Festivalul Medieval Oradea | Crișana

Data:

spot_img

Festivalul Medieval Oradea revine în acest an. Noua ediție a evenimentului va avea loc în perioada 5-7 iulie.

O nouă ediție, mai eroică, mai spectaculoasă, mai epică, peste 600 sute de cavaleri, luptători și personaje medievale din nouă țări, turniruri călare cu lance balsa, competiții internaționale, spectacole cu foc, concerte live, meșteșuguri și tradiții, jonglerii cu foc, într-o ediție mai dinamică și mai antrenantă ca niciodată.

În premieră, anul acesta, Festivalul va găzdui Campionatul Internațional de „TAP-Fight”, etapa din România.

Citește și: 5 întrebări pentru candidații la președinția USR. Elena Lasconi: Auditul membrilor este imperativ

14 cavaleri din Canada, Norvegia, Franța și Slovacia

TAP-fight este un sport de contact cu bază istorică, în cadrul căruia se folosesc arme, echipamente, armuri și unelte din diferite perioade istorice, cu scopul de a lovi o suprafață de contact a adversarului.

Înscrierile pentru campionat sunt deja deschise pe internet.

Tot ca și noutate, la Festivalul Medieval Oradea se vor desfășura anul acesta turniruri cu lance balsa, care presupun participarea un număr mai mare de competitori și un tip de lance specială, exclusivistă, proiectată să crape la impact.

Această competiție aduce la Oradea 14 cavaleri din Canada, Norvegia, Franța, Slovacia și, în premieră, din România.

Ceremonia de deschidere va include parada coifurilor și a cavalerilor

Așa cum ne-am obișnuit, spectaculoasele armuri medievale, cântărind în jur de 40 de kilograme, vor fi purtate de către concurenți în timpul turnirurilor.

Citește și: 5 întrebări pentru candidații la președinția USR. Cristian Seidler: Este nevoie de restabilirea unor mecanisme democratice interne

Caii, antrenați special pentru aceste confruntări, vor fi partenerii de nădejde ai cavalerilor, iar lăncile balsa vor juca un rol decisiv în impresionantele dueluri.

Festivalul Medieval Oradea va fi deschis oficial în data de 4 iulie, într-o manieră grandioasă, cu o ceremonie care include parada coifurilor și a cavalerilor, paradă de modă, muzică medievală și spectacol cu spadasini.

Continuarea în Crișana

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: FACEBOOK / Medieval Festival Oradea / Cetatea Oradea)

spot_imgspot_img
Crișana
Crișanahttps://www.crisana.ro/
Crișana este cea mai veche publicație de limba română din această parte a țării, cu o apariție neîntreruptă din 1945 și până în prezent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Primăria Iași ignoră neregulile ansamblului Copou Garden Residence | Ziarul de Iași

Primăria Iași rămâne indiferentă în fața numeroaselor reclamații privind...

Alina Cojocaru în „Dama cu camelii”, darul din visele oricărui baletoman

Deși nu are origini milaneze, cea care l-a adus...

DIICOT a extins urmărirea penală în dosarul licitației pentru Stadionul Extensiv | Știri Craiova

DIICOT Craiova a dispus extinderea urmăririi și a acțiunii...