A trecut o lună de la alegerile din două landuri est-germane, câștigate de partidul naționalist autoritar (în unele landuri este deja calificat drept de extremă dreapta) Alternativa pentru Germania, AfD. Un seism în istoria democratică a Germaniei (cele occidentale, de la unificare, a întregii țări) postbelice.
Mulți analiști si experți s-au grăbit să declare cu această ocazie eșecul sau chiar moartea „cordonului sanitar”, impus de partidele tradiționale încă din 2013 împotriva AfD. Și totuși, AfD nu este la guvernare, deși marți, pentru prima dată a câștigat funcția de președinte al Parlamentului local, în landul Saxonia.
Care este situația în acest moment?
În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, actuala prim-ministră, social democrata Manuela Schwesig, este pe cale de a face o coaliție între Partidul ei Social Democrat, partidul de extrema stângă Die Linke (moștenitor direct al fostului partid comunist est-german) și Verzi.
Cele trei au deja majoritate aritmetică în viitorul parlament regional, dar acordul de guvernare nu este încă semnat.
În Saxonia-Anhalt, partidul naționalist autoritar Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat alegerile, dar încă nu are voturile necesare pentru a instala un premier; BSW (tot partid de extrema stângă, desprins din Die Linke) este cheia, însă pentru moment nu vrea o coaliție formală cu AfD.
Saxonia-Anhalt: încă nu există o majoritate pentru un guvern
Alegerile din 6 septembrie au dat AfD 39 din cele 83 de mandate, cu trei mai puțin decât majoritatea absolută de 42. AfD nu are singură suficiente voturi pentru a-l instala pe liderul său local, Ulrich Siegmund ca premier.
Uniunea Creștin Democrată (CDU), SPD, Verzii și Die Linke refuză o colaborare cu AfD. CDU a anunțat explicit că rămâne în opoziție și că nu va contribui la formarea unui guvern.
BSW este singurul partid cu care AfD poartă discuții politice. Dar BSW a exclus până acum o coaliție formală cu AfD. Varianta discutată este mai degrabă o guvernare minoritară AfD susținută punctual de BSW, eventual prin majorități diferite de la un vot la altul. Sună cunoscut la București?
Ulrich Siegmund a anunțat, însă, că intenționează să candideze pentru funcția de premier în decembrie.
El susține că poate obține majoritatea necesară, dar până acum nu există o majoritate parlamentară public confirmată pentru candidatura sa.
Bomba președintelui
Marți, 6 octombrie, s-a constituit noul Landtag (legislativ), iar politicianul AfD Tobias Rausch a fost ales președinte al parlamentului cu 48 din 82 de voturi valabile. Încă o premieră în istoria postbelică a Germaniei.
AfD are 39 de mandate, BSW cinci, deci rezultatul indică sprijin suplimentar față de cele două grupuri, însă votul a fost secret și nu poate fi atribuit individual.
Social Democrații îi acuză pe creștin democrați că ar fi votat, în secret, petru Rausch. Nu se va afla, dar cancelarul Friedrich Merz a reacționat deja: „În orice caz, acest lucru nu este compatibil cu valorile partidului meu, CDU”.
Mecklenburg-Pomerania Inferioară: negocierile pentru o coaliție SPD–Linke–Verzi sunt în curs
Situația este ceva mai clară decât în Saxonia-Anhalt, deși și aici, AfD este fracțiunea cea mai puternică în noul Parlament.
Rezultatul final al alegerilor din 20 septembrie a fost: AfD 32 mandate, SPD 29, Die Linke 5 și Verzii 5. Ceea ce însemnă că social democrații, Die Linke și Verzi au majoritatea necesară de 39 din 71 de mandate.
SPD, condus de Manuela Schwesig, a decis să negocieze cu Die Linke și Verzii, iar discuțiile de sondare (Sondierungsgespräche) au început deja.
AfD este exclusă din aceste discuții.
Până astăzi nu există încă un acord de coaliție și nici un nou guvern. Cele trei partide sunt încă în faza de sondare, înaintea negocierilor formale de coaliție.
Televiziunea publică germană NDR relata că discuțiile urmau să fie încheiate în această săptămână. Dacă rezultatul este pozitiv, următorul pas este trecerea la negocierile propriu-zise asupra programului de guvernare și împărțirea portofoliilor.
(FOTO: AGERPRES FOTO / EPA)



