Fostul poliţist Cristian Cioacă iese din închisoare

Data:

Fostul poliţist Cristian Cioacă va fi eliberat condiţionat din penitenciar, marţi, după ce a executat nouă ani din pedeapsa de 15 ani şi opt luni, primită pentru că şi-a ucis soţia, pe Elodia Ghinescu, dată dispărută în anul 2007. Trupul Elodiei nu a fost găsit nici până în prezent.

Marţi, Tribunalul Argeş a admis contestaţia lui Cioacă, formulată împotriva deciziei Judecătoriei Piteşti de a-i respinge cerere de eliberare condiţionată.

„Admite contestaţia formulată de contestatorul (…): Admite propunerea formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni şi dispune liberarea condiţionată a condamnatului C.C.C. de sub puterea mandatului nr. 1631/2016 emis de Judecătoria Piteşti în baza sentinţei penale nr. 1373/2016, dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în data de 22.08.2023 prin punerea soluţiei la dispoziţia contestatorului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în decizia judecătorilor prin care l-au lăsat în libertate pe Cristian Cioacă.

Citește și: Cine sunt părinții criminalului din 2 Mai. Au afaceri imobiliare de milioane de euro în Capitală

În anul 2014, Cristian Cioacă a primit o sentință de 15 ani și 8 luni de închisoare pentru uciderea soției sale. Femeia fusese dată dispărută în anul 2007.

Fostul polițist nu a recunoscut în niciun moment că ar fi implicat în dispariția și decesul Elodiei Ghinescu. Deși a fost vorba despre una dintre cele mai complexe anchete judiciare din istoria României, trupul Elodiei nu a fost găsit de către autorități.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Continuarea, în Reporter24!

Foto: Reporter24

spot_imgspot_img
Reporter 24
Reporter 24http://reporter24.info
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene în valoare de peste 36.000 de euro, site-ul Reporter24.info a devenit unul dintre cele mai importante din Oltenia. Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, dar şi Mehedinţi, Teleorman şi Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related