muzeul Naţional de Artă Timişoara (MNArT) a vernisat, vineri, o expoziţie unicat în România denumită „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până azi”, ea fiind dedicată unor valoroase opere de artă care au dispărut sau au avut de suferit în mari dezastre.

Aceasta poartă vizitatorii într-o călătorie narativă unică, ghidată de vocea unui personaj virtual inspirat de o inscripţie arheologică de pe un altar comemorativ care atestă prezenţa în Dacia a unui supravieţuitor al erupţiei Vezuviului.

„Conceptul expoziţiei, unică în România prin amploare şi piesele expuse, unele în premieră, este legat de fragilitate. Am discutat despre ideea de cataclism natural, pe de-o parte, care creează un precedent, dar acest cataclism natural este dublat, complementat de cataclismul antropic, care poate fi combătut prin cultură, rezilienţă şi înţelegere în profunzime a ceea ce se află, dincolo de suprafaţă, în scoarţa acesteia. Totul porneşte de la Pompeii, oraşul pierdut după erupţia vulcanului Vezuviu, de la Grand Tour până astăzi, într-o viziune curatorială de excepţie, pe simezele MNArT putând fi admirate peste 100 de piese, de la fresce, picturi, sculpturi, grafică şi obiecte, artefacte rare din marile muzee italiene”, a spus directorul MNArT, Filip Petcu, curatorul expoziţiei, citat de Agerpres.

Citește și: Opera&Balet: Batman și Royal Tenenbaum!

Proiectul, unul de anvergură internaţională, va aduce în faţa publicului fragmente de istorie, martori ai unui oraş dispărut brusc în anul 79, dar care continuă să fascineze lumea întreagă. Este o ocazie rară de a pătrunde pas cu pas în atmosfera unui oraş roman încremenit în timp, dar readus la viaţă prin artă şi istorie.

„Este un eveniment care confirmă o dată în plus că MNArT este un reper prin capacitatea de a atrage an de an expoziţii extraordinare, care pun judeţul nostru pe harta marilor expoziţii din Europa şi nu numai. Mă bucur că am reuşit, chiar şi în această perioadă cu constrângeri financiare, să finanţăm un astfel de obiectiv, la nivelul Consiliului Judeţean Timiş, prin Muzeul Naţional de Artă, pentru că este extrem de important ca, în afară de drumuri, spitale şi educaţie, să investim şi în cultură, în artă”, a punctat preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis.

La Palatul Baroc, publicul va putea admira peste 100 de piese de patrimoniu – fresce, picturi, sculpturi, grafică, fotografie şi artefacte rare – provenite din mari muzee ale Italiei, precum: Museo Archeologico Nazionale di Napoli; Certosa e Museo di San Martino – Napoli; Museo Nazionale della Ceramica Duca di Martina in Villa Floridiana – Napoli, Galleria Nazionale d’Arte Moderna e Contemporanea – Roma; Museo e Real Bosco di Capodimonte – Napoli; Galleria Lia Rumma Milano – Napoli, Museo Nazionale di Castel Sant’Angelo – Roma.

Citește și: Filarmonica George Enescu ia atitudine împotriva violenței asupra femeii și a indiferenței față de această problemă

Curatoriatul ştiinţific este asigurat de profesorul Massimo Osanna, Directorul General al Muzeelor din Italia, alături de curatorul general, Filip A. Petcu, managerul Muzeului Naţional de Artă Timişoara. Proiectul beneficiază de sprijinul Preşedinţiei Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor din Parlamentul Italiei şi al Ambasadei României în Republica Italiană.

Totodată, expoziţia anticipează programul strategic „Anul Cultural România-Italia 2026” care va debuta la 1 decembrie, la Roma, şi marchează un nou capitol în dialogul cultural dintre cele două ţări.

Expoziţia „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” va fi deschisă între 28 noiembrie 2025 şi 29 martie 2026.

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Muzeul Național de Artă Timișoara / Facebook)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Coincidențele din Armată și jocul pentru Rusia

Rusia are motive să jubileze privind cum Armata României...

BERD schimbă abordarea investițiilor: reformele în guvernanță devin criteriu central pentru finanțări până în 2030

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) introduce o...

Darius Vâlcov, eliberat condiţionat din penitenciar. Avea de executat o pedeapsă de cinci ani

Tribunalul Vrancea a admis, miercuri, contestaţia formulată de fostul...