Filaj, camere de hotel cu microfoane şi maşini „capcană” – dosarele Securităţii despre presa occidentală

Arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) scot la iveală amploarea aparatului de supraveghere pus în mişcare de regimul comunist pentru monitorizarea jurnaliştilor străini aflaţi în vizită oficială în România.

Potrivit documentelor citate de instituţie, corespondenţii presei internaţionale erau însoţiţi permanent de persoane de încredere ale regimului şi urmau un program strict, cu interacţiuni limitate cu populaţia — motiv pentru care unii dintre ei preferau să intre în ţară cu viză turistică, pentru a scăpa de supraveghere.

Cei mai mulţi dintre interlocutorii oficiali ai jurnaliştilor erau, de fapt, colaboratori ai Securităţii, iar deplasările le erau urmărite prin filaj, în timp ce discuţiile le erau înregistrate cu tehnică operativă (TO) ascunsă în telefoane, camere de hotel şi chiar în maşinile închiriate prin Oficiul Naţional de Turism.

Citește și: Motivul demiterii șefilor ONPCSB: raportul de control arată cum era prelucrată deficitar informația din bazele de date

Acțiuni periculoase

Un ordin strict secret al Ministerului de Interne, semnat în decembrie 1985 şi aprobat de generalul-colonel Iulian Vlad, arată că fusese înfiinţată o grupă operativă centrală, formată din ofiţeri ai direcţiilor de contraspionaj, informaţii interne şi ai Serviciului independent „D”, cu scopul declarat de a preveni acţiuni ale jurnaliştilor străini considerate periculoase pentru „securitatea statului” şi „prestigiul internaţional” al ţării.

Documentele arată metodele concrete folosite. Vorbim de percheziţii secrete la frontieră, cu voalarea filmelor foto şi demagnetizarea înregistrărilor considerate „denigratoare”, filaj şi reţele de informatori pentru urmărirea deplasărilor unor ziarişti francezi veniţi, de exemplu, la un meci de handbal la Buzău, dar și cazarea în camere de hotel dotate cu microfoane.

O notă din 1983 semnalează chiar cazul unei jurnaliste de la Radio France Internaţional care a refuzat succesiv patru-cinci camere, reuşind astfel să evite una „pregătită” de Securitate şi închirierea de autoturisme — precum o Dacia 1300 — echipate cu microfoane, urmate discret de o a doua maşină pentru recepţionarea convorbirilor.

Când aceste măsuri de supraveghere şi influenţare „pozitivă” eşuau, iar jurnalistul respectiv continua să publice materiale considerate ostile regimului, autorităţile recurgeau la ultima soluţie: interzicerea viitoare a intrării în ţară.