Fonduri de peste 7,4 milioane de euro pentru restaurare la Sarmizegetusa Regia şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Data:

Siturile Sarmizegetusa Regia şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa vor beneficia de fonduri în valoare de peste 7,4 milioane de euro, pentru restaurarea și punerea în valoare a acestor monumente istorice.

Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a depus trei proiecte pentru cele două situri antice prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar contractele de finanţare au fost semnate miercuri, la sediul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

“Aceste noi proiecte, pentru care am obținut fonduri prin PNRR, vin în completarea celor aflate deja în derulare și prin care cele două situri arheologice vor căpăta o mai mare vizibilitate, iar vestigiile pe care le dețin vor fi restaurate și înfățișate publicului într-o manieră nouă, profesionistă, adaptată cerințelor viitorului. (…) Județul Hunedoara este unul dintre cele mai bogate în monumente de mare însemnătate, în peisaje naturale și obiective culturale. Tocmai de aceea, am dorit să fructificăm orice oportunitate de a atrage fonduri pentru mai buna lor conservare, restaurare și punere în valoare”, a declarat președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Unul dintre proiecte prevede resaturarea Terasei a X-a de la Sarmizegetusa Regia, din Zona Sacră. Celelalte două vizează intervenții în situl Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Aici va fi restaurată intrarea în Forul lui Traian, va fi amenajat și punctul de acces în sit, unde va funcționa noul muzeu al sitului, un lapidariu, un punct de informare, și vor exista spații de primire, săli multifuncționale pentru activități, proiecții sau expoziții temporare.

Citește și: SONDAJ | De ce nu mai ies românii în stradă, pentru justiție

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(SURSA FOTO: Administrația Sarmizegetusa Regia)

spot_imgspot_img
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai este jurnalist, redactor-șef al publicației Hunedoara mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Autobuzele din Cluj-Napoca, dotate cu suporți pentru biciclete

Clujenii pot utiliza, începând de miercuri, suporții de biciclete...

Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza

Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost...

A început deszăpezirea Transfăgărăşanului. Drumul va fi deschis mai repede în acest an | VIDEO

A început deszăpezirea Transfăgărăşanului, drum care este posibil să...