Fostul prefect de Gorj Dan Morega a agresat o jurnalistă. Este cercetat pentru lovire sau alte violenţe

Data:

Fostul prefect de Gorj Dan Morega a agresat o jurnalistă, vineri, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, vineri după-amiază, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi de către o femeie, în vârstă de 34 de ani, din localitate, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în timpul serviciului, a fost agresată fizic de un bărbat, în vârstă de 78 de ani, din municipiu.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie sprijinit de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Citește și: Fostul prefect de Gorj Dan Morega, prins din nou la volan fără permis. El se află sub control judiciar pentru aceeași faptă

Fostul prefect de Gorj Dan Morega a agresat o jurnalistă

Fostul prefect de Gorj Dan Ilie Morega a fost implicat, joi, într-un eveniment rutier, potrivit unor surse judiciare, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Târgu Jiu, el având permisul retras din motive medicale şi aflându-se sub control judiciar, după ce a fost prins în Capitală la volan fără permis de conducere.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj a anunţat, vineri, că, la data de 21 martie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 78 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Fântânii din municipiu, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

„În urma verificărilor efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că bărbatul avea permisul de conducere retras, de la data de 6 februarie 2024. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras”, anunţă IPJ Gorj.

Dan Ilie Morega, fost prefect de Gorj, a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, după ce a fost prins în Capitală conducând fără permis de conducere.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, Dan Ilie Morega este cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Citește și: De ce nu îl reevaluează ucrainenii pe Alexei Navalnîi. ANALIZĂ PRESShub

De ce a reacționat așa violent Dan Morega

Pe 10 martie, site-ul ViaţaGorjului.Ro a publicat o fotografie cu fostul prefect, lângă maşina sa de teren şi un echipaj de jandarmi, în condiţiile în care el avea permisul de conducere retras pe motive medicale.

„Urmare apariţiei în presă a unui articol publicat pe site-ul ViaţaGorjului.Ro, organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere s-au sesizat din oficiu cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, întrucât din fotografia care a însoţit articolul au rezultat indicii cu privire la faptul că o persoană de gen masculin a condus un autoturism pe raza Sectorului 1 Bucureşti având permisul de conducere retras”, a explicat Parchetul.

Citește și: Tot mai multe localități din România nu mai plătesc facturi pentru energie. Soluția unei comune din județul Cluj

Din cercetări a rezultat că la data de 6 februarie 2024, din Dispoziţia Şefului Serviciului Rutier Gorj, lui Dan Ilie Morega i-a fost retras permisul de conducere pe motive medicale.

„Raportat la modul şi circumstanţele concrete de comitere a infracţiunii, procurorul a reţinut că inculpatul a dat dovadă de un vădit dezinteres faţă de pericolul pe care îl generează prin conduita sa pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, conducând autovehiculul pe artere principale de circulaţie într-un interval orar în care traficul este în plină desfăşurare, respectiv 12,00 – 13,00, având permisul de conducere retras din motive medicale”, mai explică Parchetul punerea sub acuzare a fostului prefect.

Procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, Dan Ilie Morega având, printre altele, obligaţia să nu conducă autovehicule pe drumurile publice, în contextul în care el este cercetat pentru fapte similare în alte dosare penale înregistrate la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Târgu Jiu şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Captură video)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Campanie electorală în Mehedinți

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Primarul...

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din București

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din...

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată. Ce i se reproșează | Revista 22

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată, joi, într-un...