Fostul campion mondial de box și campion național de raliu Mihai Leu a murit la vârsta de 57 de ani

Data:

Fostul campion mondial de box Mihai Leu a murit marți seara la vârsta de 57 de ani. Anunțul a fost postat pe contul de Facebook al sportivului.

„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune. Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat. Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic”, se precizează în anunț.

Mihai Leu se afla internat, în stare gravă, la Institutul Clinic Fundeni.

Campion mondial de box și campion național de raliu

Mihai Leu s-a născut la Hunedoara, în data de 13 februarie 1968. Și-a început cariera la clubul Constructorul, iar apoi a trecut la Metalul Hunedoara. A fost patru ani la rând campion național la juniori, fiind transferat la Dinamo și apoi la Steaua București. În 1987 a devenit campion mondial la juniori la Havana, în Cuba. În toamna anului 1987 a participat la Balcaniada de la Patras, în Grecia, și a decis să nu se mai întoarcă în România.

A fost scos din Grecia în lada din cabina unui TIR și după un drum de 36 de ore a reușit să ajungă în Franța, iar mai apoi în Germania. A fost condamnat în lipsă la șapte ani de închisoare, pedeapsa fiind atât de mare pentru că era legitimat la un club militar, după 1989 a fost absolvit de această condamnare nedreaptă. În 1988 a devenit vicecampion național la Germaniei, pentru ca un an mai târziu să câștige titlul de campion. În 1993 a cucerit titlul Intercontinental al Germaniei, iar doi ani mai târziu pe cel Intercontinental WBO. La amatori, a boxat în 200 de meciuri și a câștigat 190.

Marea performanță a venit în anul 1997, Mihai Leu devenind primul pugilist român care a câștigat două titluri mondiale la box profesionist, versiunea World Box Organization. În 22 februarie 1997 a devenit pentru prima oară campion mondial la categoria semimijlocie, învingându-l pe Santiago Samaniego din Panama. Și-a apărat centura mondială în data de 20 septembrie 1997 împotriva irlandezului Michael Carruth. O accidentare a pus capăt unei cariere impresionante în boxul profesionist, Mihai Leu având 28 de victorii din tot atâtea meciuri disputate. Pentru meritele sale deosebite, el a devenit în același an cetățean de onoare al municipiului Hunedoara, orașul său natal. De altfel, Mihai Leu a candidat pentru postul de primar al Hunedoarei în anul 2008, încheind cursa pe locul al treilea. A fost consilier local și administrator public al orașului.

Mihai Leu nu a renunțat la sport, iar în anul 2003 a devenit campion național la raliuri, iar trei ani la rând a fost campion național la competițiile de viteză în coastă.

Mihai Leu era căsătorit de 33 de ani cu Anna, iar cei doi au împreună un fiu, Marco. (Sursa informațiilor biografice: Primăria Hunedoara).

Citește și: Surse | Pensionări fictive pentru păstrarea privilegiilor celei de a 3-a puteri în stat

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Primăria Hunedoara / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related